gustul și culoarea primăverii

uneori este atît de greu să te întorci…

întorcîndu-mă de la o altă piață, trecînd și pe lîngă aceea de flori, m-am surprins spunînd ca odinioară, în vremurile acelea senine și vesele:

cherry-105141__180din cireșe-mi fac cercei ca să fiu frumoasă,

un inel din flori de tei degetul mi-apasătei

iar cînd mama va veni, blîndă, să mă culce,

sărutarea ei va fi o căpșună dulce

rosu-capsuna-delicios

nu-mi cere să zîmbesc! astăzi îi spuneam cuiva (sau poate îmi spuneam mie însămi) că sunt clipe, zile, ani, vremuri cînd geamătul reținut al unui suflet (de copil ?…) nu mai răspunde LA sunetul diapazonului; și nu am aflat ce și unde să caut cEvA

și totuși, La Mulți Ani, COPILĂRIE!

[partea cea bună, luminoasă este scrisă  cu gînd drag pentru o fetiță, G. 🙂 ]

Anunțuri

in loc de blank sau de orice

 

 

astăzi am hotărît să fie relache:

fără regretul de a nu fi fost la deschiderea TIFF (poate tot prind o zi-două), deconectată de la telenovela polițistă prost scrisă și lamentabil regizată, diluată suficient, așa cum impune subiectul și obiectul,

amînînd cîteva mailu-ri urgente, am răsfoit o carte superb scrisă, cea despre care trebuie să explic, atunci cînd voi avea starea necesară, de ce cred eu că este o carte pentru toți, de toate condițiile și de toate convingerile,

ignorînd în continuare structuraliștii și poststructuraliștii,

m-am bucurat de căldura Soarelui și am ascultat hituri vechi

cum? fără filme ?!?

ei, nu chiar, pentru că un ”înțelept” pe care mă încăpățînez să-l las deoparte, pînă găsesc o anume fotografie, m-a trimis, aproape subversiv, la Bergson, așa că….

și astfel, ba cu un of, ba cu un zîmbet, ba cu o nedumerire, ba cu tendința, suprimată în clipa următoare, de a suprima aproape tot, mai puțin imaginile de pe partea laterală a blogului, a mai trecut o săptămînă și nu mă bucur

măine s-a anunțat furtună și ploi –––- doar încă este mai;

și tot nu reușesc să-mi explic de ce astăzi mi-am aminit cuvintele Poetului

Vîntul îl auzi, ce-i drept, în copaci, dar nu-l fac copacii”

                                                -Lucian Blaga-

[bun revenit mult-așteptaților absenti! 🙂 ]

 

al treilea Gong – o nouă Poveste

m-am trezit cu un îndemn sau cu o dorință care nu-mi era străină, dar la acea oră matinală îmi era greu- și îmi este și acum! (o stare care nu cred că se va schimba)- să o definesc cu precizie și nu știam cum și de ce tocmai ace(e)a

La Moscova! La Moscova!”

dezmeticită de-a binelea, cum trebuie pentru ca așa trebuie să fiu eu în prima zi din săptămînă, rîvnitul ”relache” ar fi posibil pe la mijlocul șirului de șapte, am căutat cu privirea spre raftul al doillea, din stînga, dar, rîndul al doilea nu se zărea, iar timp pentru a ajunge la monoclul de pe una dintre coperți sau pagini, nu aveam suficient;

în clipa următoare zăresc pliantele primite – mai bine nu ajungeau pînă în tîrgul ăsta căruia cîțiva sufletiști luminați la minte se străduiesc să-i păstreze o urmă de medieval- [ răutatea este doar pentru mine!], de la locul unde aș fi vrut să fiu, acolo, la Palatul Dacia din București, unde aș fi putut să aflu cum se face un poem dadaist și pentru că nici o scuză nu este destul de solidă, degeaba simt neputința de a ajunge acolo, la Art Safari 2016 , ca pe o prăbușire între limitele mele tot mai îngustate dureros, pînă la strivire, pedeapsa o merit din plin pentru lipsa de voință dusă pînă la acel capăt unde aș fi  putut regăsi priceperea de a mă strecura printre piedici reale și ‘opreliști’ imaginare, prea mult invocate –– mai îndrăznesc să pretind că eram, nu că aș fi, obsedată de suprarealism ?!?…

și cu realismul cum rămîne? nicicum! realismul nu-i totuna cu realul, sau cel puțin…; și uite-așa îmi duc grijile cele multe și bucuriile puține printre sloganuri și postere electorale, scandaluri vechi cu refrenuri actualizate, updat e/at te, adică, prin ploile înghețate, care nu izbutesc, totuși, să răpună de tot mugurii ce vor să rodească, printre temerile șoaptelor și speranța rîsetului sincer, printre tragedie și comedie, în toată meloDrama asta îmi amintesc că cineva era întrebat de ce a scris, împăciutorist vodeviluri despre lucruri simple și firești; ´(de la cel care întreba eu am învățat că ”stinghereala conferă normalității un merit” -Radu Cosașu)

și astfel, am înțeles obsesia (cu) care m-a(m) trezit în această dimineață:

în această seară merg la teatru, într-un mod cum o fac de aproape un sfert de veac, nu la un bilet în plus, nu cu invitație, fără emoția acelui aevea, dar cu bucurie (uneori ne mulțumim cu atît de puțină amăgire…)

așadar, deseară, la un alt teatru, cu alte nume și chipuri decît cele cu care prea ne obișnuiserăm, dar cu același Pino, fără de care mie mi-ar fi greu să văd Gala UNITER ( și nici un alt Prinț ”în vremuri ce și-au ieșit din matcă”)

se-aude Gongul de trei ori

și vom asculta o nouă Poveste

uniter

uniter -Pino

ea, Lumina

de fiecare dată cînd aprind o lumînare îmi amintesc cuvintele lui Matei Vișniec

LUMINA le naște pe toate

este Săptămîna Luminată, cu sufletele mai tihnite, să ne bucurăm!

și sub semnul celor trei valori Dumnezeiești, ne vom regăsi valorile morale, prea ascunse în noi înșine și astfel, ne vom aminti mai bine străvechiul îndemn creștin: ”iubește-ți aproapele!”

Cristos a înviat!