pentru că acum doare

(nu puteam să o las pe FaceBook)

Elegie
a Marianei Marin
mă grăbesc înspre moarte fără un înţeles anume
fără rochie de mireasă fără zestrea de aur
fără mine. mă grăbesc senină şi amară
de-a latul patriei. parcă ar fi fost mîine.
–––––––––
am citit-o pentru prima dată în anii cînd cunoscusem, deja, una dintre măștile morții (sau, poate una dintre fețele sale neascunse), începusem să îmi ”asum” vina pentru greșelile mele și pentru ale altora, dar prețul îl resimt cu adevărat și il plătesc înzecit abia acum, în ultimul timp; zilele acestea mi-am amintit-o chiar și în clipele cînd concentrarea ar fi trebuit să fie mai bună, nu neapărat ”maximă”, repetam versurile și echilibrul interior îi devenea suveran celui exterior; dacă aș schimba ceva ca să mi se potrivească … perfect? poate doar patria cu orașul și -eventual- mîine cu azi, dacă mă conving pe mine însămi să aștept primăvara (aici, acum nu mai am poze… )