music_gerona.gradual.th

 

nu este potrivită pentru Săptămîna Patimilor

…și totuși… eu azi am descoperit-o, întîmplător (oare?…)

pictura aflată la Muzeul Civici d’Arte Antica, Bologna și realizată după un procedeu mai special, redă sistemul de notație muzical(ă) folosit în Evul Mediu (scris în limba latină, se pare că aproape pe toată perioada cunoscută sub acest nume); textul scrisorii (sau a manuscrisului”) , se deschide cu…. Gaudeamus și cuprinde sau desfășoară mai departe, în trei părți, întreaga Liturghie a anului, în stil bizantin

(mai multe, acum, nu știu să spun/ scriu… o păstrez pentru Marea Sărbătoare ,cînd se va putea spune cu sufletul senin și mintea limpezită, ”să ne bucurăm!”)

nici măcar nu-i PREAMBUL

s-a mutat la locul potrivit

acel Preambul era, este, de fapt, titlul unui poem scris de către Șerban Foarță; eu mă mai joc, uneori cu titluri de povesti citite auzite sau văzute; așa s-a întîmplat și cu rîndurile din penultimul comentariu; să fi uitat, oare Poetul proprile sale rime-contrarime? nu cred, dar am înțeles că doar unora le este îngăduit s-atingă tremolul baladelor sale; pentru mine rămîne bucuria mai greu de arătat acum, a întîlnirii cu scrisul celui care, traducînd sublim, ne amintește

cum totu-i trecere – pecetea

s-o poarte scurta melodie

a noastră, – care să ne-adie

și să ne-aline setea

nu este poveste; sau este?

de ce nu mailul sau FB-ul? sau chiar realul? pentru că nici una dintre variante nu este accesibilă

și pe la începutul bloggeritului meu scriam ceea ce înțelesesem eu : că blogul este un jurnal aberant

(niciodată nu voi putea înțelege de ce se scriu jurnale pentru a fi citite de către alții – mda! negarea negației…, dar eu acum, oare ce fac?)

și mai scriam tot aici că nu pot să rup vălurile virtualului ca să-ți pot arăta chipul tînăr, frumos și adevărat

nu credeam însă că virtualul poate fi mai crud și mai dur, mai devorator decît realul – și totuși….

ca să repar o greșeală față de cineva, o persoană super-cultivată, pe care o respect nu doar pentru erudiția sa absolut copleșitoare, dar și eventuala greșeală față de tine pentru că te-am mișcat din formula în care te aflai (sincer, nu mai știu dacă este careu de ași sau quintă royală, mă reprofilez pe Tarot) și te-am trimis într-un loc pe care îl cred mai familiar ție decît mie, dar, din păcate nu ai avut răbdare să convingi că te miști cu lejeritate printre canoane și dogme de tot felul, printre imagini și sunete surprinse în idei sofisticate; pentru tine nu este nici o pierdere, poate un fel de regret trecător, dar prețul îl plătesc de data aceasta tot eu,

bine și înțelept ar fi să las totul și blog și mail și scris și tot; la nevoie, nu cei cunoscuți doar virtual mă ajută, atunci cînd îmi atrăgeai atenția asupra mîinii nu te-am asculat, iar cînd mi s-a blocat mîna, primul și singurul, timp de cîteva ore, care a reacționat a fot prietenul meu cu sufletul cel mai frumos pentru care îi mulțumesc Vieții, același prieten care, pe aiureala aia de FaceBook, m-a ajutat să nu mă simt penibil(ă)

(ca să fiu pe deplin… sinceră… mai am un amic bun, cu suflet frumos, cunoscut in virtual cu vreo zece ani în urmă, aflat acum peste mări și țări, acolo unde se găsesc aur de toate culorile și pietre prețioase )

virtualul nu e doar atrăgător uneori și machiavelic alteori, dar mai e și prost acolo unde te aștepți mai puțin: cînd am scris despre rama de tablou din lemnul vechi, ars de soare sau înghețat în Atlantida, sau despre schiurile tale noi și foarte reale, un altul – tot foarte deștept- a reacționat absolut stupid, crezînd că, dacă mai demult citeam cu plăcere ceea ce scria, mi-aș fi putut permite mai mult decît admirația pentru scrisul său și buna cuviință

eu nu îmi permit să fac din tine un personaj, oricît mi-aș dori, pentru că în afara surprizelor pe care viața le oferă fiecăruia dintre noi, cel puțin eu încerc să te feresc de neplăceri

dar nu-mi cere să mă desprind de tot de tine, asta știm amîndoi împreună și fiecare în parte că nu se poate

acum nu îmi mai permite coloana să tastez fără pauze – ceea ce știi bine că nu-mi place!- și mai trebuie să caut prin albume cu poze vechi și prin cutii acea fotografie cu Delon, pentru a putea încropi din amintiri ceva despre structuralism

te miri, probabil, de ce caut fotografii cînd am pe toate ușile interioare -partea care nu se vede, adică- postere cu Delon și cu Laport ; nu m-ai întrebat niciodată care îmi place mai mult, ți-aș fi răspuns ca și acum: nici unul nu a jucat în filmul lui Litvak, ”Goodbye Again”

privesc pe măsuța de lîngă mine și îmi amintesc cu tristețe că nu ai reușit să mă ajuți să învăț japoneza – de pe raftul Denisei a ajuns si la mine , primăvara asta un brocart de toamnă

(după ce voi găti spanacul și fac rondul știrilor din țară și din lume, voi lua cartea, biciuindu-mă singură)

tu știi să te rogi mai mult și mai frumos decît mine, tu crezi poate la fel de adevărat, dar bucuria din acele clipe este mai înaltă

de aceea, ca să îmi fie mai ușor să pun asta pe blog, îți las aici cuvintele Părintelui Stăniloaie:

cel ma frumos și mai convingător discurs despre dragoste este îmbrățișarea

povestea celui care sculptează în Timp

ajunsesem cu cîteva minute acasă și soneria așteptată mi-a alungat și oboseala și nevoia de a bea o gură de apă: știam ce era în pachetul adus de curierul pe care l-am rugat să mă ajute să-l desfac mai repede și mai ușor; erau două cărți – o antologie de versuri rarisimă și rarisime despre care îți voi scrie altădată (un poet român drag ție) și asta

andrei-tarkovski---sculptand-in-timp

am deschis-o și aproape am scăpat-o din mînă: nu am crezut vreodată că neajunsurile, grijile, un soi de jenă pentru niște răutăți comise voit politicos (dar…) mă vor face să uit această dată 4 aprilie 1952 la Zavrajieace

este ziua sa

pe un colț de canapea, neatentă la poziția coloanei, am început să răsfoiesc la întîmplare ceea ce se citește ca pe o carte de rugăciuni

nu pot să transcriu acum tot ceea ce cuprind intr-o alergare flămîndă ochii sufletului meu, unele dintre ele le-am mai întîlnit și în alte cărți scrise despre viața sau despre sculpturile sale in Timp

Istoria nu este încă Timp. și nici evoluția. Este continuitate. Timpul este o stare. Este flacăra în care trăiește saamandra sufletului omenesc (pg72)

Arta susține cele mai bune lucruri de care este capabil omul : Speranța, Iubirea, Rugăciunea… sau la ce visează el, la ce speră… Cînd oml nu știe să înoate este aruncat în apă, corpul lui, nu el însuși, începe să facă mișcări instinctive, încercînd să se salveze. La fel și arta, ca un corp uman aruncat în apă, există ca instinct al omenirii de a nu se îneca în plan spiritual. Iar în creație apare aspirația omului spre eternitate și spre sublim, spre înaltul cerului, adesea în ciuda păcatelor artistului însuși

ce este arta? este Bine și Rău? este de la Dumnezeu sau de la diavol? din puterea omului sau din slăbiciunile lui? oare în ea este cuprinsă imaginea armoniei sociale? și în asta constă funcționalitatea ei? ca o recunoaștere a dependenței de alți oameni? ca o declarație de dragoste. Mărturisire. Act inconștient, dar care reflectă madevăratul sens al vieți: Iubirea și Sacrificiul.

(pg 303)

un capitol aparte este despre al său (și film) SACRIFICIU (rămîned preferatul meu dintr-ale sale, toate…)

[dar aici tu te pricepi mai bine ]

povestea sculpturilor sale (pr)in TIMP nu are sfîrșit

 

pentru că acum doare

(nu puteam să o las pe FaceBook)

Elegie
a Marianei Marin
mă grăbesc înspre moarte fără un înţeles anume
fără rochie de mireasă fără zestrea de aur
fără mine. mă grăbesc senină şi amară
de-a latul patriei. parcă ar fi fost mîine.
–––––––––
am citit-o pentru prima dată în anii cînd cunoscusem, deja, una dintre măștile morții (sau, poate una dintre fețele sale neascunse), începusem să îmi ”asum” vina pentru greșelile mele și pentru ale altora, dar prețul îl resimt cu adevărat și il plătesc înzecit abia acum, în ultimul timp; zilele acestea mi-am amintit-o chiar și în clipele cînd concentrarea ar fi trebuit să fie mai bună, nu neapărat ”maximă”, repetam versurile și echilibrul interior îi devenea suveran celui exterior; dacă aș schimba ceva ca să mi se potrivească … perfect? poate doar patria cu orașul și -eventual- mîine cu azi, dacă mă conving pe mine însămi să aștept primăvara (aici, acum nu mai am poze… )