așa, de dragobete

Adrian Paunescu – Prin tine

Mă-ntorc bolnav cu fața care stele,

Ma dau luminii lunii împrumut,

Dar pe deasupra gîndurilor mele

Acelasi gong de noapte a bătut.

*

Si orișicît m-as depărta de tine,

Povara amintirii e mai grea.

Să mă arunc in univers – imi vine,

Dar mă scufundă-n aer, umbra ta.

*

Nu-iț cer nimic, imi știu prea bine firea

Si simt că nu te pot instrăina

Si-acum, cînd mi-a rămas numai iubirea

 

Eu nu te chem : ci-ti spun : rămîi așa!

Imi răsucesc privirea printre astre,

Spinarea se pravale la pămînt

Si ca pe vremea armoniei noastre

Cînd mă gîndesc la tine… simt că sunt

Printre greșeli aproape ordinare

Dispar din calendar fără motiv,

Mereu te voi trăda pentru oricare

Ca să te pot iubi dfinitiv

.Căutare

de Veronica Porumbacu

Spune : știi tu ce-i dorul de duca ?

Nu știi.

Dac-aș fi pasăre, mi-aș lua zborul in stoluri,

să intru cu ele-n iernatic.

Urmele toate se sterg,

numai dorul mușcă sălbatic.

Dac-as fi gînd,

aș cutreiera toate țărînile.

De-aș fi cărăuș

aș bea apa din toate fîntînile.

Dac-as fi vers,

n-ar mai fi cînt necîntat.

De-aș fi catarg,

aș vrea mările sa le sparg.

Dar ce sunt ? Nu știu …

In mine e tot ce așteaptă să fiu.

Tu sau eu, sau orice

-Ilarie Voronca-

Ziua, distanţa-nchisă în pupilă

Aici, acolo-n amintire iarăşi

Ca două ape întâlnite care-şi

Topesc oglinzile pe-aceeaşi filă.

Uniţi sau dezuniţi. Duşmani. Tovarăşi,

Nu-s eu. Sunt tu. Obrazul de copilă

E-al meu. Sau nu e. Dragoste e? Milă?

Ca-n orice clipă sieşi altul pară-şi.

M-apropii sau mă depărtez? O tristă

Şi bucuroasă, laolaltă, voce,

Acuma e şi nu e. O batistă.

Şi-o iederă de fum suind pe roce

Sau sus pe pisc cât soare mai există

Şi versu-acesta-i eu sau tu. Sau orice.

Continuă lectura

frettolosamente

cum altfel, decît în grabă și ”pe scurt”, dacă nu am reușit să scriu ”la cald” despre poveștile acelor nopți în care am ascultat povești pe care le vedeam, nu era nevoie să închidem ochii pentru a le crede, au fost multe vise adunate într-o secundă în care ne-am simțit frumoși și înalți, înălțați, de fapt, de nenumărate ori, cu toate zîmbetele, cu toate lacrimile, cu toate întîlnirile și cu plecările, dincolo de incertitudini și de amăgire, departe de o lume în care ar trebui să spunem de prea multe ori și nu o facem, îmi pare rău – ti chiedo scusași iată că eu nu am plecat prea departe de acolo, murmurînd, încă, preferatele mele din ultima seară, seara mariilor premii; și chiar dacă anul acesta nu am ”ghicit” marele cîștigător, eu tot simt că am cîștigat pariul cu muzica -și mai mult decît atît!- la Sanremo;

tastînd la repezeală (de parcă nu ăsta mi-ar fi prostul obicei) recunosc, da, mi-au plăcut mai mult Deborah Iurato și Giovanni Caccamo cu ‘Via da qui’ și Lorenzo Fragola cu ‘Infinite volte’, poate pentru că fețele de peste ani ale celor de la Stadio mi-au reamintit prea dureros (și dramatic) de întrebările la care răspunsul îl aflăm într-o (altă) zi, cînd plîngem, dorindu-ne să fim luați în brațe

despre ”Amen” , cu care Francesco Gabbani a cîștigat secțiunea Nuove Proposte am scris ceva pe aiureala de cont personal și public de pe FaceBook, lăsat acum… via da qui: și în acest an aș fi cîștigat pariul la Sanremo; l-a cîștigat Francesco Gabbani și împreună cu el, noi, ceilalți

dar cînd fredonăm cîntecul ne întrebăm dacă, într-adevăr, suntem … cîștigători

e allora avanti popolo che spera in un miracolo

elaboriamo il lutto con un Amen

dal ricco in look ascetico al povero di spirito

dimentichiamo tutto con un Amen

Amen

și totuși nu am fost săraci sufletește, dimpotrivă, dar nu am timp acum să le cer tastelor și degetelor mele obosite să mă ajute să retrăiesc bucuria revederii cu Carlo Conti (chiar dacă au fost momente în care-l căutam pe Pippo Baudo), cu Fiorello, sau surpriza unei Nicole Kidman modestă, răspunzînd politicos la întrebări banale, dar deaspre emoția adusă, trăită-retăită, simțită -nu găsesc cuvîntul și gata!- de Pooh, Ezio Bosso, Elton, John, Erros Ramazzotti, Renato Zero și mulți alții

mai depate sau mai aproape, pentru unii dintre noi SanRemo și muzica de acolo rămîn

sempre

grande amore e una canzone per te, per noi

(despre Mădălina Ghenea? – eu o mi-o amintesc mai bine din filmul lui Paolo Sorrentino, ”Youth – La Giovinezza”)

 

despre povestea aceasta, acum, deocamdată, atît

(m-am desprins din poveștile lui Alejandro González Iñárritupentru una de care nu mă puteam lipsi)

o poveste fără de care, unii dintre noi nu ne putem aminti cu adevărat copilăria, adolescența, tinerețea și anii, mai mulți sau mai puțini, pentru fiecare altfel

și povestea continuă și anul acesta, frumos, uneori irezistibil, emoționant, nostalgic sau amuzant, cu bunul simț al educației și al modestiei cumpătate și cu profesionalism

…. subiectivismul? desigur, că nu lipsește nici de aici 🙂

dacă preferații mei din acest an vor cîștiga, voi afla sîmbătă seara, tîrziu

pînă atunci, unii dintre cei interesați, încercați să vedeți cele trei seri de frumusețe și încîntare care se anunță pline de surprize binefăcătoare într-o lume real-virtuală și invers care, parcă, vrea să ne schimbe înlăuntrul nostru, dar nu va reuși tocmai pentru că MUZICA ne salvează mereu

zile și seri frumoase, TUTUTOR!