restanță de nota 7

29, adică 9-2=7, deși ar părea mai bine 2+5=7, dar aceea este o zi cu totul specială, așa încît, cum au mai rămas doua zile (și un pic) , m-am gîndit că nu e bine să ramîn în anul acesta urît și greu (pentru mine) cu multe restanțe                   cifre

promisesem că cel puțin de una voi încerca să scap

și este una de nota 7 (cu riscul de a fi considerată, judecată, etichetată în fel și chip, în școală preferam notei 7 chiar și pe cele de 4 sau 5, deh, la noi în clasă nota de trecere era 8…)

s-au scris multe despre acesată cifră, acest număr 7, unii, cu bloguri pretențioase, afirmă că s-au documentat zile și chiar săptămîni la rînd; eu nu am nici timp și nici nu înțeleg rostul unui asemenea …efort… pentru un blog, cînd se ivește ocazia și am timp, citesc, da, cu interes, uneori se întîmplă să rămîn(a) cu ceva și trec mai departe

așa-zisa restanță este, de fapt, un fel de promisiune (și așa este prea mult spus) de a răspunde unei măgulitoare provocări, cînd m-am lăsat prinsă poate în cel mai frumos joc pentru mine în anul acesta [iar jocul s-a prelungit prin săptămîni și anotimpuri, nițel altfel, dar tot seducător a rămas]

și pentru că blogul meu nu este pentru texte exhautive, nu mă voi hazarda în dizertații și nici în variațiuni pe o temă dată, dar este mult prea generos Meșterul Făurar, provocatorul, ca să nu ”divulg” cum am ajuns eu să pomenesc despre șaptele cu pricina (… cîndva, aici,pe blog, pomeneam de puterea unei litere …)

despre acel număr matricol, de la care a început pentru mine să se rostogolească de la puterea a șaptea ori, s-a scris emoționant și nu patetic, aici

iar ”jocul” meu este acesta, de mai jos:

bolovanu’ luiSisif – Sambata, 25 Aprilie 2015, 23:57

pe pietroiul meu am scrijelit cîndva, într-o primăvară adevărată, durerea unor cuvinte care nu au cum să fie șterse: ”atît de mult eu te-am visat, atat am mers, atîta am vorbit, atît de tare umbra ți-am iubit, încît nimic nu mi-a rămas din tine”; de rămas au rămas multe căutări și multe întrebări fără răspuns;

am găsit acum, aproape de miezul nopții, poemul cifrelor sau al acelei cifre, astfel încît ”în seara aceasta nu cînt ceea ce mi s-ar cuveni să înfrunt, ci ceea ce ar trebui să aparăm, plăcerile vieții”;

eu fiind prieten cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matrticol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum ”

MULȚUMIRI de dincolo de orice autoritate și de alte reguli decît ale Parnasului clasicizant, Maestre Foarță!

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 17:42

E prea frumos mesajul Dvs, pentru care mulţumescu-vă adânc, ca să mai scrijelesc ceva în stâncă…

Mai puţin 7-le care rezultă fie din 8 – 1, fie din 4 + 3, respectiv primele şi ultimele cifre matricole ale lui Desnos…

Iertaţi-mi, rogu-vă, numerologia cvasi-fantezistă, ce, în context, poate părea frivolă!

fascina N t!

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 18:41

Maestre Foarță, acum eu revin cu mulțúmiri ce nu pot fi cuprinse-n șiruri, dar și cu scuze pentru ceea ce ar putea să pară ceva dincolo de insistență,

și nu știu dacă este fair-play să Vă devoalez cuvintele unui boier al scrisului nu doar la scara blogului, atîta vreme cît nu am cerut încuviințarea Domniei Sale– și totuși :”Magistrul Foarţă rămâne acelaşi… vrăjitor al cuvintelor şi atunci cînd… numără! Mai ales, atunci cînd „face socoteli” cu destinul – al său propriu, sau, cel mai adesea, cu al altora.”

oricît de familiar mi-ar fi zi de zi jocul cu cifre, acel 7 alunecă de peste tot în hău; la Dumneavoastră, care îmi știți oarecum povara, jocul este fascinant și fascinează

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 21:22

V-aş ruga, dacă e posibil, să fiţi puţin mai explicit. N-am înţeles prea multe din ceea ce mi-aţi scris. Oricum, nu sunt atât de „vrăjitor” încât să pot „face socoteli cu destinul” (propriu, – ba chiar şi cu al altora, „cel mai adesea”).

În rest, nu înţeleg „hebdofobia” Dvs, – începând cu Sacrum Septenarium, dacă vreţi, şi terminând cu săptămâna însăşi…

O sentinţa a lui Hippocrat (care,-n cazul unor medici, astăzi, s-ar cădea să se numească… Hippocrit!) cuvântă după cum urmează: „numărul şapte, prin virtuţile-i ascunse, menţine toate cele-ntru fiinţă; dăruie viaţă şi mişcare; înrâureşte până şi entităţile celeste.”

Sunt sigur, însă, că acestea toate vă sunt preabine cunoscute…

Maestrului Foarță

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 23:00

eu nu am darul de a-mi juca gîndul prin cuvinte fermecător împerecheate…;

vrăjitor al cuvintelor care face socoteli cu destinul a apreciat o persoană pe care cred că o cunoașteți și care Vă apreciază; eu mi-am permis doar să îi împrumut cuvintele și ideea pe care o împărtășesc și care nu cred că Vă supără…;

despre hebdofobia mea se pot scrie și mult și puțin; la începutul unei săptămîni care nu știu dacă va fi atît de … încărcată… cum se anunță, (eu sunt nascută într-o zi de Vineri, dar îmi place Sîmbăta) prefer să amintesc doar cîteva aspecte, cît mai succint posibil, atunci cînd voi avea și timp și mîna odihnită;

cifra mea este 2, deși ar fi fost mai firesc să aleg 1, fiind născută într-o zi de 10 a unei luni de iarnă;

știu din copilărie despre şirul lui Fibonacci şi raportul de aur, iar în școală și nu numai, am aflat despre rolul lor în artă, nu am reușit să ajung pe treapta a șaptea și nici pe a saptea ramură, dar știu că dacă virtuțile și ”păcatele” respectă ordienea în care sunt enumerate, da, recunosc: trufia poate fi asimilată orgoliului meu nemăsurat, iar sîrguința, m-a ajutat să trec peste multe încercări; dintre cele șapte simțuri antice, da, mișcarea este vitală pentru mine, iar eu mă mișc sub semnul celei de-a șasea planete:; la Hipocarte, totul se potrivește îngrozitor de… exact; dar despre visul nevisat, despre combinațiile dintre 3 și 4, despre magia acestei cifre, despre ceea ce am acceptat sau nu din ceea ce am reușit să aflu, Vă promit că Vă voi da de știre atunci cînd voi scrie mai mult; este o idee mai mult decît binevenită;

cu mulțumiri și cu o mare considerație,

Misivă către „bolovanu’ lui Sisif”

Şerban Foarţă – Luni, 27 Aprilie 2015, 01:03

Un participiu feminin („născută”) vă trădează genul, – greu, foarte greu de bănuit, altminteri, sub pseudonimul „bolovanu’” (fie, acesta, şi al lui Sisif).

Sunteţi, deci, o doamnă/domnişoară, cu care ar fi trebuit să fiu mai tandru, spiritului geometric, prea tranşant, fiindu-i, în ocurenţă, preferabil acela de fineţe, „de finesse”, – măcar că nu mai ştiu nici eu, acum, dacă un vol-au-vent este mai nobil decât miraculoasa „ciorbă de bolovan” (a lui V. Voiculescu).

Încerc s-o dreg, în fine, într-o limbă mai cantabilă decât româna, dar nu atât de afectată ca franceza, – anume în italiana-mi aproximativă:

Io son’ un troglodita que ignora

si nella bella lingua di Dante

un’ lettera comicia per Signora

oppur’ per Mia Donna… Grazie tante!

Maestrului, un mult prea stîngace răspuns

bolovanu’ luiSisif – Luni, 27 Aprilie 2015, 12:28

Maestre Foarță,

încerc să Vă răspund acum, în grabă, altminteri în aste zile o clipă de răgaz; iar dacă mai amîn mă voi simți precum oropsiții (din poezia) lui Voiculesecu;

scuze cer pentru cuvintele ciuntite și pentru neconcordanțaele gramaticale, cît despre punctuație, rămîne un punct gol, ca de inflexiune sau ca un semicerc, (tot ați pomenit de spiritul geometric care este chiar sensibil, dreptate are, poate, Kepppler cînd spune că ”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea” ), iertare nu știu dacă voi primi pentru scăparea cu bună știință a unui simplu participiu ce mi-a trădat iubirea pentru cel care privește împăcat și puțin obosit stelele, în timp ce alții îl cred fericit…. (am încercat cîndva, pe blog să explic …, cîndva…);

eu Vă mulțumesc pentru scrisoarea în limba lui Dante, dar ca și el, mă tem de tot ce pierzi atunci cînd înșeli pe cel ce crede-n tine; am reușit de cîteva ori să ignor acel avertisment al său și poate că și acum, există, mai nutresc speranța că pot să mă bucur și să las pe blogu-mi, acea superbă ”poezie, nu-ţi cer să-mi răspunzi dacă ţi-e bine, căci te simt teafără şi-ntreagă”, dar eu nu cer un ban de aur și nici vreun țechin de argint,

ci ”să număr pîn’la zece sau pînă la șapte și totu-i altfel, , parcă mîngiată, – vasta întindere-i ciudat de uluită-n joaca asta”

și nu am curaj să-ntreb pînă la capăt. ”ce formă, poate-i ,va fi dat”

cu profundă recunoștiință,

acum, după un an, pe care-l începeam, tot chibițînd lîng-un Tandem cu soft autohton, sub semnul lui Esenin, trecînd, astfel, mai ușor prin/tre anotimuri amestecate între ele, nici Timpul nu-l simt ca aliat și nici mîna nu mi-e mai odihnită, iar rîndurile de atunci pe care-am îndrăznit să le aduc acum aici, știind preabine ce e o dojană în verset…., rînduri despre multiplele semnificații ale cifrei 7, uitînd, vai!, îndemnul către Sacrum Septenarium 

eu, cea ca care nu știu dacă mi-am visat sufletul pereche, dar știu că Viața m-a ajutat să-l simt aevea, în secunda mărită dintre La și Si încerc să străbat curcbeul pînă la capăt, mă opresc pe prima treaptă a Sălii Tronului, cu doi dintre arhanghelii care-l păzesc mă înțeleg bine, ușor buimăcită de aurora boreală mă întreb dacă Marele Zid Chinezesc se vede mai bine din Turnul din Pisa sau invers, imi amintesc vag despre acele chakre-uri învățate de la Profesorul SUren Goyal, mă întreb cu un fel de îngrijorare amuaza(n)t/ă cîtă dreptate au astrologii atunci cînd analizează cifra de destin – a mea este …. 7!- și pentru că tebuie să mă grăbesc, repet timid, apoi tot mai cu nădejd ceea ce am  aflat de la un mare Spirit, poate deloc întîmplător, cineast: ”suntem legați prin numeroase legături de trecut si

viitor si că fiecare individ înnoadă prin destinul sau o legătură cu destinul uman in general” și astfel, de la cel sau împreună care îi pune alături în filmele sale, nu îi opune, pe Teofan Grecul și pe Giotto, se reîndreaptă gîndul spre rolul jucat de daruri ale Duhului Sfânt în zidirea perfecțiunii sufletului.

3+4=7

cifra Divinității și cifra Punctelor Cardinale – cifra Desărvîrșirii

pe acest blog in acest an s-au prelins cuvinte

să aleg, oare chiar trebuie să aleg?

 

coborîrea Duhului Sfînt(frescă bizantină veche)                                          (icoanăbizantină veche – Coborîrea Sfîntului Duh)

CREDINȚĂ

   SPERANȚĂ

       IUBIRE

         SĂNĂTATE

             LIBERTATE

                PRIETENIE

                    SINCERITATE

Anunțuri

… și se aud colinde

Zurgălăul lui NICOLAE LABIȘ

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,

Pe bărăgane vânturile ţipă,

Somn neclintit de iarbă şi de brad

Învăluieşte munţii sub aripă.

Cu clinchete zglobii din dunga văii

Răsună zurgălăii argintii;

S-apropie de geamuri zurgălăii

Certându-se cu glasuri de copii.

Întregi, întinderile ţării mele

De sunete voioase se cuprind

Şi împleteşte glasuri subţirele

Acest şăgalnic, aşteptat colind…

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,

Un zurgălău mai răsuna stingher,

Poate-un copil întârziat de ceată

Şi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,

Suna c-o nefirească dăruire,

Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol…

Pălind, cuprins de-o veche amintire,

Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol.

…Eram firav, parcă bătut de vânt,

Iar tata dus în marşul surd, de chin,

Poate-n tranşeu, ori poate în mormânt,

Oricum departe, în pământ străin.

De groaza avioanelor, prin sate,

S-au tras peste ferestre foi de cort.

Orbeau ferestrele întunecate

Ca într-un sat de multă vreme mort.

O cetină c-un fir de lumânare

Şi c-o mărgică smulsă din suman

Vestea că, pe vântoase reci, călare,

Din viaţa noastră-a mai trecut un an.

Zăvozii nu lătrau în bătătură,

Ci scheunau cu vântul pe sub uşi.

Flăcăii nu mai ajungeau să ure

Pe la fereşti, de unde erau duşi.

Plutea încremenită o tăcere…

Nici urători, nici câini, nimic, pustiu,

Când, deodată, ca o adiere,

Cu glas scâncit, tremurător şi viu,

S-a auzit un zurgălău cum sună

Îndepărtat, cum sună subţirel,

De parcă nopţii ar fi vrut să-i spună

Durerile ştiute doar de el.

Se auzea de undeva, din vale,

Şi vântul îneca în răbufniri,

Parcă plângea încet metalul, moale,

În palmele-ngheţate şi subţiri.

Şi mama sta aşa cu faţa udă,

Cu gândul dus la tata, ascultând

De unde-i el, nu poate să audă

Şi poate nu va auzi nicicând,

Că poate-acolo, în această clipă,

Învăluită-n viscol uriaş,

Vreo pasăre de noapte, rece, ţipă

Lângă bocancii aspri de ostaş…

Am ascultat până spre dimineaţă

Cu fruntea rezemată de uşor

Şi mama şi-a dus palmele la faţă

Şi mi-a părut că râde-ncetişor.

Îl auzeam la geamuri şi la uşă,

Afară, undeva în infinit…

Cutremurat de friguri şi de tusă,

În clinchetele lui am adormit.

. . . . . . . . . . . . . . . . .

E Anul Nou. Ştiam noi ce mâine fi-va

Şi ce-o să mai aducă anul nou?

Un zurgălău stingher din nou porni-va

Prin sate durerosul lui ecou?