într-o toamnă care și-a mai păstrat, pe ici, pe colo, culorile, Sisif surîde trist, mîngîind piatra încălzită la piept, între palme și nu o aruncă în(spre) stele
(Vă mulțumesc pentru vzite și pentru like-uri; revin de îndată ce pot)
––––––––––––––––––
Sisi (f) nu uită nopțile de octombrie –––- dar asta ar fi sau va fi un alt/fel de text și cu certitudine, al meu (n.b.)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
în sfââââârşit! a dat Domnu’ şi-am deschis comentariile!
meriţi tu o ciufuleală pentru postarea trecută? ha? meriţi! 🙂
ai de grijă!
fac focul cu pietre? ăăă, nu, că te uiţi spre stele 🙂
pupături ruginii!
ApreciazăApreciază
de parcă n-ai bvănui/ sau nu ?/ de ce le închid
ApreciazăApreciază
*scz! „faci”, nu „fac”. graba… 🙂
ApreciazăApreciază
…şi, totuşi, aşa cum ne îndeamnă Camus, „trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit”…
ApreciazăApreciază
da, Domnule Gogea, dar tot acolo ni se amintește că ”acest univers rămas fără stăpîn nu-i pare nici steril, nici neînsemnat, că Fiecare grăunte al cestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume.”
Vă mulțumesc!
ApreciazăApreciază
un căuș cu pietricele pentru stele
te aștept ca și cînd..
ApreciazăApreciază
de ce-am lipsit? – nu mă-ntreba, căci voi lipsi
așa, ptr a înțelege mai biine: ”am privit tinerețea arzînd ca o frunză de tutun verde”
ApreciazăApreciază