cuvinte care par fără sens

Tocmai am văzut la tv, pe un canal de filme (Cinemax2), un film sârbesc despre războiul din Kosovo
De fapt,o coproducție internatională
Toate prostiile televizate pălesc in fata războiului
Daca mă simt bine cred că voi scrie despre film (este mai mult decît un film impresionant)
Despre 12ianuarie si 15 martie1990 nu vrem să ne amintim?
Elita intelectuală și mulți dintre revoluționarii din 21-22 dec 1989 surclasatți de Mărieș  și de Miron Cosma!
iar titlul filmuluiului este
Frumoasa mea țară

și pe mine m-a lovit indirect mineriada, resimt și acum, în felul meu, dar dureros încă, toate mineriadele

și tocmai de aceea VOI REVENI cu detaliile mele subiective, desigur

așa că nu vă grăbiți să mă judacti aspru prea devreme!….

si promit că mââine voi răspunde fiecăruiu comentariiu în parte– Vă mulțumesc frumos!

cuvintele altora!

într-o toamnă care și-a mai păstrat, pe ici, pe colo, culorile, Sisif surîde trist, mîngîind piatra încălzită la piept, între palme și nu o aruncă în(spre) stele

(Vă mulțumesc pentru vzite și pentru like-uri; revin de îndată ce pot)

 

 

––––––––––––––––––

Sisi (f) nu uită nopțile de octombrie   –––- dar asta ar fi sau va fi un alt/fel de text  și cu certitudine, al meu  (n.b.)

cuvinte pe care nu le voiam

NU credeam că voi spune și că voi simți vreodată : nu mai pot!

nu îmi mai spun zilnic rugăciunea pentru că mă tem ca, ridicînd ochii spre cer, să nu îmi scape întrebarea : pînă cînd, Doamne, pînă cînd?!?

nu am întrebat ”de ce?” sau ”pentru ce?”, le consider și acum încercări pe care trebuie să le trec;

dar acum mă simt ca o rufă prea mult lăsată la muiat și stoarsă cu centritfuga mașinii mele de spălat performante, cică, însă care nu știe de cîteva zile să facă altceva decît să centrifugheze (în orașul ăsta locul meu tot cam pe la margine este, așa că degeaba mă mir!)

mă simt prizoniera tuturor cablurilor din casă care fac să cedeze prizele pe rînd, țininîndu-mă pe mine în șocuri electrice, de parcă nu m-am iradiat și cu rost și fără noimă anul ăsta,

DA! – sunt momente in care aș avea – am!!- nevoie de certiudine(a) că există ceva mai mult decît suntem,facem și izbutim în lumea asta, pentru putea crede în dreptate, chiar sau mai ales în cea divină;

în această după-amiază mi-am amintit ( eeiiiiiiiiii, nu chiar înttîmplâtor) de Krzysztof Kieslowski și de răspunsul dat îmtr-un interviu:

Dumneavoastră nu credeți, nu sunteți credincios?” ~Ba da, sunt și tocmai de aceaa pun întrebări~

(aici nu îmi aminntesc sigur dacă exprimarea exactă era ”pun întrebări” sau ”am îndoieli”)

și totuși, întrebarea nu aduce de fiecare îndoiala…