acele cuvinte limpezi

ce dar minunat am primit de ziua mea! un dar așa cum numai prietenii din copilărie știu să (îți) facă

și astfel am urcat nimășelul și Nimașul și Runcul, grădinile largi de la marginea pădurii, pînă unde coborau căprioarele,

                                                                                                     

  

am găsit și acea apă limpede de care aveam și am atîta nevoie și despre care Ana (de fapt și-n fapt, tot eu…) a mai scris pe aici

îmi plăcea să merg la izvor, să beau apă din pumni, adică din mîinile făcute căuș, era rece în fiecare anotimp, era rece si proaspătă, îmi dădea, parcă, puteri mai mari, mă simțeam bine și nu mă îmbolnăveam niciodată de la acea apă,

așa cum bine îmi făcea și apa Bisticioarei în cele cîteva săptămîni petrecute în vacanța de vară, la casa de lîngă Borsec a bunicilor noștri (ai mei și ai vărului meu), niciodată regăsită pe de-a-ntregul în sufletul lor după terminarea războiului…, era atît de limpede încît se vedeau foarte bine pietrele pe care alunecam și mă udam de fiecare dată și nu era nevoie de uscător de păr și nici de prosoape mari, flaușate; exista și acolo un izvor, simplu de munte și preferam să beau apă de acolo, decît de la fîntîna din apropiere;

privind și simțind fiecare frunză, fiecare casă, fiecare fir de iarbă, fără patetism ieftin, dar cu mare drag, am înțeles că peste ani am avut resurse pentru toate încercările tocmai pentru că draga mea copilărie este foarte … ”împărțită” între Copșa, Corbu și Brașov și poate de aceea este atît de plină, de frumoasă și mereu ”vie”, tonifiantă; 

tot pe acest loc din spatțiul cel fără de sațiu m-am izbit, în urmă cu vreo 2 ani, de un zid care avertiza că nu exită drum de întoarcere spre copilărie

acum îmi vine să strig și chiar o fac :

CÎT EȘTI DE FRUMOASĂ – LA MULȚI ANI, COPILĂRIE !

și iată cum mi-am regăsit cuvintele ; curate, întregi, sincere și adevărate, despre prietenie se poate scrie privind mereu linia orizontului, despre dragoste, îți scufunzi ființa cuvintelor și vibrațiile personale (probabil că și invers…) în infinit, iar dacă reusești să le păstrezi pe acestea două – prietenia și iubirea, atunci poți să scrii despre orice, fără să ți se ceară vreun bănuț

am învățat să spun cuvintele de maii sus, scrise cu litere mari și în română și în engleza cu accent irlandez și în spaniolă și în arabă, dar ca să primesc întregul dar de ziua mea, oare voi reuși și în vietnameză ?

[offf, greu mai e să-i împaci pe unii poligloți…. 😉 ]

după aceea, vom încerca să redevină un blog cît de cît serios

calmul alb al cuvintelor

din nou mail-ul salvator: fără subject, fără text, doar un singur și simplu attach

… mda! seamănă cu o carte de joc, o fi un nou Joker, acum cînd am renunțat la orice joc (în) virtaul sau (în) real ? după ce am hoinărit înde-ajuns prin(tre) coclanurile zecilor de forumuri de toate felurile, mai mult sau adesea mai puțin salubre (aroganța, injuriile, emfaza, superficialitatea, cultura ingurgitată cu polonicul, ridicolul unor foști și actuali cenzori debordînd pînă dincolo de limita saturației, principii și idei ce se pretind axiome democratice, toate te ating fără să vrei și te contaminează, oricît ai încerca să te protejezi); și ce-ai cîștigat? cîteva informații, cam puține, totuși, pe care ai vrea să le păstrezi și o nevoie vitală de a găsi ceva asemănător unei ape limpezi care să te clătească, să te limpezească și să regăsești calmul cuvintelor tale sau ale altora, ale Celorlalți;

doar capriciul unui moment neinspirat poate explica -oare?!?- de ce Sisif a scăpat bolovanul dintre mîini, de dragul unui număr magic, cînd ar fi putut să se joace amuzat de gîlceava înțelepților cu lumea mai mare sau mai mică (aha! care va-să-zică l-ai citit și tu pe Călinescu – bravo!) sau ai fi putut să te lași în voia-ți și în voia unor prea frumos de sincere amabilități, sau și tulburat de farmecul simțirilor rînduite-n mesteșugite stihuri si cursive rînduri;

privește cartonul carea-ar putea să fie un Joker, lipește-l de palmă și poate astfel vei înțelege de ce pînă și dacă îți vei mai regăsi propriile-ți cuvinte, te urmăresc, aparent inexplicabil (nu și pentru tine) dintre toate amintirile unor dimineți de după partaj repeți, aproape mecanic asta:

nu mai scriu

tot ce am strîns

sunt aceste nume de femei

e un nou dicționar

aceste voci de femei în destrămare

din volumul Mirunei Vlada – Bosnia. Partaj (pag 27),

privește mai atent/ă pentagonul ușor modificat de pe dușumea, tot cinci unghiuri cu grade nemodificate,

amestecul greu de înțeles de reviste desprecheate, foi printate, cărți jerpelite, fără coperți, ce nu se sinchisesc că acoperă coperți noi și DVD-uri ce înlocuiesc poate că nu într-o nedorită, dar cam prea pe după colț simțită zadazarnică și-amăgitore înlocuire a unor fiole și flacoane,

orgoliul tău nebun, bolnav, dar și nesănătoasa aplecare la gura tîrgului, ce te depărtează de bucuria unei primăveri ce-ți seamănă’n capricii nefirești, dealminteri,

astea toate și încă altele știuteși nerecunoscute te fac să-i dai dreptate lui Nabakov

paginile sunt încă albe, dar se simt în ele ceva miraculos, cuvintele pe care le ascund, scrise cu cerneală invizibilă și abia așteptînd să dea buzna la suprafață

pînă atunci, nu te mai certa cu Timpul pentru că te-ai născut cu vreo cîteva decenii prea devreme (să fie două?), durerea din mînă să fie o dovadă? – probabil, spun cei cunăscători, reamintește-ți că știi să prețuiești ceea ce ai primit, mulțumește pentru ceea ce ai avut și ai trăit, , stai și minunează-te lîngă Focul palid, ascultă sunetul celest, dar și pe cel lumesc

și așteaptă să vezi, să simți de se preling cuvinte