sunt zile în care unii au ales, înțelept, să tacă; tu m-ai chemat pe țărmul umed și rece al mării, care, acum, pare mai puțin prietenoasă; pentru ce ? ca să aud vuietul valurilor și șoaptele nisipului cleios ca într-o sonatină neterminată și pierdută ? sau era – sau este, încă- altceva, ceva simplu și plin, aproape desăvîrșit… doar nu credeai că am uitat – știi că am rămas un elev bun și silitor Dialog la mal de Cezar Baltag Iată, îţi dau un cuvînt şi cu el îţi dau lumea şi nu-ţi cer nimic numai să ţii minte Cuvîntul. Atît. Îţi dau înţelepciunea de a regăsi tot ce vei pierde; tu dă-mi numai rîsul tău pentru totdeauna Ca şi cum zilele ar începe deodată să zboare ca şi cum stolul ar fi tot mai sus Îţi dau aripi să te iei după ele tu dă-mi numai ultima ta lacrimă. Atît Acum gata. 
Am ajuns la ultima treaptă. Îţi dau noaptea lumii. Tu dă-mi numai oboseala ta mare. Atît. Îţi dau flacără tu dă-mi numai ultima ta bătaie de inimă Îţi dau înapoi lumea pe care ai pierdut-o. Tu spune-mi numai Cuvîntul încredinţat ţie Cuvîntul. Atît.
te-ai săturat de obsesia mea pentru fotografiile lui Ben Goossen? și eu! dar de jucat de-a desenatul o fac dincolo [ 🙂 ]
Cuvântul e la Dumnezeu. Noi avem la îndemînă vorbele. Dar, pot fi şi acestea vorbe frumoase şi vorbe urîte, vorbe de iubire şi vorbe de ură, vorbe de întîmpinare şi vorbe de alungare, vorbe înţelepte şi vorbe proaste…
Ştia bine marele Will ce spune…
m-am întors supărată și înfrigurată nu numai din cauza vremii de afară
și am găsit cu bucurie rîndurile de la Dumneavoastră
chiar dacă știu că ”words pay no doubts”, încerc să Vă răspund parafrazîndu-l pe desăvîrșitul Will:
cît de frumos vorbiți ca să-mi se aline gîndul
Vă mulțumesc, Domnule Gogea !