cuvintele unor poduri și măști

– ecco te! avete riapparso dopo una giornata; nu am înțeles bine de pe căsuța vocală

– de ce-om fi luat telefoanele cu noi? în vremurile astea nu poți evada cu adevărat nicicum, nicăieri

– totuși, dacă nu sunt prea curios, unde?

masca1– am dat o fugă pînă la SanRemo, încercînd cu greu să îmi rezerv un loc pentru Gala finală de sîmbătă; nu am reușit, poate merge și acolo biletul în plus al cuiva

– aha, așadar, mergi la ediția aniversară,; am auzit că sunt invitați unul și unul; ai vreun preferat, vreau să spun, vrei să vezi și să aculți pe cineva în mod cu totul și cu totul … deosebit?

– vin sau mai corect, sunt anunțați mulți, așa că e greu; scuză-mă, poate se vor găsi chiar două bilete, dar știu că pe 14 februarie trebuie să fi în alt loc; cum te-ai distrat ieri?

– o, da, voiam să…; bine, char foarte bine, doar pentru asta suntem aici, nu-i așa? cred că am reușit ceea ce pretinzi tu că aș ști să fac eu cel mai bine; am cucerit nu una, ci două perechi de ochi ce nu puteau fi ascunși de vreo mască, o pereche precum mierea, cealaltă precum cărbunele abia aprins; seara, firește că am fost la bal, dar peste zi am savurat două baloane comestibile pe care le-am prins și nu am recunocut nici unul dintre gusturile pe care le știam, m-am uitat amuzat la jonglerii, l-am convins pe un menestrel să îmi împrumute pentru cîteva minute lira lui, am improvizat ceva și am primit ca răplată cîteva aplauze firave și zîmbete îngăduitoare, sincer pînă la capăt, recunosc că am degustat tot ce mă ademenea, astfel încît, voi sta cît mai mult la munte, tot am schiuri noi, nu știu dacă ți-am spusmasca2b

– frumos! și azi? ce facem, vrei să ne plimbăm?

– desigur, să caut o gondolă

– nu, te rog, hai să mergem pe jos pe străduțele și pe podurile vechi, pe care le știm

– bine, dar pune-ți mănuși mai groase, altfel te va durea mîna și mai tare, iar sîmbătă seara…

– să organizezi minunăția asta în plină iarnă, dar, de…, asta e; este greu să îmi închipui orașul de azi pe vremea lui Antonio și Bassanio

– uiți de Shylock

– este plină lumea de cei ca el, sunt cei care se adaptrază din mers cel mai bine oricărei situații; așteaptă o clipă, te rog – priveam la ghivecele de flori de la fereatra de peste drum și mă întrebam, mă întreb cum pot rezista în atîta umezeală și pe un zid invadat de igrasie;

– tu chiar crezi că este un oraș care moare puțin cîte puțin?

– vino pe podul de pe cealaltă parte

– ce faci? nu este o fîntînă, doar dacă vrei tu să crezi astfel

– am găsit în buzunarul mănușii trei monede; un franc elvețian, o liră veche și un eurocent

= trei dorințe? și un gînd de răzbunare??

=- fără dorințe și fără răzbunări, oricum, eu nu am economii în bănci

– nu ai obosit? am încercat să mă stăpînesc, dar tot întreb: ce încălțări ai, pentru că se aude un zgomot ciudat?

– cizmele cu pinteni, împrumutate de la onorabila Doamnă Mervyn Talboys, doar nu se putea să nu ți se amintească de compatrioți

– și cravașa?

– – aici nu este nevoie de așa ceva, doar de bunătate, bucurie și împăcare cu tine însuți, cu mine însămi

– mergem să cumpărăm cîte o lumînare și să spunem rugăciunea ?

– aș vrea tare mult, dar…

– nu vei auzi Concertul în D minor al lui Marcello, crede-mă, a fosst ieri, în alță parte a orașului

– sună telefonul tău, nu răspunzi?

– o, da, scuză-mă o clipă…; va trebui să mă îerți sau să mă renegi, dar sunt nevoit să plec deseară, au apărut probleme urgente și…

– da, am înțeles, nu explica nimic, te tog la rîndul meu și poate este mai bine așa

– mergem să ne facem fiecare bagajul și privim mai atent cetatea

– ce facem cu măștile?

– le păstrăm, dacă tot ne-au fost dăruite

– se potrivesc la fel cum ne sincronizăm noi timpul, adică deloc

– să vii iarna la Veneția… ”singura dragoste care contează e cea pentru care ești gata să mori”

cum ai spus?

– nu eu, e o frază din Veneția iarna, scrisă de E Robles

– oare cum arată și cum m-aș simți eu vara la Veneția?

– deschide palma și nu închide ochii: se spune că poartă noroc

– un trifoi cu patru foi !

– este un fel de mărțișor pe care nu ți-l voi putea da de 1 Martie…

– mulțumesc, dar eu…, eu nu am…

– tu îmi vei arăta în felul nostru cum a fot la SanRemo, ok?

– Ok!!

– și ai mai multă grijă de tine

– da, am înțeles; cu bine.

Veneția, iarnă, munte, măști, SanRemo, cîntec, dorințe, dor

cred că în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann am citit că depărtarea este ca vîntul stinge focurile mici și le întețește pe cele mari ”

nu se înserase pe deplin cînd am început să caut pe telefon preferatul meu pentru Oscar –Boyhood (și nu doar pentru replicile din final)

[ da, aud: ar fi bine să folosești ciorna, tastele-radieră și să nu mai lași atîta tranparență]

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.