oglinda unei veri

antarctique

(pe) care nu am simțit-o ca fiind și a mea,

astfel că mi-am luat puținele bucurii și mai multele tristeți și m-am ”mutat” aici

(loc de refugiu sau adăpostul posibil și cu adevărat căutat –– nici unul dintre acestea nu a fost să fie)

sfîrșitul unui anotimp se simte și aici
oare cum o fi arătînd amestecul de arămiul ușor duleac și blîndețea mierii prelinse prin ceața dimineții ?
dar ruginiul înăsprit topit în molatecul asfințit răsfrînt peste ramurile și frunzele alunecate în ape?
Gata! îmi adun puținul cu care am venit și mă pregătesc de plecare; sau de reîntoarcere?
o ultimă plimbare pe fîșia îngustă de nisip, iar talpa piciorului desculț rămîne ridicată pentru a se proteja cu mirare de ceva lucios, negru și neasemuit de frumos : cîteva pietre prea mici pentru a fi hamatist și prea albe pe alocuri pentru a fi onix; desprind firul de nisip de pe gleznă și înșir pietricelee care alunecă înapoi; la cîțiva pași distanță ( să fie doar doi ?!) zăresc ceva dintr-un lemn vechi, udat și uscat de ger (sau de soarele de aici ?), pare a fi o ramă de tablou veche, care, chiar dacă a fost cîndva un fel de kitsch, acum nu mai are cum să fie așa ceva și astfel fixez pietricelele pe capătul liber al firului subțire, celălalt capăt, fiind fixat de cadrul de lemn; cînd desenul capătă un contur mai clar, arunc ceea ce am în mîini înspre apă, dar obiectul își are traiectoria sa proprie și ajunge departe de mine, pe un teren uscat, apărut doar el știe cum; îmi scutur instinctiv și degeaba mînecile subțiri ale unei haine inexistente: am pierdut demult talismanul; corpul a rămas înțepenit, doar privirea-mi se rotește mecanic între conturul neterminat al Asului de treflă, cu un rînjet de Joker [dar, parcă, totuși… ] și fața resemnată de sub crema de demachiat, ce acopera luciul apei în care s-a ascuns o întreagă poveste; resemnare? – nicidecum! a mai rămas ceva dintr-” o vară promisă” și alte cîteva anotimpuri

nu știu dacă era vară la Tipassa cînd prietenul lui Sisif a scris ”au milieu de l’hiver, j’apprenais enfin qu’il y avait en moi un été invincible”,
dar știu că eu trebuie și pot să îmi iau cît mai repede aceste (nu acele) bucurii și tristeți ale mele și să le aduc, să le orînduiesc cu grijă și răbdare aici, acasă.

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.