într-o seară, la TVR

cîndva, demult, am citit într-o revistă Cinema al cărei abonament era încă pe numele mamei, o frază în care Doamna Ecaterina Oproiu spunea despre Telecinemateca cum că ne face să uităm cît ține o vizită normală într-o seară….; uneori, TVR-ul cu toate neajunsurile sale -deloc puține- ne ajută să uităm de neajunsurile care depășesc dorințele noastre, să uităm și de dramatismul (amestecul de tragic și comedie, nu-i așa ?) cotidian, de deosebirile dintre vis și realitate într-o seară de joi, aici s-a putut vedea și o poveste romantică, salvată de a fi romanțioasă atît de finalul scenariului sau al regizorului – Robert Stevenson, cît și de jocul unor actori pe care este suficient doar să-i amintești : Margaret Sullavan și Charles Boyer și ne-am reamintit puțin mai tîrziu, că pe niște străzi accidentate și inegale, atunci cînd ne simțim și suntem căzuți, că ești nedorit și nimeni nu-și mai amintește numele tău atunci cînd ești un străin pentru ceilalți de fapt, ne-am amintit și am simțit mult mai mult