în formule ?

neliniștea nopții mi-a reamintit cu duritate ceea ce știam
ʃƒ(încredere)d(timp)

[septembrie 2011]

 

barre_c3a0_lhoriz

 

barre_c3a0_lhoriz

 

 

 

cum să o reformulez acum ?
ʃƒ(viață)d(sinceritate)
rezultatul ? -cel corect :

suprafața de joc  ”arondată” rămîne, oricum, aceeași:
regulile, în mod firesc, nu se schimbă

 

uite-așa!

…da, cam așa dintr-un fel de răzbunare mi-a venit cheful să deschid calculatorul și blogul după aproape două zile de pauză
răzbunare pe ce sau pe cine și pentru ce? păi aseară am luat o trîntă/căzătură zdravănă de s-a simțit pînă la apartamentul de la etajul următor ca numărătoare inversă, genunchii au scăpat fără urme, nu s-a vărsat nici o picătură de ceai din ceașcă, m-am ridiicat fără sprijin, doar colțul mochetei a rămas nearanjat; dimineața, însă, am atins toate lemnele din casă, pentru a mă trezi așa cum se cuvine; aiurea! fără cafea, fără fursec, cu un calmant puternic și un pansament gastric, nu sunt sigură dacă ambăut apă plată sau de la robminet; si iac’așa mi-am propus să văd cine rezistă mai bine: tastatura sau coloana (vertebrală);:
am hălăduit peste cîteva bloguri, apoi, am clickăit la întîmplare
și cum astăzi chiar nu am chef să mă uit pe vreun calendar, iar la o …inventariere… rapidă nu am găsit nimic în agenda memoriei cu posibilii mei cunoscuți, pun pe seama durerii de spate aiureala de mai jos

am găsit cu cîte un simplu click două imagini care cred că s-ar potrivi unei ”posibile și eventuale” aniversări a cuiva, habar nu am a cui,, dar, mai știi?, blogosfera cu blolumea ei este imensă, iar ciudați care să se amuze, cînd or vedea din întîmplarre, sunt destui

așa că (nicidecum ”așadar”)

cîteva flori, alături de o reflexie în ale cărei potrive3li nu ne adîncim prea mult

poza4ptcineovrea

iar aici, lîngă acest uriaș se însiră de toate, dar nu mai mult de două ori și fără sfadă sau ocheadă: sticlă, lut, porțelan, tablă cositorită sau emailată, cristal și omnipotent-prezentul pet

cu porția

de-o gustare n-am găsit? – nimic/
e vară și pe mesele din curte, e terase, ori sufragerii luxoase se întrec în arome, forme și culori trezind ispite mai greu de stăpînit ca la Verlaine

dar muzică ?
între un tango argentinan și un ländler. German , alegem un fado
(că tot vom rămîne curînd cu manele)

mîine e 13 iulie și mi-am amintit brusc-instantaneu-și-dintr-o-dată,
că e ziua celui cu atîtea heteronime
ce bine s-ar simți Fernando Pessoa lumea virtuală, chiar dacă știm că nu ar recunoaste….

am uitat ceva ?
nu cred;

LMA

…. și se voia cîndva a fi un blog serios!….

dandelă(resele)

(pentru că nu s-a oferit cineva să mă ajute, încerc eu…)

un fir subțire, dintr-un material mai mult sau mai puțin scump, prins în vîrful unui ac și petrecut ori împletit peste un altul cu atenție, răbdare și migală ce au devenit obișnuință și îndemînare, mîna care ține acul, uneori mai multe ace prinse-ntr-o bobină, urmînd un desen inchipuit mai dinainte sau altul instantaneu, iar la sfîrșit, iată – dantela

este greu de imaginat sau și mai greu de înțeles astăzi că aventura dantelei ca accesoriu vestimentar a început ca fiind (considerată) o extravaganță, abia pe la sfîrșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea, în timpul domniei Reginei Elisabeta a Angliei, acest ”detaliu” al îmbrăcămintei, devenind un semn comun și totodată distinctiv de apartenență la o clasă socială: cea de mijloc sau cea aristocratică

[sincer, mi-am propus ca, atunci cînd voi avea timp și dispoziție pentru așa ceva, să caut în cărți, albume de artă, reviste si ce-oi mai găsi…, pentruu a mă convinge de adevărul privind povestea dantelei]
oare de cîte ori se întîmplă ca atunci cînd folosim –sub o formă sau alta- ori doar o privim ne gîndim la acea figură aplecată cu vădită preocupare asupra acelor și a firelor de pe suportul de lucru, cunoscută sub numele simplu Dantelăreasa lui Vermeer ? desigur că Jan Vermeer van Delft nu este singurul pictor flamand, în speță olandez, la care se întîlnește./ regăsește imaginea femeii făcînd dantelă – un frumos tablou, chiar dacă mai puțin cunoscut, a realizat Nicolaes Maes, este o perioadă cînd artiștii în general, dar mai ales pictorii, aduc mai aproape mișcările cotidiene, cu personaje surprinse în mișcare, punîndu–le în valoare formele corpului, insistînd asupra lor, prin acel joc de lumini și umbre, atît de diferit la fiecare artist, cunoscut vazi sub … numele… de clarobscur;

nu mă hazardez în a explica motivația prezenței subiectelor, a temelor ”domestice” la majoritatea picturilor olandezi (eu nu sunt specialist și nici pe departe ”exeget” în ale artei, dar nu icolesc, atunci cînd am ocazia o expoziție sau un muzeu și îmi dau cu bucurie micile eonomii pe albume);

o surpriză poate fi desenul semnat de Rembrandt, Portetul Titiei (Tietje) van Uylendburgh, probabil sora soției sale, mult iubita Saskia, un desen care deși contrastează destul de puternic cu cele ale Saskiei, atît prin înfățișare, atitudine, îmbrăcăminte și cromatică, relevă acel obicei încetățenit în clasa mijlocie a acelor timpuri;

chiar și Velasquez, cel care se numea pe sine însuși ”cel mai pictor dintre pictori”, cunoscut ca pictor al Curții, dar pentru care pe pînzele sale regii, bufonii, cerșătorii , animalele sunt cam pe același ..rang…, surprinde într-un cald și delicat tablou o femeie cosînd, de fapt, împletind cu acul o dantelă;

încîntat pînă la obsesia de a atîrna pe peretele camerei sale o copie făcută de către el însuși după tabloul lui Vermeer, Dali spune despre Dantelăreasa olandeză că deși a fost întotdeauna considerată o pictură foarte liniștită, foarte calm, pentru el este un tablou posedat de puterea esteticului cel mai violent, ba mai mult, dacă ar trebui să existe o luptă,între un rinocer și acea(stă) Dantelăreasă, ea ar câștiga, pentru că Dantelăreasa lui Vermeer este punct de vedere ca morfologic un corn de rinocer; pictorul suprarealist
toate suprafețele curbate sau aalte forme folosite de căte pictori în și peste timpuri, în descrierea corpului uman au același loc geometric în comun, cel găsit într-un con cu vîrful rotunjit curbat spre cer sau spre pămînt, în cornul de rinocer….

lupta unei dantelărese cu un rinocer?! – ciudată poveste! dar poate că nu este chiar așa…

oricare dintre femeile surprinse în tablourile amintite (cu destulă ”cutezanță”, recunosc!) are povestea ei, dincolo de calmul aparent odată cu mișcarea acului sau a acelor, poate că își mută milimetric, poate că își înfruntă cu acea discreție pe care numai firile delicate și puternice o au, așteptările, teama, grija, dezamăgirea, resemnarea;

și oare care ar fi (fost) reacția lor în momentul în care , pregătindu-se să facă nodul final, constată că nu mai este firul ?

și din nou îmi amintesc cuvintele lui Manon, cea de la începuturile mele pe wordpress: ”viață fără ață”

acum îmi este greu să găsesc o poveste comună între dantetelăresele barocului și femeia tînără închipuită de către Claude Goretta, Pascal Lainé și Isabelle Huppert (pentru mine o Meryl Streep europeană)

și totuși

il sera passe à coté d’elle, just à coté d’ellle, sans la voir. Parce qu’elle etait des ces âmes qui ne font aucune signe, mais qu’il faut patiemment interroguer , sur lelquels il faut savoir poser le regard. Elle aurait été
Lingière
Porteuse d’eau
ou Dentellière.

doar ei –sau poate și altcineva?…- pot să alăture imaginile din treillerul filmului cu ultima imagine

bscap0021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(dar despre film, altă dată, nu acum)

 

o îndeletnicire veche și uitată

 

o stare (înterioară) anume mi-a  amintit de imaginea (capturată în această de pe un film recuperat cu greu ) aflată pe poziția a șasea

 

pînă voi ”lega” într-un fel sau altul  povestea sau poveștile celor șase imagini, poate mă va ajuta cineva în descifrarea ”pozelor”, le va orîndui altfel

și -poate- voi/ vom avea surpriza că acea  … îndeletnicire  nu a dispărută

🙂

 

[mulțumesc și să vă bucurați de zile frumoase de vară adevărată]