nu a fost un război – nu a căzut vreo bombă
nu a fost vreo bătălie – nici o urmă de proiectil
nu a fost o răfuială pasională – înfruntările dintre noi iau masca tăcerii și a solitudinii
nu a fost un accident – nici un apel la 112
nu a fost vreun fel de răzbunare a cuiva cu vremurile – nu există preocupare pentru așa ceva
cît de devastatoare pot să fie – și sunt – teama (mea) pentru agravarea bolii, frica (mea) de ridicol, apăsarea umilitoare, pînă la anihilare, a prejudecăților într-un burg care se pretinde, altminteri, civilizat…
privesc încă o dată și încă o dată și nu știu ce sau cum ar trebui să înțeleg : distrugerea verticalității Timpului ori ruine rămase în picioare ?
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
imaginea mi-a reamintit de… Hiroshima!
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/03/03/hiroshima-mon-amour-drame-collectif-et-personnel/
ApreciazăApreciază
mă abțin cu greu, adică deloc, să te întreb ce i-a plăcut mai mult: filmul sau cartea ?
dar tu ai fost în Japonia și -probabil- chiar și acolo…
ApreciazăApreciază
ambele amândoua… da’ filmu’ si realitatea la fata locului sunt viscerale…
ApreciazăApreciază
indescriptibil! siderant!
ApreciazăApreciază
Domnule Gogea, Dumneavoastră scrieți, inspirat, ”cuvinte impotrivite”
dar veu mă izbesc din nou de neputința lor, a cuvintelor mele
Vă mulțumesc că mi-ați ”scos” postarea și blogul ”in lume”
și le sunt recunăscătoare celor care au avut curiozitatea și bunăvoința de a trece pe aici
(starea de sănătate nu îmi permite să mă supun regulilor bloggeritului serios)
zile frumoase tuturor!
ApreciazăApreciază