verticalitatea ruinelor

nu a fost un război – nu a căzut vreo bombă
nu a fost vreo bătălie – nici o urmă de proiectil
nu a fost o răfuială pasională – înfruntările dintre noi iau masca tăcerii și a solitudinii
nu a fost un accident – nici un apel la 112
nu a fost vreun fel de răzbunare a cuiva cu vremurile – nu există preocupare pentru așa ceva

cît de devastatoare pot să fie – și sunt – teama (mea) pentru agravarea bolii, frica (mea) de ridicol, apăsarea umilitoare, pînă la anihilare, a prejudecăților într-un burg care se pretinde, altminteri, civilizat…
privesc încă o dată și încă o dată și nu știu ce sau cum ar trebui să înțeleg : distrugerea verticalității Timpului ori ruine rămase în picioare ?

 

după...

Anunțuri

actualitatea unui text

 

     [variantă pentru blog]

   

 am încercat să nu observ inscripția zărită destul de aproape :”Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”, chiar dacă nu am reușit să ajung la TIFF sau la SibFest, am izbutit să mă …sustrag… tînguirii prea des auzite și care se vrea mult prea familiară:

”Suntem ajunşi într-a durerii ţară/cu chinuite suflete apuse /   ce şi-au pierdut a minţii lor comoară.”

(Dante – Infernul, trad. G Pruteanu)

 

 

 

astfel că la îndemnul/sugestia Domnului Gogea, cam cu un an întîrziere, am început să caut printre cărți și reviste mai mult sau sau mai puțin vechi ori foarte vechi și nu știu dacă trebuie sau dacă pot să mă bucur că am ”material” ce depăsește suficientul (…?!?…) pentru un demers propus de ceva vreme, oarecum început , nu prea ușor corectat sau modificat – obișnuința de a nu folosi  radiera, bat-o vina- dar cu o finalizare atît de îndoielnică;

 

și printre atît de multele știute sau nu, uitate sau aduse mai aproape, am găsit un text, un articol minunat scris de către Profesorul Vasile Morar în anul 2008, cu adevărul ( care este unic –  așa am învățat de la Decartes) cuprins în frumusețea și nuanțele unor fraze ce respiră valențe greu de ignorat în lumea, în spațiul  în care trăim.

 

îmi permit să redau mai jos cîteva paragrafe din finalul articolului Spațiul Public și morala elementară

 

 

 

   Văzut de jos, de la nivelul său, spațiul public pare haotic, încă nerestructurat pe coordonatele valorice validate de o experiență  solidificată. Și totuși, dincolo de o mulțime de note de conținut de ordin negativ, nouă ni se pare că se întrezărește o schimbare una iminent, în anii care vin. Astfel, luăm la întîmplare cîteva semne. Primul dintre ele: se conturează o revoltă generalizată față de persistența perversă a stărilor de indeterminare a dreptului. Tot mai acut în spațiul public apare convingerea (corectă) că singurul criteriu  pentru judecător este legea  și că alte criterii sunt irelevante, ne conduc la ”indeterminarea dreptului”, sunt, prin urmare, ilegale și imorale și trebuie și ele sancționate. Tot mai des și legitim apare întrebarea : ”cine-i judecă pe judecători ?”

 Al doilea fapt: nevoia de etic în spațiul public este în creștere, nu numai în forme lamentative, ci și constructive. Au început, spontan,să apară comitete de etică,și, mai mult, ele se fac auzite cel puțin în orizontul practicilor medicale.

 Al treilea fapt demn de a fi măcar consemnat ține de o, deocamdată, puțin luată în seamă atitudine culturală. Există o vădită debalansare în orizont românesc între stînga și dreapta. Mai precisstînga solidară cu cea din America (acolo liberală) și  cea vest (dar și est) europeană(în acest caz social democrată sau socialistă), a îndrăznit prin intermediul unor gînditori să se afime curajos, ripostînd argumentat părții adverse. Deocamdată această stîngă culturală se află la primii pași.  (…) În ceea ce ne privește , nutrim convingerea că, la cotgituri-rupturi de tipul 1968, asemenea acte de îndrăzneală sunt nu numai necesare, dar și utile. Și  nu în ultiimul rînd, sunt un semn palpabil de moralitate elementară. Or, cine știe, poate că va veni momentul în care la temelia spațiului public să se pună nu morala minimă, ci morala elemtară.

(…)

   Oricum, o întrebare rămîne: care este, totuși, calea regală pentru instituirea spațiului public românesc în viitorul apropiat ?

 

–––––––

răspunsul, cu argumente și contraargumente, îl găsim nu doar în stările, pragurile sau virtuțile pe care ni le propune și –de fapt- ni le oferă cu o elegantă generozitate cărțile de un farmec copleșitor,ele, Cărțile Domniei Sale, ci și în gîndul și faptele  cotidiene sau chiar în lipsa lor, în cugetul și acțiunea fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puțin atenți la … o morală  elementară.