as you like it… ahora y para siempre

 

 

           Sunt creștin botezat(ă) ortodox și îmi păstrez interesul, curiozitatea și respectul față de celelalte religii; aș vrea să cred, însă, că locul de unde tocmai m-am întors și unde  mă voi întoarce nu chiar de bună voie cît mai curînd, acela unde, am învățat cam prea devreme – cu o plăcere ce părea atunci a fascinație, că pierzînd ce trece de la sine, trebuie să mă înalț ”spre cele ce-n veci nu trec, cînd trec în țări divine” (PURGATORIUL- Dante, trad G Buznea)
Acolo am înțeles să vorbesc mai puțin despre despărțiri și despre plecări definitive, să gîndesc altfel despre ele, așa că nu voi căuta urmele sîngelui pe zăpadă înbtr-o toamnă a patriarhului, nici într-o clipă, nici într-un veac, nici într-un mileniu de singurătate…
Acolo, într-o zi de miercuri, 23, ce s- a nimerit a fi în Săptămîna Luminată, mi-am amintit că 450 de ani pentru unii este prea un număr ce pentru unii pare prea mic, pentru alții, prea lung, iar pentru cei care cunosc un anume secret, este o eternitate;
un secret? care secret? – iată:

 

Oleg Shupliak- Shakespeare

                                                                                                      

Doubt thou, the stars are fire,
Doubt, that the sun doth move,
Doubt truth to be a liar,
But never doubt I love.

(Hamlet, II, 2)

Tu poți să te-ndoiești de soare
De focul ce străluce-n stea,
De legile nemuritoare
Dar nu și de iubirea mea

(trad Ion Frunzetti)

To be wise and ove exceeds man’s might; that dwells with gods above
(Troilus și Cresida,III, 2 )

A fi-nțelept și a iubi e mai presus de oameni; doar zeii pot aceasta, sus

 

  O revistă răsfoită online ( m-am obișnuit cu abonamente plătite pe care Poșta Română le  ignoră) m-a obligat într-o zi de Duminică să iau ncaietele și dicționarul pentru a înțelege o limbă pe care am înceut cu puțin timp în urmă să o învăț singură

100 de ani? sau o clipă sunt ”eternitatea noastră fagilă”, pentru că dincolo de iubire

 

 

 

toate ne ameninţă:

timpul care împarte pe viu,

precum macetele vipera,

pe cel care-am fost de cel ce voi fi,

conştiinţa şi transparenţa străbătută,

ochii, orbiţi de lumină,

numele noastre ce se înalţă între tu şi eu,

aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă

nici visul cu imaginile răzbite,

nici delirul cu spuma-i profetică,

nici iubirea cu dinţi şi cu unghii,

nici ele nu ne ajung.

dincolo de noi,

la frontierele lui a fi şi a se afla,

ne cheamă o viaţă mai blîndă.

*

  ascultă-mă cum ascultăm ploaia, 

 

          anii trec, clipele revin, 

 

          auzi paşii din camera vecină? 

 

          nici aici, nici acolo: ascultă-i 

 

          într-un alt timp care este clipa asta, 

 

          ascultă paşii timpului 

 

          inventator de locuri fără greutate sau spaţiu

 

-versuri de Octavio Paz-

și în timp ce tastez privesc fereastra cu pagina princială a blogului, văd antetul și mă încumet să cred și eu că cineva ”înalţă flacăra roşie a erotismului, iar aceasta, la rândul ei, susţine şi înalţă altă flacără, albastră şi tremurătoare – cea a dragostei. Erotism şi dragoste – dubla flacără a vieţii.”

și înțeleg că nu am nevoie, nu avem nevoie nevoie de scrisori de acreditare

 

 

 

porque

 

 

hilo conductor y transformador de la corriente poética, crea: una obra.

 

y

 

u poema es una obra. La poesía se plariza, se congrega y aísla en un producto humano: cuadro, canción, etc.