e bine oare ?

nu, nu e bine pentru că eu obișnuiesc/ obișnuiam să încep zilele din Săptămîna Mare citind din cărticică două sau trei Stații sau Stări din Calea Crucii
de această dată, însă, am început săptămîna răvășindu-mi dezordinea (nedăsăvîrșind-o) în căutarea unei bacnote de 10 lei, de o necesitate acută în acele momente (dacă tot mă laud sau îmi închipui că scriu binișor de ced nu încerc să fac bani cu blogul? – pentru că bloggeritul serios are niște reguli cărora eu nu pot și nici nu vreau să mă supun)
am reușit să stau vreo patru-cinci zile fără să citesc ceva online și fără să îmi deschid blogul (ba da! am notat o aiureală răutăcioasă pe FILEle din acest an); am sunat-o pe Irina (pe Bily) ca să-i spun ce se mi întîmplă, de ce nu îmi merge bine [a părut singura pe care o interesa ”soarta mea”, deși aș fi nedreaptă față de Cella, Aghiuță, ori chiar de Gina și prietenul de suflet bun la toate și avînd mereu la îndemînă un leac spiritual, doar de aceea este amic de suflet, Andrei Pavel; hmmm– și cîți păreau a fi cîndva !…; de acolo de unde ești, Paul Gabor, precum și Domnia Voastră, Sir Dan, știu sigur că nu m-ați uitat… ] să nu-l nedreptățesc pe Bădia Culai ;
și tocmai pentru că sunt zile de limpezire interioară cu bunătate, resemnare și încredere, încerc să nu observ prea desele coincidențe cum ar fi căutarea unor postări de pe blogul meu și unele … idei… care apar mai mult sau mai puțin prelucrate în postări pe site-uri pe care le urmăresc, chiar dacă nu las vreun semn; trec puțin mai greu cînd regăsesc prin alte părți imagini(fotgrafii sau reproduceri din albumele personale primite sau cumpărate cu sacrificii uneori; da, știu și eu că arta este un dar pentru toți, dar cei care o respectă nu se molipsesc nevaccinați de boala vremurilor în care trăim, de copy&paste, mai există și site-uri de artă sau cu fotografii , iar eu, în ceeea ce mă privește, ar trebui să îmi amintesc și de anii, nu uțini, trăiți, hrăniți și respirați în informatică, atunci cînd lucram nu doar mă jucam în Corell, acum nu mă mai joc nici în photopaint, îi las pe alții, că prea a devenit o modă (Billy și Darius, nu este o aluzie la voi!…);

hey, Ană, ai grijă, începi să semeni cu cei văzuți cîteva minute pe sticla tv-ului, suficient, însă, pentru a te întreba dacă oamenii ăștia chiar se simt în Săptămîna Mare și dacă, după vorbele de ocară aruncate cu atîta ușurință se mai încumetă să meargă la Slujba  de Înviere, dacă vor simți o undă de fior atunci cînd își vor închipui că vor lua (cu adevărat…) lumină , ori atunci cînd se cuvine a saluta așa cum se cuvine în zilele care vor urma Marii Sărbători

ție ți-e greu și pentru că nu ai reușit, iar asta pentru că nu ai putut, să te pregătești așa precum ai dorit pentru taina și bucuria pe care o aduce de fiecare dată izbînda Vieții

tot ce se petrece în lumea ta interioară și în lumea asta mare care își caută anevoie reperele, chiar și în aceste zile, îți trimite – deloc întîmplător gîndul la un tablou pictat de Oleg Shuplyak, pictor ucrainean

 

oleg shuplyak - Isus

dar cred că ar fi mai bine să desschizi și o altă cărticică și să citești Întruparea Logosului
Cer coborît e pămînt,pămînt făcut Cer,
Fiu de Om-Dumnezeu și Dumnezeu Înomenit
Lumină nestinsă și Neatinsă dinainte de veac,
fără chip și mai presus de orice gînd sau închipuire omenească,
temelia întregii făpturi rin care toate s-au făcut,

E taina tainelor, cea care stă la rădăcina luminării întregii firi
și din care ne vom împărtăși abia după înviere
(fragment preluat din revista Lumea Monahilor)

Anunțuri

un fel de refugiu

mă încăpățînez să cred în cuvintele lui Albert Camus, cel(e prin) care ne asigura că arta ni s-a dat pentru a înțelege și pentru a învinge o soartă dificilă
nu este nici motto, nici citat cuprins între ghilimele , iar ideea găsită cu muuuuult timp în urmă în Notele de la Tipassa este redată aici cu aproximație … lejeră;
am înceut blogul jucîndu—mă și semnînd ca Sisif_ratat și am explicat atunci de ce; acum mă joc, mai puțin pe aici, de-a bolovanulluiSisif, pe care îl port între mîini, de fapt, pe brațe pentru că am cam obosit; adevărul este că degetele au slăbit nu din finețea mișcărilor, ci, mai degrabă din putere, si-au pierdut forța, le este cam greu să țină creionul mai mult timp în mînă, dar se desprind și mai greu de tentația/ chemarea de a atinge tastatura
iar în momentele grele, ingrate caut refugiul în ceea ce ne-am obișnuit a numi artă, ori pe acea cale a lecturilor pe care ne amăgim că formează/ sunt o punte între noi și Divinitate, chiar dacă în cele mai multe cazuri chiar sunt de ajutor, alteori, tot mai rar, din păcate, eu mai cred că starea de bine o pot găsi și în ecuația care duce spre o elipsă ori în suprafața unei secțiuni dintr-o prismă cu bază neregulată;

gîndul este liber și ajunge oriunde și oricum; chiar oricum? o fi bine ? îmi amintesc ”instantaneu, brusc și dintr-o dată” că am citit într-un dialog primit pe mail de la o prietenăsuper și ultra ”orientată” și mereu updated, dintre Dalai Lama și un teolog brazilian, Leonardo Boff, un promotor de la Théologie de la Liberté (temă care merită
aaplecare mai alicată…), îmi amintesc, care va-să-zică, de atenționarea sau de îndemnul înțeleptului tibetan, cum că trebuie să avem grijă ale noastre gînduricare sunt purtate de cuvinte, care devin acțiuni și obiceiuri, îndeletniciri de care trebuie să se țină atent seama tocmai pentru că acestea formează caracterul care va stabili/ contura destinul care, de fapt, este însăși Viața (traducere f liberă și personală din franceză)
apoi urmează o frază care poate să surprindă în mai multe feluri: ”nu există religie mai are decît Adevărul”,
dar în Sfânta Scriptură creștină Logosul suprem : Iisus Hristos – Calea, Adevărul și Viața

poate că altă frază este mai surprinzătoare, șocantă prin duritatea greu de recunoscut și de acceptat : ” ei (oamenii) trăiesc ca și cînd nu vor miuar mă uri vreodată și mor ca și cum (nu ) ar fi trăit niciodată”
…… cît de ușor și de firesc privirea-mi caută cartea Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski…..
(încă nu i-am găsit locul potrivit, deocamdată stă pe măsuță alături de Cartea Neliniștirii a lui Pessoa…)

în zilele în care nu pot să scriu îmi caut refugiul în lectura unor bloguri familiare sau mai noi, astăzi, am găsit o fotografie superbă, cu un pod peste un rîu, știu și podul știu și rîul, dar am făcut imprudența de a lăsa două versuri dintr-un poem al unui oet care le iubește (și dincolo de moarte) infinit mai , poetul care a auzit și a scris Cîntecul esențial

mă refugiez în reviste tiărite sau online, am revelații ale unor tineri critici și eseiști cum sunt unii care scriu în laPunKt.ro
găsesc cîte o frază cum este cea care încheie cronica semnată de Daniel Cristea-Enache în Observatorul Cultural : ”Romanul, remarcabil, este dintre cele care se pot şi citi.”, un îndemn care chiar îmi schimbă starea de spirit și îmi intește că am ferestre luminate de soarele primăverii, am cărți, filme, înghețatolă și ciocolată
nu aleg nici Mozart, nici Mendelssohn- Bartholdy, ci Sonata 111 de Beethoven, care a salvat un muzician sud-americanîntr-o temniță și despre care Sonată, Radu Cosașu scrie ”nu aș putea să-i mai spun altceva”

și îmi hrănesc și îmi întrețin cu drag propria-mi singurătate, e care nu o regret și pe care nu vreau să o schimb decît dacă as putea să cad la învoială cu destinul

filme? aș vrea să văd filmele nominalizate la Oscar, categoria cel mai bun film străin, ca să pot să înțeleg de ce și cu ce au fost mai bune decît bijuteria lui Călin Peter Netzer, Poziția Copilului
și ajunsă aici, cu mîna obosită, nimeni, altcineva, doar eu știu de ce se pliază finalul cronicii acestui film, cronică scrisă de Angelo  Mitchievici, pe rîndurile tastate acum și aici