la început de martie

La început de martie

(sau un /alt/fel )

un prieten bun, de departe, de peste mări și țări, mi-a reamintit, în felul său, că, în urmă cu ceva timp, cam vreo trei ani în urmă, cînd grijile și temerile poate mă îndreptățeau să nu ating tastaura, scriam, totuși, încercînd o …. reformulare

și din anumite motive pe care îmi este imposibil să le  ”explicitez”, redau textul   de atunci, aproape în întregul său, cu greșelile de tastare, cu tot

   …. mda,

 Nu! Nu ești javră

 

  și ca CEVA DĂRuit, ești minunată, ești frumoasă, ești generoasă ( mai mult față de unii, mai mult puțin fată de alții, nu de fiecare dată după ‚merit’ – uite că nu m-am putut abține)

  ești frumoasă, ești cea mai frumoasă, dar cum nu te compari cu nimeni – cum să compari CREAȚIA  desăvîrșirea Creatorului- cu ceva, cu altceva?! nu ți se potrivește decît superlativul, iar pentru mine ești sublimă;

  ești senină, dar și provocatoare, oferi cu ușurință și tăinuiești cu o griă sporită, ce seamănă a încrincenare, multe, ce anume? – nu știu să le găsesc un nume anume, dar sunt multe, multe și felurite [ se spune despre tine că ”ești plină de surprize”, o expresie care mie nu îmi place, a devenit tocită, chiar dacă se ‚dovedește’ a fi adevărată (acum chiar că nu mă gîndesc chiar și cu îndoială sau fără dacă adevărul, acela unic, se tocește), ori eu cam mulți ani la rînd am  crezut că surprizele pot fi doar plăcute, le asociam bucuriei și micilor-mari bucurii]; dacă TU ai mereu dreaptă cu fiecare, aș crede că doar celor buni le este îngăduit să le afle, să le descopere, însă…;

  hey,

 dar eu mi-am propus să cad la pace cu tine, să fac un fel de înțelegere onestă și de durată cu TINE, mai mult decît un armistițiu;

   nu renunț eu atît de ușor la luptă, o știi prea bine, dacă TU, care ești o MINUNE de VIAȚĂ nu mă cunoști, oare de la cine aș mai putea pretinde înțelegere?

 acept în continuare obstacolele, sincer,  mi-ar lipsi și nu ar mai avea rost și motivație ori justificare înțelegerea dintre noi, dar nu mă mai iau la harță cu tine, nu te mai jignesc iremediabil (?!?), nu mai răbufnesc necontrolat față de mesagerii tăi, sub orice formă mi s-ar înfățișa

 

   Da! – știu , nu e nevoie să îmi amintesti:  nu sunt rea, nu mă mai plîng de nimic, am deschis blogul ca să mă înțeleg cu TINE; draga mea prietenă, VIAȚĂ;

   Nu știu exact dacă îți place să ți se aducă laude, ofrande – dar nu ești mai presus decît alți zei???-, să ți se facă complimente, dar eu sunt chiar sinceră cînd spun că ești frumoasă și ciudată precum un pardox ; unul dintre mentorii mei spirituali, pentru cursurile căruia aș risca cu mintea de acum si repetarea unui an sau mai mult decît atît,

  Ești frumoasă, aproape perfectă precum cel mai frumos semn și ceea ce este dincolo de acel semn în matematica superioară – Integrala Beta: privesc instntaneu la un grafic de pe  masă, făcut aseară, cam ciudat, pentru că dintr-un punt de inflexiune, linia urcă, nu coboară, sunt cam de un an de zile sub axa orizotală..,urcă, deci, spre minus infinit.; să mă mai mir că noi, majoritatea majorității –în lumea și în societatea în are trăiesc acum există asa ceva- căutăm derivate(le), ele fiind mereu ceva  acel argument versatil al celui mai inofensiv semn lăsat de noi pe hirtie, pe ecran sau pe nisip; uneori, reușim și noi să lăsăm chiar și pe apă, căci, oare ce-o fi o simplă picătură?

 

 TU le cuprinzi pe toate, astfel că sau astfel încît nu mă mai mir cînd mi se pare că se confundă rafinamenrtul cu exhaustivitatea.

 

 

   Pe fereastrsa deschisă pătrunde primăvara

   și abia acum îmi dau seama că TU  ești lumina de care m-am lipsit prea mult timp;

 în fiecare primăvară mă îndrăgosteam de aceleași lucruri și ființe sau de alterle nou-nouțe; cam prea străină mi-a devenit această stare;

 am o datorie față de TINE, față de cei, care, rămînndu-mi aproape în lunile lungi și grele, mă ajută să reînvăț să trăiesc și să mă regăsesc pe mine însămi, am o datorie chiar și față de mine însămi

vreau să simt Soarele

 vreau să te regăsesc VIATĂ!

s-a chimbat între timp ceva? un prea multe: în mod cert anul,     celelalte, anotimpul, ora, minutele, poate chiar secundele, au rămas, cu relativă aproximație, aceleași:chiar și capriciile anotimpurilor,  care par a-și schimba ordinea

firească,

se simte și se aude un zvon de primăvară

ieri am căutat și la piață și în florării, pe dealul din apropierea blocului nu am urcat, toporași galbeni; la piață am găsit doar zambile și cîțiva ghiocei

pe drumul de întoarcere spre casă  am zărit pe titluri pe care le regăsesc și pe ziarele împrăștiate prin cameră și pe sticla tv-ului, ca și pe net;

ca o …contramăsură… cred că normal ar fi fost să mă gîndesc la o poezie senină, cu multă  lumină și bucurie, să încerc să scap, să înlătur starea care mă urmărește de aproape că mă stăpînește de cîteva zile, cînd, făcînd dezordine (rînduind, astfel, ordinea) prin bibliotecă, am  privit o reproducere după  Soarta animalelor de Franz Marc; pînă acum, pentru mine primăvara nu se asocia cu reproșul disperat al expresionismului și îmi propun hotărît să găsesc de îndată altceva; ceva senin și proaspăt, ca o deșteptare – sigur că da: Deșteptarea Primăverii de Frank Wedekind și cum nu știu prea bine piesa, deschid dosarul cu foi printate [ volens-nolens, sunt om al erei digitale, am și așa ceva…, sîc!] și un decupaj dintr-un ziar alunecă pe lîngă măsuță; citesc unde a rămas deschis: ”Domnul Mascat :  La urma urmelor, fiecare cu partea sa — dumeata cu conştiinţa liniştitoare de a nu avea nimic,  tu, cu enervanta îndoială faţă de toate”

da, bine, nu mai citesc, închid ”cartea” și mă uit peste bucata de ziar decupată (și aceasta, de fapt, luată tot de pe net… )  – unul dintre cele mai alese spirite pe care ea, Viața, mi-a dat șansa să îi cnosc și să îmi rămînă prieteni de suflet, vorbește despre munca la spectacolul așa cum l-a închipuit el, iar în încheiere, spune:” lumea ca junglă, societatea umană ca menajerie grotescă, a disonanţelor, în care coexistă puritatea şi demonismul sunt o importantă temă pentru meditaţie. Nu doar la teatru…”-   regizorul de teatru Horaţiu Apan, interviu în Ziarul Văii Jiului, 20.10.2011

….. nu doar în teatru…; și radioul și tv-ul și ceea ce văd în jur, propria și dragă  mea singurătate îmi confirmă că așa este

mă îmbrac și ies afară, este soare, sunt și cîțiva nori mici și e Lumina adevărată și –parcă- mă simt mai bine

e ”baba mea”

și ca  dintr-un vis ce ” vine tare de departe-n mine”,  aud zumzetul de pretutindeni

                   ”înc-odată, iar şi iară, a iubi e primavară”.