forma nouă a unei boli străvechi

hotărîsem să nu mai ”ies” (adică să nu mai scriu) pe pagina principală a blogului decît dacă și atunci cînd voi simți că pot să ”aduc” din ceeea ce … am … ceva cît de cît serios

mda, numai că în dimineața aceasta mi s-a ”confirmat” într-o formă destul de dură și cam nemeritată ceea ce eu știam, iar alții se încăpățînează să mă convingă de contrariul evidenței demonstrate

crearea și folosirea/ utilizarea heteronime este o ”îndeletni

cire” veche, iar cauzele, contextul și efectele sale  sunt prea serioaswe și profunde, uneori, pentru a fi surprinse acum, într-un text simplu și superficial, care, de fapt, (p)are

o pornire mult prea personală.

(de aceea sper să pot să revin Altă dată asupra acestei ”teme” )

așadar, nu mă opresc la celebrele heteronime create de către Fernando Pessoa, nici la alți scriitori și creatori care au recurs la acest subterfugiu, din varii motive, poate voi aduce pe blog un articol publicat în anul 1992 inspirat de filmul lui M Ritt, The Front/Paravanul, cu Woody Allen;

în aceste cazuri situțiile nu țin nici de ludic, nici de capriciu

în blogosferă, însă se poartă al naibii de bine și cu oarecare succes, aș zice/ scrie

și este ceva între mască și oglindă, nereușind, neputînd să le împrumute aproape nimic din simbolistica acestora

rămîne un joc

cu sine și cu ceilalți

==================

îm cer scuze, dar cum scriu -încă- fără ciornă, mă opresc pentru a vedea Ceemonia de deschidere a   Jocurilor Olimpice de la Soci

eu voi reveni să termin textul cu argumente, dar mă întreb pe cîți îi voi regăsi aici, după…