nevoia de antichitate

sau de reîntoarcere  (în antichitate)

atunci, în timpul întrecerilor sportive ostilitățile erau oprite

astăzi, în apropierea lor, nu este nici liniște, nici bucurie, ci teamă, sînge și dorința de libertate

(și multe jocuri de culise ale celor mari și impertubabili)

poate că și unii și alții,ori, poate, nici unul dintre ei nu l-a citit pe Eschil sau nu mai are răbdare să își amintească cuvintele din  Agamemnom

 

faima purtată de glasul poporului este, într-adevăr, foarte puternică

flamme

un dar împărțit cu drag

… nu este întotdeauna ”împărtășit” cu aceeași sinceritate

(se mai întîmplă)

mi-am amintit că am acest videoclip în ”arhiva” mea în timp ce priveam programul scurt al probei de dans  (patinaj artistic) desfăsurat  la Jocurile Olimpice de la Soci.

îmi place să primesc daruri, dar îmi face plăcere să le împart cu ceilallți

acest videoclip în format Wmf l-am împărțit cu puțini prieteni- doi foarte reali și trei de a căror prietenie m-am bucurat atît timp cît au fost pe aici, pe wordpress…

am crezut  că prietenia va dura, neputînd fiind atinsă acolo unde nu există limite de timp și nici de spațiu

așteptările, chemările, căutările, încrederea mea nu au mai găsit vreun răspuns

acum, m-am hotărît să îl  împart cu cît mai mulți, chiar dacă este bine cunoscut , farmecul rămîne

Ei și ei, ei despre ei

cînd m-am uitat ultima dată –înainte de a scrie rîndurile acestea- pe ultima ediție on-line observatorcultural.ro constatam cu bucurie că cel mai citit și mai comentat articole era(u) cele cinci Valentine (tălmăcite fermecător de către Șerban Foarță)

acum, ordinea s-a inversat: din nou, într-o publicație cu un caracter declarat cultural,pe primele două locuri în top, se regăsesc articole cu un vădit și pînă la sațietate

sincer, m-am săturat de omniprezența CNSAS-ului și a personajelor discutate, discutatible, disputate și tot disputabile

[ un fel de paranteză îmi este –cred!- permisă pe blogul meu – ieri searăm-am hotărît cu greu să răpund la un apel insistent pe mobil: dacă vrei să te distrezi într-un mod mai altfel, uită-te pe Antena3 și promit că  nu redeschidem discuția de dimineață, avută pe articolul din reviste’, ‘sorry,  mă  uit la serial, la Lumini și umbre‘ , ‘glumești? e bine!, ‘deloc! Atunci am pierdut multe episoade, îmi place și acum, e bine lucrat sub toateectele, încerc să regăsrsc Mediașul și figuranții de atunci, cînd s-a filmat și nu pprea reușesc’ , ești incorijibilă!’ . ‘…’ ‘te-ai amuza, crede-ma!” ‘posibil, dar…, vorbim mai tîrziu sau mîine, mulțumesc, oricum. ……..’

chiar m-am cam săturat de subiectul și de peronajele aduse din nou, ptr acîta oară?, de articolul din ziar și din emisiunea tv, cum aveam să aflu  a doua zi de la cei care o văzuseră, ce încredere poată să îmi inspire un organism necesar însă tot mai controversat?]

cît despre polemica dintre Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu,  doi intelectuali  cu un scris cultivat și talentat, ale căror bloguri și diverse articole  le citesc atunci cînd am timp și disponibilitate, este un schimb de idei și opinii mai mult decît divergente, dar interesant(e) din care oamenii politici situați/aflați în taberele pe care fiecare dintre cei doi le ”repprezintă”, ar merita  să le înțeleagă, măcar să încerece să le înțeleagă;

personal, mie îmi este mai familiar Dorin Tudoran, chiar dacă  nu i-am înțeles unele … opțiuni politice; recitesc/ răsfoiesc în ultimul timp, sporadic, volumul  de articole scrise și publicate în anii  ’90,  Kakistocrația,  volum cu un nume a cărui etimologie explicată de  către autor conform dicțioanarelor limbii engleze, este  dureros de actuală; pe coperta a patra a cărții este  o frază scrisă de către   Mircea Mihăeș, cuvinte care exprimă un adevăr crud, cuvinte  pe care este greu de închipuit că le-ar așterne acum scriitorul bănățean alături de un rînd al celui care exersa mai demult o Respirație artificială

  scria în 1998 Mircea Mihăeș : ”lovită dureros în fibra   morală, spoliată fără rușine, tocmai de cptre cei care trebuiau s-o apere, această Românie nu există decît în proiecțiile utopice ale poetului. Tragedia noatră e eșecul viziunilor lui Dorin

chiar și atunci  cînd încearcă să pătrundă în laboratoarele de distrugere, de anulare treptată a  individului de către sisstem sau a lichidare a elanului firesc evoluției, poetul face recurs la Idee:

cel ce vrea nsă mă-nvingă,

aștepte pînă-i va crește în palmă

o armă transparentă, ucigătoare –-

ca o idee

de aceea, cred – sunt convinsă!!!-  că de aceea am starea asta de disconfort cînd, după farmecul oferit și trăit de patinajul artistic, după știrile auzite la radio (eu ded aici îmi iau informațiile despre evenimentele la zi) am comutat pe cele cîteva posturi care se prertind de știri, posturi de nișă, cu  figuri care se rotesc și mă întreb dacă și cum și cu cît sunt… retribuite…,

de aceea îmi este greu să cred că că , oricîte divergențe ar fi într ei, poeții și cei mai mulți dintre scriitori  și-ar arunca în față au prin intermediari atîtea invective: minciună, hoție, lașitate, corupție, șantaj

de curînd am descoperit manuscrisele din exil  ale unui alt poet drag mmie: Ion Caraion

și am citit o frază uluitoare :

  poezia este un fel de trancendență și semnal  de alarmă; ca și Dumnezeu; ca toate anotimpurile în infern

            

 

spirala morții

Azi mi-ai oprit plutirea cu-o simplă îmbrățișare

sună a vers? – nicînd; n-aș fi în stare

tu ești magicianul :

și foc și gheață și apă și văzduh

tăișul din privire, răceala-ți nefirească

cereau un ultim suflu, un ultim duh

și m-am prelins pe trupul lung, nemaidorit

lăsîndu-mi capul s-ajungă pe propriile-ți picioare

șoptind cu mîinile-nstrînsoare, o ultimă rugare

hai să jucam cu-adevărat finalul

tu vrei să strici magia? fie; și ce dacă ?

o singură și scurtă rotire pe călcîie

tu schimbi mîna, eu piciorul, nimic nu mai poate opri caruselul

aștept să-mi lași ca-ntr-o scăpare brațul

nici amețeală, nici durerenu pare a voi să fie

ci doar dorința de-a se rupe lațul

să m-adîncesc în lespedea  ce va să-mi fie gheața

iar tu să faci ce știi maai bine: dansează-ți viața

–––––––––-

ți-am spus că nu sunt pricepută-n versuri

și nici nu mă descurc printre eresuri

și totuși azi pe lama rimei tale m-am jucat

ba chiar m-ai aplaudat 

și nimeni n-o să știe, niciodată

doar locul acesta, unde nu vei mai apărea vreodată

[ah, nu e nimic serios