un an

despre care aș vrea să am curajul să gîndesc că mi l-aș fi dorit mai altfel, mai bun

dar e bine că a fost, că am reușit să trecem și să ne înțelegem, în cele din urmă

Final ? chiar trebuie final? fiecare lucru, întîmplare, stare are un final…

O ultimă lună, ultima săptămînă, ultima zi din(tr-un) an

…. în care, trecînd prin Cartea neliniștirii – de atîtea ori lăsată și reluată- nu pot înlătura gîndul adînc al  lui o Fernando Pessoa: ”cine dintre noi, revenind pe drumul fără de  întoarcere, să susțină că l-a parcurs așa cum se cuvenea?”

am încercat să … păcălesc … neplăcerile, necazurile, neajunsurile, neîmpliniri  nemeritate, cu filme dintre care unele chiar îți marchează viața, chiar dacă nu se  prea recunoaște, răzbunîndu-mă pe pierderea, din motive greu de înțeles, pe pierderea/ștergerea folderului cu filme, încercînd să ”văd” și să înțeleg altfel, ori poate mai bine, citind eseurile lui Angelo Mitchievici (acelea nu sunt simple articole sau cronici de cinema)

mi-am lăsat mintea să se joace cu un articol/eseu mai vechi al Profesorului Solomon Marcus, Punctul și Linia,

m-am lăsat atinsă  de demonii vîntului ”redeșteptați” de Doamna Daniela Zeca Buzura și

îmbogățită pe dinlăuntrul meu cu glasul aurului și al nestematelor am pătruns lumea poveștilor despre nemurire

m-am mulțumit cu teatrul  la microfon sau pe discuri vechi,

i-am împăcat pe Mozart și pe Ceaikovski cu ale noastre colinde

și i-am mulțumit frumos lui Moș Crăciun

este, oare, puțin pentru un sfîrșit de an ?