pragul

 

 

 

    cred că pentru fiecare (sau aproape pentru fiecare) aceasta este acel CARPE DIEM

trăit și simțit cel mai intens

 

este  clipa, secunda în care cele trecute sunt lăsate în urmă, fără regrete, iar cea prezentă este nu ”înghițită”, ci r e s p i r a t ă  de către cele  proapete care vin

 

fiecăruia, în parte și tuturor

un an

despre care aș vrea să am curajul să gîndesc că mi l-aș fi dorit mai altfel, mai bun

dar e bine că a fost, că am reușit să trecem și să ne înțelegem, în cele din urmă

Final ? chiar trebuie final? fiecare lucru, întîmplare, stare are un final…

O ultimă lună, ultima săptămînă, ultima zi din(tr-un) an

…. în care, trecînd prin Cartea neliniștirii – de atîtea ori lăsată și reluată- nu pot înlătura gîndul adînc al  lui o Fernando Pessoa: ”cine dintre noi, revenind pe drumul fără de  întoarcere, să susțină că l-a parcurs așa cum se cuvenea?”

am încercat să … păcălesc … neplăcerile, necazurile, neajunsurile, neîmpliniri  nemeritate, cu filme dintre care unele chiar îți marchează viața, chiar dacă nu se  prea recunoaște, răzbunîndu-mă pe pierderea, din motive greu de înțeles, pe pierderea/ștergerea folderului cu filme, încercînd să ”văd” și să înțeleg altfel, ori poate mai bine, citind eseurile lui Angelo Mitchievici (acelea nu sunt simple articole sau cronici de cinema)

mi-am lăsat mintea să se joace cu un articol/eseu mai vechi al Profesorului Solomon Marcus, Punctul și Linia,

m-am lăsat atinsă  de demonii vîntului ”redeșteptați” de Doamna Daniela Zeca Buzura și

îmbogățită pe dinlăuntrul meu cu glasul aurului și al nestematelor am pătruns lumea poveștilor despre nemurire

m-am mulțumit cu teatrul  la microfon sau pe discuri vechi,

i-am împăcat pe Mozart și pe Ceaikovski cu ale noastre colinde

și i-am mulțumit frumos lui Moș Crăciun

este, oare, puțin pentru un sfîrșit de an ?