el, rotundul

 

copacisiglob

                                                                                                                                                    (fotografie primită)

 atunci cînd gerul retează verticalitatea,

sfera, rotundul cuprinde împlinirea

 

 

 

Reclame

tot de pe blogul mic

[dintr-o lună de vară la începutul iernii…]
    cu cîtva timp în urmă, cînd îndrăzneam să aduc pe blogul mare și negru, Tabelul lui Mendeleev în prima sa formă, doar cu cele 63 de elemente descoperite pînă la data apariției, în anul 1869, mă hazardam și cu o întrebare, comparînd tabelul inițial cu unul actualizat în 2010 :
    ‘se apropie tabelul periodic al elementelor de final, şi dacă da, unde se termină acesta?‘
   răsunsul este greu de dat
 cîmp verde1
    nu, nu pot să îmi explic de ce alătur ideea de tabel în care ”s-a atins o libertate interioară” cu alt tabel, în care bifele corespunzătoare întrebărilor de acolo nu erau menite să aducă liniștea -deși așa se putea crede…-  ci doar să elibereze elementul de legătură (nu am știut niciodată dacă este pozitiv sau negativ, ca sarcină nucleară), dar, cu siguranță, era cel care asigura legătura dintre cele două elemente, iar cum ”rezultatul” era greu e menținut, chiar și cu una singură ori chiar cu patru ”legături”, acolo și atunci se căuta libertatea interioară și ceva mai mult decît atît
    de ce nu m-am uitat niciodată din acea seară/noapte de iunie, peste ele? pentru că știu fiecare bifă din fiecare celulă a tabelului

lanuri1

       și te rog să nu răsfiri – ca pedeapsă pentru videoclipul de mai jos- cărțile de joc pe care le ai:
      știu că acum este quintă royală
(videoclipul de pe blogul mic era / este mai … inspirat ]

cînd aleanul nu este melo sau mela de toamnă tîrzie

era o zi de vară cam umedă și rece cînd am îmbrăcat haina albastră primită într-o seară de iarnă, cînd devenisem cu acte  virtuale în regulă, corecte, pe vecie ”proprietar de albastru”

uittînd –poate dinadins- că vraja-i doar o amăgire am trecut printre anotimpuri fermecată de povestea aflată sub un cer de deasupra unui liman lusitan , fredonînd acordurile chitarelor celor din Madraderus, de care nu-mi voi mai putea depărta sufletul vreodată,

îmbogățindu-mă pe mine, ei, cîntăreții, ”sporindu-mi inima cu-o ardere, cu-n gînd”

pînă cînd, ajunsă-n mijlocul lunii mele preferată, căci era, pînă deunăzi, plină de răsfățuri,

găsit-am ”dumbrava, cerbii, trestia şi veacul”, dar nu și vara ce-o țineam în sufletu-mi, ca lacul…

 

și-am început să murmur

De ceasuri, de zile veghez

pe-un galben liman portughez.

 Cu zalele-alăturea drept,

cu mînile cruce pe piept.

Doinind as privi sapte ani

spre cerul cu mici luzitani,

de nu m-ar găsi unde sunt

neliniștea morii de vânt.

De nu aș pieri, supt de-un astru

văzut-nevăzut, în albastru.

și tocmai pentru că nu  am știut să fac în așa fel încît

ca vara sângelui să nu se piardă  ca vraja basmului mereu să ardă,

aud cum, în locul nestzatorniciei     ușor provocatoare din cîntecul Afalmei,  chitarele au alt ritm

iar privrea-mi înfrigurată caută înspre  Parto da Viola, lucrarea lui Amadeo de Souza, cel despre  care Fernando Pessoa spunea că este este cel  mai mare pictor  avangardist portughez, deși aici totul se amestecă și totul se reneagă și asta poate deloc întîmplător Parto da Viola - pictură de Amadeo de Souza Cardoso.

 

[despre artistul portughez am aflaat pentru prima oară pe blogul Domnului Costin Tuchilă, Punctul pe cuvânt, într-un eseu despre Modigliani]

peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

 

 

eu nu am șțiut la timpul potrivit că CINEVA îmi lăsase discret  cheia nu doar  către un loc privilegiat, ci și către

brînduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

 

 versuri de Lucian Blaga

_______________________________________________________

**postare încropită în această seară dintr-un sentiment de vinovăție

**postare încropită în această seară dintr-un sentiment de vinovăție