el, rotundul

 

copacisiglob

                                                                                                                                                    (fotografie primită)

 atunci cînd gerul retează verticalitatea,

sfera, rotundul cuprinde împlinirea

 

 

 

tot de pe blogul mic

[dintr-o lună de vară la începutul iernii…]
    cu cîtva timp în urmă, cînd îndrăzneam să aduc pe blogul mare și negru, Tabelul lui Mendeleev în prima sa formă, doar cu cele 63 de elemente descoperite pînă la data apariției, în anul 1869, mă hazardam și cu o întrebare, comparînd tabelul inițial cu unul actualizat în 2010 :
    ‘se apropie tabelul periodic al elementelor de final, şi dacă da, unde se termină acesta?‘
   răsunsul este greu de dat
 cîmp verde1
    nu, nu pot să îmi explic de ce alătur ideea de tabel în care ”s-a atins o libertate interioară” cu alt tabel, în care bifele corespunzătoare întrebărilor de acolo nu erau menite să aducă liniștea -deși așa se putea crede…-  ci doar să elibereze elementul de legătură (nu am știut niciodată dacă este pozitiv sau negativ, ca sarcină nucleară), dar, cu siguranță, era cel care asigura legătura dintre cele două elemente, iar cum ”rezultatul” era greu e menținut, chiar și cu una singură ori chiar cu patru ”legături”, acolo și atunci se căuta libertatea interioară și ceva mai mult decît atît
    de ce nu m-am uitat niciodată din acea seară/noapte de iunie, peste ele? pentru că știu fiecare bifă din fiecare celulă a tabelului

lanuri1

       și te rog să nu răsfiri – ca pedeapsă pentru videoclipul de mai jos- cărțile de joc pe care le ai:
      știu că acum este quintă royală
(videoclipul de pe blogul mic era / este mai … inspirat ]

cînd aleanul nu este melo sau mela de toamnă tîrzie

era o zi de vară cam umedă și rece cînd am îmbrăcat haina albastră primită într-o seară de iarnă, cînd devenisem cu acte  virtuale în regulă, corecte, pe vecie ”proprietar de albastru”

uittînd –poate dinadins- că vraja-i doar o amăgire am trecut printre anotimpuri fermecată de povestea aflată sub un cer de deasupra unui liman lusitan , fredonînd acordurile chitarelor celor din Madraderus, de care nu-mi voi mai putea depărta sufletul vreodată,

îmbogățindu-mă pe mine, ei, cîntăreții, ”sporindu-mi inima cu-o ardere, cu-n gînd”

pînă cînd, ajunsă-n mijlocul lunii mele preferată, căci era, pînă deunăzi, plină de răsfățuri,

găsit-am ”dumbrava, cerbii, trestia şi veacul”, dar nu și vara ce-o țineam în sufletu-mi, ca lacul…

 

și-am început să murmur

De ceasuri, de zile veghez

pe-un galben liman portughez.

 Cu zalele-alăturea drept,

cu mînile cruce pe piept.

Doinind as privi sapte ani

spre cerul cu mici luzitani,

de nu m-ar găsi unde sunt

neliniștea morii de vânt.

De nu aș pieri, supt de-un astru

văzut-nevăzut, în albastru.

și tocmai pentru că nu  am știut să fac în așa fel încît

ca vara sângelui să nu se piardă  ca vraja basmului mereu să ardă,

aud cum, în locul nestzatorniciei     ușor provocatoare din cîntecul Afalmei,  chitarele au alt ritm

iar privrea-mi înfrigurată caută înspre  Parto da Viola, lucrarea lui Amadeo de Souza, cel despre  care Fernando Pessoa spunea că este este cel  mai mare pictor  avangardist portughez, deși aici totul se amestecă și totul se reneagă și asta poate deloc întîmplător Parto da Viola - pictură de Amadeo de Souza Cardoso.

 

[despre artistul portughez am aflaat pentru prima oară pe blogul Domnului Costin Tuchilă, Punctul pe cuvânt, într-un eseu despre Modigliani]

peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

 

 

eu nu am șțiut la timpul potrivit că CINEVA îmi lăsase discret  cheia nu doar  către un loc privilegiat, ci și către

brînduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

 

 versuri de Lucian Blaga

_______________________________________________________

**postare încropită în această seară dintr-un sentiment de vinovăție

**postare încropită în această seară dintr-un sentiment de vinovăție

nu, nu am uitat, doar că…

smile

doar că uneori zîmbetul meu se pierde în răcoarea diminelor cînd caut răspuns la întrebarea și azi ?…”

ori în lanțul problemelor care par(e) să nu se mai sfîrșească și care lasă urme adînci și dureroase

sau în ceasca cu ceai ori chiar pe fundul ceșcuței cu cafea filtrate, unde găsesc urme de zatz

este greu să îl găsesc într-o prietenie frumoasă de ani de de zile, stricată tocmai de capriciile blogosferei

îmi e dor de totți: de Andi, de Paul, de Gala, de Mircea, de Angela, de Geocer, de Mirela, de Dan(notopic), de Aghiutză, de Scena, de Lumsa, de Cristi și de Geanina, de Tavi,  de Motonio si de Mr C, de Lanternativa, de Sir Dan cu al său ziar de la ora 5, de monoloagele mereu surprinzătoare și rafinate,  de poveștile unui Chip Frumos,  de cele ale lui Vania, de Abbilbal cu cei doi voinici ai săi

*(cei ”vizitați” mai rar în ultima vreme)

de cei mai de la începuturi,și de cei mai noi

îmi este dor de toți!

și mă caut anevoie pe mine însămi

dincolo de blog – între opacitatea virulenței și naunțe

Abia începusem să  citesc zilele trecute dialogul sau dialogurile Domnului Daniel Cristea Enache cu Profesorul  Paul Cornea, adunate în volumul Ce a fost – cum a fost, apărut la editura Polirom, și am avut surpriza să găsesc în recentul număr al Observatorului Cultural două articole   dedicate aniversării istorcului și eseistului, cu ocazia împlinirii unei foarte frumoase  vîrste.

   Mărturisesc că nu este printre eseiștii și nici printre istoricii mei preferați, că am citit puțin din scrierile Domniei Sale, dar studiul despre Originile Romantismului m-a cucerit de la primele fraze.

Convorbirea cu Dl Daniel Cristea Enachete ”prinde” și ssurprinde prin naturalețe, sinceritate și ineditul –pentru unii dintre noi, cei care citim- (al) faptelor, întîmplărilor, conjucturilor și -de ce nu?- al surprinzătoarelor dezvăluiri a ceea ce s-a trăit și s-a simțit de către un spirit cultivat într-o viață care a străbatut un secol, prelungindu-se în celălalt, cel prezent, adică.

atunci cînd reușesc citesc ediția tipărită a unei publicații,   abia pe urmă, dacă am timp, mă uit peste eventualele opinii.

și de această dată am întîlnit comentarii pertinente, gînduri frumoase către/ pentru Profesorul Paul Cornea, cele în dezacord mi se par, de regulă, la fel de firești într-un schimb de opinii în cadrul libertății de exprimare.

  dar unele au depășit atît de mult perimetrul subiectului, al temei  în cauză, de o violență a limbajului și de un radicalism greu de închipuit că fi apropiate de preocupări intelectuale.

și m-am aventurat și eu să mă ”prind în horă”

   ”….. timpul disidenţei încă nu venise. Singura posibilitate rezonabilă ce-mi stătea la îndemînă era (o spun cu tristeţe, dar acesta e adevărul) să continui a juca dublu în spaţiul public, aşa cum deja mă învăţasem, cum făceau toţi prietenii mei, cum făcea toată lumea“.  (din textul Dlui Ovidiu Șimonca)

oare cîți dintre neștiuții, necunoscuții dizidenți, aprigi și convinși anticomuniști apăruți și autodescoperiți după 1989 se pot regăsi sincer în cuvintele, in amăraciunea din cuvintele Profesorului ?

 nu întenționez să întru in polemică cu cineva la comentariile dintr-o revistă, la un articol care are meritul de a aduce mai aproape un intelectual veritabil

dar să înțeleg din comentariile unora că acei care formau crema întelectualității de după 1989 și corifeii lor, care se recunosc cu emfază anticomuniști, sunt:

nişte „intelectuali” MOTOTOI, intelectualii de azi, nişte „Epave” doldora de cărţi şi de clişee teoretice, şi doar ATÎT ! Fără pic de SEVĂ şi ZVÎC !”

 

???

 

cu respectul cuvenit fiecăruia,

 

Eastman Color – Duminica, 3 Noiembrie 2013, 22:42

Cu tot respectul Doamnă AnaMaria Deleanu,

Nu este CLAR şi Limpede ce se întîmplă-n România de după decembrie 1989 ?

Chiar NU VEDEŢI în jurul dumneavoastră realitatea ?

Nu vă este de ajuns să remarcaţi că „intelectualii veritabili” NU au ştiut şi NU au pregătit nici Adevăraţii Intelectuali care să preia continuarea Educaţiei tineretului acestui Neam şi nici nu au fost în stare să producă o emulaţie în jurul Adevărului şi ieşirii României de sub imperiul fostei nomenklaturi care controlează azi oligarhic mafiotic întreaga ţară.

Poate reuşiţi dvs. un exemplu clarificator, concret realist cu rezultate fiabile, viabile, valabile ?

Oare ştiţi ce înseamnă un OM ADEVĂRAT , „intelectual veritabil” sau nu ?

Nu am pus la îndoială deloc calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea .

Am ATINS cu totul altă nuanţă a condiţiei de „intelectual veritabil” şi urmările „dezastruoase” în mersul istoriei României .

Dovezi aveţi la Tot Pasul ! Priviţi în Jur ! Vă place ce „vedeţi” şi ce se întîmplă

 

 

 

anamariadeleanu – Luni, 4 Noiembrie 2013, 12:27

[@ Eastman Color]

pentru care ar trebui să vă mulțumesc = și  o fac

dar oare nu s-a înțeles că observ și simt dureros unele aspecte ale vieții pe care o trăim

sau ceea ce se întimplă în jur?

însă eu cred că volumul Dlui Daniel Cristea-Enache încearcă și reusește – și în cazul de față – să ne dezvăluie mai bine calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea, pe care afirmați că nu le puneți la îndoială.

sunteți ori prea dezamăgit ori prea radical pentru a mai da o șansă generațiilor care

au supraviețuit cum-necum prin cultura – de multe ori cu un rol ”subversiv” -, dar și generațiilor tinere,

răsfoiți atent revista: aceasta și altele și veți observa niste raze plăpînde de lumină

în rest, poate timpul îmi va îngădui să ”explic” și să nuanțez în altă parte,

 

fie și numai pentru mine însămi

 

 

 

iar acum, dacă aș încerca să…. explic… aici – cui? Ce anume?- aș resimți durerea și neputința pe care le-am avut la    atacurile împotriva memoriilor adunate de către Prosesorul Ion Ianoși în tomul care stă pe masa cu laptopul (încă nu i-am făcut loc în bibliotecă….) Internaționala mea; dar cum să îndrăzneșcsă-i răspund   ori să încerc un contraargument dnei Dorli Blaga fiica, Marelui Poet și al suffletului meu?…

și în locul unor așezări pe aceeași linie a unor cunoscuți intelectuali, de profesii diverse, atît de stînga cît și de dreapta, contemporani într-o perioadă fără de care nnu ar mai i posibile confruntările mai cavalerești ori mai virulente de astazi,

mă gîndesc cu oarecare surprindere că dacă aș relua unele dintre așa-numitele lepșe, inspirate din chestionarul lui Proust, aș alee ca personaj preferat pe Helgomar  din Dumul Cenușii al lui Augustin Buzura și o carte citită  de  mine în toamna anului 1989 – Însoțitorul, romanul lui Constantin Țoiu

de ce doar atît? de ce nu merg mai departe, argumentînd și nuanțînd?

pentru că în vacarml stresant în care ne zbatem să supraviețuim nu mai este nici timp,

nici apetență și nici loc pentru așa ceva

și pentru că este o toamnă frumoasă, cu o ofensivă benefică a festivalurilor de tot felul la care eu asist de pe margine

stare

Lebedele nu-mi ştiu zarea.

Cerul nu mă mai conţine.

Când şi când, doar disperarea

Intră-n lespedea din mine…

-Ion Caraion-

 

 Fragmented_moments  by Andrei Pavel

 Fragmented_moments  by Andrei Pavel

Am fost întrebată nu demult  dacă atunci cînd  îmi aduc frămîntările pe blog doare mai puțin

Răspund și acum:

Doare dar altfel, sau poate că e ceva –altfel, altceva

Ceea ce intr-adevăr doare

și mă doare

este

încrederea înșelată

încrederea mea în alții/nu în ceilalți

încrederea pe care mi-au arătat-o unii/ mulți

și pe care eu i-am dezamăgit

incederea mea că pot avea un blog variat și interesant,

și stupizeniile tastate/scrise în ultimul timp

nu, boala și spectrul tot mai sumbru al său

nu pot pot să fie  nici scuză  și nici justificare

(sau nici asta nu se aduce pe blog????)

Nu doare, dar rămîne ca o sechelă

Întrebarea de ce oameni/persoane/bloggeri

Care s-au intersectat pentru prima dată pe blogul meu

Mă consideră mai fraieră decît par

Sunt persoane care nu mă cunosc sau nu m-au cunoscut în realitate,

Dar m-au căutat realmente cînd mi-a fost greu

Fiecare pierdem pe cineva drag,

Dar nu oricui îi este perms să își ararte durerea

Sunt nepermis de copilăroasă pentru vîrsta mea

Dar vine o clipă cînd ai putea crede că

Regreți că ai ales singurătatea ca modul perfect (da!)

De a trăi

izbucniri interior de Andrei Pavel

și împrovizez jocuri mai mult reale decît inchipuite

de catre  mine și de către alții

doar că le punem măști sau avataruri

și mă prefac destul de bine că nu le cunosc adevărata identitate

Sunt rînduri care nu mă…”onorează”

Pentru care le cer scuze celor pe care îi prețuiesc

De respectat, îi respect pe toti

Am păstrat blogurile deschise pentru a nu avea senzatia de capitulare totală

În fața bolii

Cu credință, voință și încăpățînarea de a iubi viața

Poate voi reuși si de data asta

și cum îmi repugnă patetismele

voi continua să scriu o perioadă cu comm închise

(pt unii, cîțiva, vor rămîne mereu închise)

Dar voi reveni iarași la  o formă a blogului unde cei care caută ceva sper să și găsească

și îi mulțumesc acum lui Andrei Pavel pentru îngăduința de a-i prelua unele creații din Galeria care, într-adevăr, este a unui artist, mai puțin a unui blogger

pe curînd!

.