cred că am greșit blogul

Pășea  pe alee mai grăbit decît pentru  o plimbare prin parc; era o după amiază frumoasă de toamnă tîrzie pe care ar fi vrut să o prelungească cît mai mult sau să o păstreze pentru sine; mergea cu mîinile în buzunare, dar cu  fața liniștită, cu o expresie calmă, mîngîiată de lumina aurie .

Se opri, mișcă degetele în buzunare, scoase cîțiva bănuți și se îndreptă spre ghereta pe care o știa de cîteva toamne în același loc – i se făcuse dor de castane coapte.

Așteptă, zîmbind șăgalnic, să ajungă în deptul tejghelei; mai era o persoană înaintea ei

-mmm! Mirosul castanelor coapte!…cum reusești să nu te arzi la degete? Nu am înțeles niciodată.

– O, ce surpriză! Dacă ne așezăm pe banca din apropiere, să le simțim și gustul, îți voi spune secretul

–        hai, dezvăluie secretul, eu mi-am rupt deja o unghie

–        uite, ia de aici, acestea sunt decojite deja și sunt călduțe, așa cum îți plac.

– Castanele nu și-au schimbat aroma

Dintr-o  obișnuință bizară, de care nu putea scăpa, numără și erau atîtea castane cîte toamne trecuseră de cînd…

–        De ce ar face-o ?

–        Știu și eu? pentru diversitate, așa cum fac toți și toate cele de prin jur; oricum e bine.

–        Da, e bine că e o toamă lungă și frumoasă, că mai sunt castane care cad pentru a fi culese și  că acestea, coapte, și-au păstrat nu numai gustul; tu ești bine?

–         Da, desigur, atît cît să nu-mi plîng singură de milă.

–        Nu ai fi în stare să o faci vreodată.

–   Probabil ca nu; tu cum te descurci cu atîta faimă și printre atîtea succese?

– Hai, lasă, că nu e chiar așa… dacă vrei îți voi spune,dar

–        Da, vreau, bineînțeles.

–        Dar văd că te uiți la ceas… te grăbești?

–        Nu foarte tare, dar nu am prea mult la dispoziție

–        Și atunci?

–         Chiar așa: atunci, adică, oare cînd și cum îmi spui despre tine ?

–         Într-o poveste de toamnă tîrzie.

–        Nu ai uitat că  îmi plac poveștile; deci, unde ne întîlnim?

–        Într-o poveste, firește

Se ridică de pe bancă, iar el îi întinse punga cu castanele nedesfăcute.

Nu spuse mulțumesc, îi, zîmbi aranjîndu-și fără rost bretonul, îl  salută cu o mișcar slăbită a brațului și porni în același pas grăbit pe aceeași alee.

Își dădu seama că încetini ritmul pașilor în timp ce desfăcea și refăcea                                                                          cuvîntul

Po ves te, o veste, POveșTe, te vespo și dacă e povestire? Por va a sie?

Se dezechelibră ușor și nu înțelese de ce–– asfaltul era uscat.

[ locul acestor castane este pe blogul mic]

Anunțuri

o voce de aur

    Am aflat în  această dimineață (de la radio) că o mare atistă, o interpretă a cîntecului popular își serbează o incredibil de frumoasă vîrstă,

o voce despre care presa americană scria prin anii ’60 ai secolulului trecut că este o este ”o voce de aur turnată într-o statuie de bronz”

 

         îmi pare rău că nu am reușit să scanez într-o formă …acceptabilă… paginile găsite întruna dintre cutiile din pod, pagini decupate de către tata-mare, cred, din presa vremii, dar patina timpului s-a impregnat prea tare …

 

   eu nu sunt dintre aceia care se simt și se declară isterizați de păstrarea la radio si televiziune a folclorului autentic, a acelor emisiuni care se străduiesc să păstreze filonul curat departe de formele …pseudo….

 

 

 

             un gînd frumos, plin de o neștirbită admirație pentru Doamna Lucreția Ciobanu

moment nostalgic ?

cîteva cărți , nu tocmai noi apariții, dar cumpărate recent (din economiile stricate), foi  din reviste printate, amestecate cu sau printre altele ce se recunosc prin manșetă, ceașca cu ceai ( ce bine am ajuns!), așezată între bețișoarele marocco și pisesele puzzle, un DVD cu Don Giovanni, niște foi  cu două sisteme nedederminate,

nimic, nici unul/una dintre cele aflate în jur nu poate alunga ori  înlătura ghemul  de griji care îmi apleacă capul din ce în ce mai des, chiar și cînd merg pe stradă

nici măcar kitul cu filme pe care voiam de mult să le văd

așa că, pe gustul unui fursec si al ceaiului  de tei, ridic, totuși capul și cu  degetul pe un singur buton al telecomenzii fac turul canalelor, știind bine că nu mă voi opri pe vreunul

și totuși,

pe un post care nu intră nici pe departe în cele patru-cinci pe care le urmăresc atunci cînd

deschid tv-ul, tocmai  se anunță difuzarea primei părți a unei dezbateri realizate pe la începutul   anilor ’90 de către Vartan Arachelian despre personalitatea lui Armand Călinescu

emisiunea se difuza pe TVR2, iar eu în acei anii nu ”prindeam” canalul respectiv, însă ceea ce m-a determinat/ oarecum convins să nu trec  printr-o apăsare de buton mai departe, pe grila de programe, au fost  cei invitați să participe la discuție;

și astfel i-am revăzut pe seniorul liberal, Dan Amadeo Lăzărescu, cel care în serialul CPUN-ului nu rata în admirabilele sale discursuri sau intervenții cîte o incursiune în mitologie, pe regretatul îngrijitor și diriguitor al Magazinului Istoric, prezentat aici, în emisiune ca … jurnalist, pe profesorul Ioan Scurtu, alături de doi membrii –un veteran cunoscut, al cărui nume, din păcate nu îl știu exact în acest moment și un altul mai tînăr, dar avînd spiritul combativ al țărărniștilor din acei ani , cînd se încerca să se facă sau să se  refacă totul într-un  început dătător și care părea plin de speranțe

ce a fost și cum a fost sau nu a fost,

vedem trăim și simțim astăzi

nu am avut și nu am o admirație deosebită față de Vartan Arachelian, dar ca realizator și moderator știa să pună întrebări pertinente și nu părea vădit copleșit de răspunsurile înterlocutorilor

istoricii de calibru erau însoțiți adeseori de studenți sau de istorici mai tineri, care nu prezentau date si fapte istorice ca pe niște comentarii venite pe surse sau din niște redacții ori agenții de presă mai mult sau mai puțin oculte

figuri macante din conducerea partidelor importante nu confundau doctrina cu retorica

s-a schimbat ceva? –păi, s-au schimbat multe și nu este în căderea mea, nu îmi permit eu acum să spun dacă în bine sau în rău ori mai puțin bine (am și așa destule griji și probleme)

și atuni aveam mitinguri cu sloganuri de tot felul, cu injurii și blocări de drumuri

și atunci strigam că nu ne vindem țara și eram liniștiți că nu vine nimeni să ne ia pămîntul ca pe bucățică de zahăr, în timp ce instalații întregi, mai vechi sau mai noi, unele neamortizate, erau dezmembrate și puse în vagoane cu o destinație pe care mulți preferam să nu o cunoaștem

și atunci era greu, dar ca și acum ne mai amăgeam că va fi bine pînă la urmă, știam că speranța moare ultima, adică ea, speranța nu moare

speranța ca o amăgire? dacă o clipă, o singură clipă, cineva, oricine, oricare dintre noi va simți așa ceva, atunci ori acceptăm ultimele gînduri ale eroului prins al  lui Petru  Popescu ca fiindu-ne proprii, ori transformăm ultimele versuri din Scrisoarea a III-a în realitate (era să scriu o impietate : în imn național….)

majority  and truth

(    sursa foto : de pe net)

și totuși:

trăim, sperăm,

zîmbim și lăcrimăm virtual sau real

ne salutăm Bună Dimineața, Bună Ziua, Bună Seara

să scriem

Să scriem

adică să scriu

orice

nu contează, să apară acele semene care să ”ateste” că sunt, că încă (mai) sunt

 

de parcă ar avea vreo importanță

ei bine, pentru mine, în toamna asta, are

pentru că vrea să mă urîțească și pe din(l)ăuntru, iar eu mă încăpățînez să-i rezist (deocamdată!)

și cum nu sunt înțeleaptă și nici dreapta măsură (cum exagerat scria cineva ca răsspuns pe un alt blog, ca pe orice exagerare am luat-o ca pe o glumă ori ca pe ironie …..subtilă….), deci/așadar, pentru că nu am măsură cumpătată în ceea ce fac,

am ales să reactivez vechea stare, adică prostia de  a avea un blog

și scriu

scriu orice nerozie care îmi  trece prin cap (habar nu am  prin care emisferă sau prin care lob)

că o fi original, adică formulat de și în  propriile sinapse, dezvăluindu-mi rușinos IQ-ul, că o fi vreo metaforă sau vreo parabolă rămasă într-o circumferință de pe undeva pe unde am întîlnit-o, eu cînd nu citesc bloguri mă plimb cam mult prin aer liber și pe pagini tipărite sau electronice

și ce-i dacă îi dezamăgesc pe cei care caută pe blogul meu lucruri cît de cît serioase – există, totuși și așa ceva- ?

ce-i dacă am să  cotrobăiesc prin cutiile mai de la îndemînă, nu prin lăzile prețioase din pod ? voi găsi poze și ilustrate comerciale (cum să le spun altfel ca să mă feresc de cuvîntul kitsch ?), le voi posta cu un citat celebru, fără a pretinde că sunt ale mele!!!, mă voi hazarda să ”explic” de ce nu îmi place cutare personaj politic(hiu), voi reîncepe să las comm de bon-ton pe blogurile pe care le citesc –dacă vor fi acceptate-, voi face cam tot ce se cere în bloggeritul obișnuit

și voi găsi –poate suficient curaj de a comenta articole pe care le caut si le citesc pentru confortul interior, care suplinesc lipsa  lecturii a vreo două reviste independente hiperpolitizate (articolele și cărțile semnate de Angelo Mitchievich sunt  pentru mine un astfel de adjuvant [cuvînt totalmente neinspirat]   binefăcător –adjectiv întru totul adevărat),

voi comenta, în felul meu, desigur, filme aici, pe blog, pentru că unele de specialitate par să parafrazeze un vers  dintr-o poezie de-a lui Mihai Ursachi, adică este un cerc care permite ochilor doar să admire

voi reîncepe să număr de la 1001 plus ceva, dar găsind și frămîntînd alte dileme, dar în altă parte decît pînă acum

voi trece peste regretul de a fi lăsat prea ușor să îmi fie luată de către vîntul de toamnă o scrisoare de pe un drum interzis ce a zburat, se pare, într-o direcție nu tocmai potrivită

și voi scrie p(r)oVEști(i)

tot se aprind focurile prin odăi care trebuiesc încălzite, lumina zilei se împuținează, vine repejor vremea torsului și a poveștilor

lagurasobei

**

o poveste este și cea spusă de către copiii din postarea anterioară

cînd voi avea timp, dispozițiea necesară, o zi în care mîna va fi mai odihnită, poate o voi spune și în cuvinte

dar fiecare poate să o înțeleagă în felul său

și pentru că tot suntem amenințați cu o iarnă grea, eu mă gîndesc să plec în Kamceatka, unde sper să înțeleg cum se pot scrie în japoneză mailuri de pe site-uri rusești, ”căci” chiar cred că sunt  simpatice mesajele  pe cae le găsesc ca spam-uri

O Toamnă de poveste să aveți  (nu doar cei care treceți pe aici)

–––––––––––––

**    (reproducere  rămasă  de la mama, nu se disting decît inițialele R G )