firescul unei povești lusitane

despre Poveste din Lisabona (Lisbon Story), filmul lui Wim Wenders, auzisem  mai demult, încă  din secolul trecut,   plănuisem de cîteva ori să îl vedem la Cinema, însă nu a fost să fie…

cînd l-am zărit pe programul Festivalului,  am ”decis” ca acum să nu-l ratez; dacă aș fi citit doar … prezentarea… din caietul program al al Meceff-ului, prob il că aș fi ales altceva, dar , cum în acei ani, cînd filmul rula în București, eu încă nu mă îndepărtasem prea tare de filmul bun și încă îmi era familiară o anumită lume în care se discuta în cocunoștiință de cauză (cum se spune), am mers foarte …motivată… și curioasă, ca de obicei, la filmul cu o poveste din sau despre Lisabona (aveam să aflu cum și ce anume)

și dincolo de povestea căutării și a regăsirii de către inginerul de sunet Phillip Winter, a   prietenului său,  regizorul Friederich Monroe, rămîne firescul

firescul figurii lui Winter care recunoaște că este european, mai precis german, care trăiește și lucrează pentru moment în Portugalia, lejeritatea cu care își poată și se eliberază de ghipsul de pe un picior, mirarea de o clipă cînd descoperă camera de filmat, veche, cu manivelă, plăcerea grijulie cu care se uită pe imaginile alb-negru, lăsate de prietenul său plecat nu se știe unde, zîmbetul din privire atunci cînd se hotărește să creeze coloana sonoră, plimbîndu-si cu o naturalețe, altundeva și altfel greu de imaginat, ciudatul reportefon pentru a înregistra vocile sstrăzii, ale orașului găsit în imaginile lui Monroe și redescoperite în felul său, de către sine împreună cu oamenii de acolo, care-i devin apropiați

și odată cu el, cunoaștem și noi acel oraș, Lisabona, cu străzi înguste, cu zidurile scorojite ale caselor cu ferestre deschise și perdele mai mult sau mai putin aranjate, curți și grădini în care se zăresc flori și rufe întinse la uscat, copii care se joacă și par a cunoaște toată mișcarea de acolo, tramvaie hodorogite, care înaintează greoi, calmul și resemnarea de pe fețele aspre ale oamenilor

firescul împrejurării în care se întîlnește cu acel Nimeni  al lui Fernando Pessoa, cu revelația desprinsă sau cuprinsă în Scrisoarea către Corinteni, citită acum în portugheză, că omul nu ar fi nimic, doar o fantasmă, dacă nu ar avea dragosteA

firesc pare a fi acolo și să auzi ritmurile și cuvintele Alfamei, cîntate de Madredeus; se prea poate, dar pentru mine rămîne o bucurie tulburătoare, răvășitoare

firesc este și felul în care vorbesc oamenii în acest film, după locul și țara în care se află, cea mai mare a filmului se vorbește în portugheză –melodioasă limbă!- iar spre final, cînd cei doi prieteni se regăsesc, vorbesc, la fel de normal, în germană

o pasăre, o biserică, un copac, o barcă, un copil, o mașină veche, o femeie tînără, o perecge de ochi negri, buze frumoase, o strîngere de mînă, un salut, un cîntec și o privire plină de dragoste și respect aupra sau peste un oraș

aceasta este povestea frească pe care eu am aflat-o despre LISABONA

––––––––––––-

despre altele   , văzute deja sau încă nu, mai tîrziu, dacă voi avea chef și timp

(tastat aseară, tîrziu, postat, acum, în mare grabă, etichetele și eventualele coretcuri, mai înspre noapte)

Anunțuri

6 răspunsuri la „firescul unei povești lusitane

  1. Nu am vazut acest film,dar m-ai facut curios sa-l vad,asta cu proxima ocazie cand va fi sa fie…portugheza rasuna cel mai apropiat de romana,doar ca ei sunt mai civilizati ca noi…cred ca daca as fi sa aleg o capitala europeana sa vizitez,Lisabona ar fi aceea,,,am vazut candva un documentar care mi-a mers la inima in mod aparte.

    • Bună dimineața!
      eu credeam că spaniola este mai aproape de limba de limba română
      (doar suntem de-ai lui Traian…. 😉 )
      dintre cele multe ați alege Lisabona ?
      îmi este greu să cred că nu ați văzut-o deja
      Vă doresc o zi bună !

      • Spaniolii astia au o vitalitate teribila.forta,nerv,impetozitate,imaginatie debordanta,o natiune chiar puternica cum s-ar spune…o limba ca si italiana mai exaltata,,,romana este temperata prin morfologia cuvantului si intonatia vocala,…portugheza asemeni…nu urca ,nu coboara,pastraza echidistanta ,far extreme.
        O zi frumoasa iti doresc si eu ,desi ploua pe portugheza si tuna pe spaniola…haha….

        • mulțumesc! chiar am nevboie

          și cred că gîndul vine din partea unui… hispanc avizat

          sau mai mult decît atît ?!? 🙂

          –––––––
          despre spanioli, eu obișnuiesc să spun în ultimul timp
          ”ăsta, da, popor!”

          (treb să plec și e o vreme de toamna românească, mocănească…..)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s