o halucinație care mi-a plăcut

Halucinatie

         de  Ionel Zeana

Tii! Ce frig, ce foame mi-i!

Ca un darnic vistier,

Noaptea a spuzit pe cer

Zloti in roiuri brumarii.

Printre negrele zabrele,

Din nemarginire, stele

Ma masoara ca apasii

Si-si scufunda-n haos pasii…

Luna rumena ca chifla,

Imi tot da mereu cu tifla

Si-mi arunca – ah, nebuna!

Cate un crampei de stea

Nu mai mare ca aluna,

Pentru toata foamea mea.

Oare astfel crede ea

Ca mi-o poate alina?

Cum pluteste coapta-n aburi,

Tot inghit in sec saliva

Izvorand ca apa-n jgheaburi

Din faptura-mi costeliva.

De te-as prinde, mare ciuma,

Te-as musca de nasul carn

Si in cui am sa te-atarn,

Sa te lecuiesti de gluma.

Dati-mi pietre, mai, si huma,

Sa le rod si sa le ling,

Poate-oi reusi sa-mi sting

Foamea care ma sugruma!

Parca merg descult prin brume…

Cine urla, mai vecine,

Ca o fiara-n cusca, cine

Scoate racnete si spume?

Ptiu! Mormantul tau de lume!

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.