O Javră de VIAŢĂ

Aţi crezut că eu nu ştiu să glumesc, dar Vă asigur, că atunci cînd ma simt bine, rîd sănătos, chiar;
Şi încep – uneori chiar de dimineaţă, uităndu-mă la bărbaţii de pe ceaşca mea mare de şi cu cafea, întrebîndu-mă pe care să il prefer-aleg în ziua respectivă [am nevoie de variaţie şi eu, ca fiecare, de…]
Am scris o dată lista aceea cu bărbatul asemănat trenului, nu o mai repet;
Uneori mă trezesc plictisită şi cam aşa risc să rămîn toată ziua; merg agale , mă frec şi mă las atinsă de haine, cînd, deodată, aud în spate un lătrat, care seamănă cu al lui Pongo…. , ma uit si nu e el, e o javră de VIAŢĂ care latră aiurea si fară incetare, pricep că latră la mine : mă aplec să iau un băţ de jos ca să mă apăr, cănd să ridic ‘arma’ asupra javrei, imi dau seama că am îm mînă ceva ce seamănă cu bastonul lui Chrallot şi las jivina , precum am învăţat de la cel care m-a învăţat să împac admiraţia cu ura (Suchianu dixit!!!), las, aşadar jivina să îmi deşire paltonul, , să îşi satisfacă pofta sau dorinţa, doar eu sunt a ei, nu-i aşa ?
Simt că mă prinde de fund, mă întorc încet, şi încep să îi mîngîi cu blîndeţe la rîndul meu, fesele; ca răspuns , aud un zgomot şi simt un miros, închid ochii, astup, nasul şi urechile, iar în clipa următoare, cînd ii dechid simt aroma unui boboc de trandafir; zîmbesc, vreau să îl iau între palme, dar mă pomenesc cu acel ROSEBAUD al copilăriei închise pentru totdeauna sub un glob de cristal…..

VĂ RESPECT Şi VĂ DORESC SĂRBĂTORI ADEVĂRATE !

loc pentru urecheat, pentru apostrofat și pentru orice

aici și acum las comentariile –eventuale, cele care cu probabilitate maximă nu vor exista- deschise

orice gînd  ați avea, orice reproș mi-ați aduce, orice injurii ați scăpa

la întoarcere m-aș recunoaște în oricare dintre cele două  ipostaze

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nu e important pentru mine dacă mă voi întoarce din acel loc, ci cum mă voi regăsi

de mult timp scriu pe blog  mai mult sau doar pentru mine, iar dacă se întîmplă să citească și alții, e bine și așa

dar,

însă,

totuși

aș vrea să evadez o clipă din acel loc, să fiu reporter  de război pe timp de pace și să trimit cuiva cel mai neobișnuit mesaj banal

și – cine știe ?- poiate că la o nouă reîncercare voi reuși o reformulare mai bună pentru ceea ce a am scris cîndva

pînă atunci, rămîne așa cum apare mai sus: