greșit-am oare ?

micul coșar

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)

m-ai învins, tîrg nenorocit!

sau trebuia să scriu sau să te recunosc ca oraș sau vechi burg, ceea ce  pe drept ești?

nu ne-am împăcat prea bine niciodată, încă de pe la începutrile mele pe aici ți-am simțit ostilitatea

senzația de …disconfort… o puneam pe seama climei, deși pe atunci chiar nu mă durea nimic

veneam dintr-o lume puțin  mai mare în care  regăsisem ușor valorile unei  lumi mai mici,  unde am copilărit și am crescut frumos, uneori spre mirarea unora din lumea mare a celor două mari orașe dragi mie

aici, m-am izbit de alte criterii, alte concepte și principii  …primordiale…, justificate, într-o bună măsură, prin natura situației în care mă aflam – eram deja om al muncii, cu obligații și dreptturi, dar și cu banii proprii cîștigați din muncă

a fost destul de ușor atunci slalomul printre prejudecățile, reacțiile vizibile sau cu neîndemînare ascunse, bună-voință ori respingere aproape violentă, acceptare civică ori mirare adeseori stupidă pentru aspecrte, interese, preocupări absolut normale

nu mi-a fost greu, aveam anii aceia frumoși,pe care îi triam intens, nu mă simțeam singură deși eu rămăsesem întinsă pe străzile de pe lingă Național și Romană, așa s-a nimerit să fie, unde mă întorceam de cîte ori voiam, pentru că nu plecasem cu adevărat niciodată de acolo

apoi, încet-încet am cunoscut oameni minunați, de vîrste și profesii diferite, dar cu care reușeam să comunic fie și numai din priviri și nu cred că hazardul, întîmplarea a făcut ca unii dintre ei aveau să-mi fie și mi-au răams aproape în clipele cele mai grele de mai tîrziu (de mai aproape de această perioadă ingratîă care pare să nu aibe sfîrșit) în ciuda timpului și a distanțelor (nu scriu ”spațiu” !)

am întîlnit și indivizi (ar trebui să fiu mai atentă la substantive și la adjective !!!) care  au știut sau au avut pur și simplu șansa să valorifice oprtunitățiile libertății nu doar de exprimare și și-au creat în multe cazuri pe merit o carieră frumoasă, chiar dacă unii mai ced și acum că ei au descoperit presa locală, ori că au fost primii care au intrat într-un amfiteatru de filozofie sau într=o sală de film sau teatru comentat, sau au avut bucuria de a cunoaște aevea actori și artiști, istorici si scriitori

știam că nu e loc pentru mine aici, simteam ostilitaea, în ciuda momentelor bune și a oamenilor care au reușit pentru că au vrut să mă cunoască,  dar cînd am hotărît să plec, a apărut … conjunctura urîtă, nu doar nefavorabilă, apoi m-am resemnat că trebuie să îmi ”ispășesc” greșelile nu multe dar imposibil de ignorat sau de pus pe orice fel de margine

am încercat să rezist și în condițiile în care boala – neglijată cam prea mult- s-a agravat, iar drumurile mele se  micșorau ca număr și distanță, vizuitele se răreau, telefoanele se auzeau tot mai rar, ușile mi se închideau politicos sau mai violent în față,ba într-un loc   trebuia să ”cobor” nivelul redactării textului, ba în altul,, după săptămîni de satisfacții, dar și de ”laude”exagerate care nu-și aveau rostul, am devenit peste noapte , ba prea subtilă ba prea caustică( sincer, foarte sincer, acum le prefer și mi-ar prinde bine ambele, dar nu cred că le pot împăca pe amîndouă, mai ales acum)

… acum cînd nu mi-a mai rămas nimic în afară de dorința de a mă însănătoși într-atît  încît să pot să mai ajung ușor, ca în alte dăți, în locurile mele dragi sau în altele la fel de mult dorite

ce mi-a venit să mă iau la harță cu tine? cu  indiferența ascunsă sau nu în răutăți, invidie, al prejudecăți ?  e o ”încercare-întrecere-joacă”inegală, iar eu am cam obosit să mai lupt

este mărțisorul pe care mi-l ofer singură

(cel mai drag mărțișor dintre toate care mi-au rămas este cel primit în clasa  a II-a::  un măgăruș trist lîngă o tablă pe care scrie 1×1 =? )

ziua frumoasă a unei prietene

nu am mai schimbat cam de mult timp un gînd sau o vorbă cu ea, dar este și rămîne prietena mea, chiar dacă am cunoscut-o aici, în blogolumea din blogosferă, cum ne-a obișuit Flavius să spunem/scriem

este frumoasă, rafinată, talentată și norocoasă – nu oricine are șansa să fie născut/ă în aceeași zi cu un mare scriitor , care știu că îi place, cel care  care ne-a lăsat cam devreme -și niciodată prea tîrziu- o scrisoare de adio ca testament pentru cîteva secole de singurătate, amintindu-ne prin toate cărțile sale că

Viata nu este ce ai trăit, ci ce îți amintesti că ai trăit și cum ți-o amintesti pentru a o povesti. – Gabriel José García Márquez

și mi-o închipui ciocnind un pahar cu vin galben de Toscana împreună cu cel care i-a fost mereu prieten de neprețuit, dar și ușor pizmuit cînd măiestria sa, a maestrului, se lăsa greu  dibuită în tainele sale, el tachininîndu-i pe cei din jurul său conștient de distanța  care-i separa :

 în dureri, o viaţă

nu m-a-ntrecut vreun om; chin, spaimă, plîns molcom; prind, pe măsura cauzei, tărie.

la fel şi-n bucurie, nu-i om și nu va fi asemeni mie–Michelangelo Buonarroti

 

odată mi-a spus că dacă i-ar fi plăcut în școală mai mult chimia ar fi făcut cele mai grozave parfumuri –și poate că nu întîmplător, născută în aceeași zi cu Mendeleev, amestecă cu atîta drag și pasiune, ca într-o joacă, culori și arome

eu obișnuiesc să-i spun Mirela sau Parfumul Galeriilor de Artă

(tot într-o zi de 6 martie se auzea prima dată bucuria acestei  muzici a  lui Verdi)

La Mulți Ani , Mirela !