zîmbetul din fereastră

  am adormit, nu știu dacă am visat ceva, m-am  trezit ca de obicei  

  m-am îmbrăcat și înainte de a mă pregăti de plecare la școală, am privit spre fereastră; 

  m-am apropiat ușor și nițel curios pentru că mi s-a părut că zăresc ceva acolo, după perdea

   nu mi s-a părut, chiar am găsit un desen mare cu un zîmbet larg care, în ciuda dimensiunii, era frumos și convingător, alături de o nuielușă argintie, dar fără șnurul de altădată

  am răspuns în felul meu Zîmbetului colorat și luînd nuielușa între degete, m-am întrebat dacă este acolo conform … obiceiului… sau este un fel de avertisment și pentru ce

   în clipa următoare acea voce cunoscută m-a lămurit: te joci cam mult, cauți printre lucruri care nu ar trebui atinse sau deranjate, îți neglijezi lecțiile și celelalte preocupări, risipindu-te în lucruri și activități minore, printre fleacuri; nu, nu te-ai maturizat suficient; îți reamintesc că astăzi ai teză la matematică

    am înțeles, cred, destul de bine ceea ce trebuia să fi înțeles mai demult; nu m-am putut desprinde  de tot de blogul Anei și de cîteva zile mă tot uit la o prismă care seamănă cu un ochean plin cu mărgele, care la fiecare rotire arată altă imagine, așa cum prisma își schimbă mereu forma bazei, dar nu este niciodată cerc, pentru a fi un con, deși se apropie Sărbătorile (sau au început deja ?!) și mi-ar fi fost de folos la carnaval

    OK! cînd mă întorc de la școală îmi pregătesc stiloul, nu pixul, nici markerul, voi căuta o foaie curată și netedă pe care să-i scriu lui Moș Crăciun o scrisoar, că tot a devenit o îndeletnicire generală

     Îmi iau ghiozdanul (rucsacul ușor și frumos) și  ies pe ușa casei murmurînd niște versuri dragi, tare dragi mie

pe geamuri mîini de sloi

își ţes în gheaţă ia

noi ne jucăm de-a noi

și de-a copilăria.

 

atîtea-nstrăinări
și inutile toate
ni-i dor de adevăr
și de intimitate

 

hai, Moşule, apari
să-ţi cînte vechiul nume
copii cu ochii mari
privind în altă lume

se arată timpul cînd
din epoca săracă

un om pe Moş jucînd
devïne ce se joacă

 

                                                                                                        -versuri de Adrian Păunescu-

      și sunt foarte sigur că știu ce să scriu în postarea de mai jos (pentru încă o dată, o ultimă oară, poate că Ana îmi va permite;  oricum, am înțeles de la ea că s-au întîlnit aici, pe blogul ei negru, Moșii, iar ea se pregătește să încheie cit mai repede joaca de-a bloggeritul pe anul acesta; cine știe ce va mai fi și dacă va mai fi anul viitor..)

       oare mai știe cineva ? Voi știți ?

                              [ceea ce voi scrie eu în Scrisoare]