… uneori mă trezesc plictisită şi cam aşa risc să rămîn toată ziua; merg agale , mă frec şi mă las atinsă de haine, cînd, deodată, aud în spate un lătrat, care seamănă cu al lui Pongo…. , ma uit si nu e el, e o javră de VIAŢĂ care latră aiurea si fară incetare, pricep că latră la mine : mă aplec să iau un băţ de jos ca să mă apăr, cănd să ridic ‘arma’ asupra javrei, imi dau seama că am îm mînă ceva ce seamănă cu bastonul lui Chrallot şi las jivina , precum am învăţat de la cel care m-a învăţat să împac admiraţia cu ura (Suchianu dixit!!!), las, aşadar jivina să îmi deşire paltonul, , să îşi satisfacă pofta sau dorinţa, doar eu sunt a ei, nu-i aşa ?
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
paradoxul din titlu: un mos are tot timpul din lume insa timpul e din ce in ce mai putin…
ApreciazăApreciază
Moșului îi plac și paradoxurile
”cele ca finețe a gîndirii pe cale de a deveni un viciu”,
cum scria un mare cărturar român contemporan
(în viață, pt binele nostru 🙂
ApreciazăApreciază