de la… la…

se asmda, sau mmmmda (cum mă obișnuisem deja)

de la acel altceva decît anxietate, am ajuns în ~faza~  în care nu mă accept  pe mine însămi

cum e ?

[   sursa

   Escuela Superior de Formación Fotográfica  ]

   păi, nu prea cred c-aș reuși să …”explic” sau să …`dezvolt` metodic așa ceva

ceea ce, de fapt, nu știu prea bine sau deloc ce este

(o fi vreo boală, o stare ne-pasageră, o simțire ne-trăită [a nu se inversa!], o părere de idee….?…)

este ca și cum

iau diazepam cu cafea ca să mă dezintoxic, după ce ani am înghițit  pastiluța crezînd că e decontracturant pentru                                                                                                                                                                                mînă

nu! nu sufăr de anxietate!!

stau zile în șir (sau la rînd?…) în casă, iar cînd ies afară înjur lumea că nu e cea despre care sporovăiesc ăia pe sticlă

cum naiba pot unii să tot analizeze”socio-politic”și se dau scriitori, artiști?

de zugravi n-am auzit

vreau să îmi cumpăr pîine și cînd mă uit în plasă văd struguri

zîmbesc unor cunoștiințe vechi și în lipsa unui salut rămîn, cu întrebarea nervoasă a unora

”chiar în mijlocul trotuarului te-ai pironit ?”

zăresc un afiș și vreau să-mi iau un bilet – răspunsul repezit ”spectacolul a fost acum zece zile, se vede bine data”

și întrebarea lor, adică pentru ei : ”asta voia să plece de mult, cică nu-i plac

decît orașele mari, da’ tot pe aici bîjbîie”

aud un telefon, nu al meu sunase, formez un număr și apare singurul sms păstrat în memorie ”enough!”

am chef de o comedie, iau un DVD la întîmplare și după două ore mă întreb cine e și cum o fi acel Achero Mañas care îngheață plînsul

în celulele care se lichefiau dizgrațios

o conving pe Anca să urce patru etaje pentru un ceai cu fursec, iar ea își cere scuze, își aprinde o țigară și se uită la un film sud-coreean

și abia acum intuiești faza mea mișcată ( în mișcare ?- sincer, nu știu):

cutia cu fotografii rămîne nedeschisă, cea cu țigările subțiri se golește pe jumătate

am găsit un gramofon pe care l-am mutat pe blogul mic unde nu se aude un tango argentinian și nici un poem poate                                                                                                                                                                                    nescris de Borges

deschid cu o grabă crispată ușile de la ce se numește mobilă – am avut dreptate:

asemeni tablourilor de pe pereți, posterele de pe dosul ușilor erau înclinate sau întoarse

cu 180 de grade

ok!        stric rezerva pentru ghete sau pentru reînnoirea vreunui contract de service, nu deschid degeaba cămara, îmi iau potofelul (sau portmone-i-ul ?)

și cobor la magazin

îmi cumpăr un pachet din  cea mai nouă serie de cărți de joc

și îți repet pentru ultima oară

  nu schimb  asul pe valet !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s