Rugăciunea de seară ca o baladă

într-o vreme în care am pierdut sentimentul zilelor și abia percep acest

                                                                                      Septembrie galben. seri lungi, viorii,

fug zilele verii spre soare. trec stol

cocorii scad sus. toamna vine domol.

din vară în vară, dînd iernii ocol

                                                 brusc mi s-a reamintit că

                                                                                   copiii se nasc mai cu seamă- observ – seara, marți

                                                                                           ora lor preferată e către șapte și un sfert

                                                   iar cum

se mistuie vara din pomi în pîrjol.

chipul toamnei e plumb. de-atît fum se-nnegri.

cocorii s-au dus. toamna, cerul e gol:

Septembrie cade-n septembrie gri

                                                       mă trezesc 

                                                                            privată de-ale iubirii repere si merinde  miercurea mă contemplă  indiferentă și  nu pot s-o implic

                             

                                         numai miercurea voi pleca, într-un ceas fără timp, nu știu cînd

 

                                                        și totuși acest Septembrie nu devine gri și

                                                                                                           nu-l voi implora cu-acel nu muri, nu muri!

                                                         pentru că știu că ați plecat la pas și braț cu-al dumneavoastră amic, cel care

…abia  avea

                                                                                                 o zdreanță, spre-a se-acoperi

și-n clipa morții-l chinuia

 săgeata ce Amor ținti

                                                            spre limbile pizmașe a crîşmarilor care toarnă apă-n vin

                                                            (     François Villon – Balada din urmă (a Testamentului celui Mare) )

                                                              și’n tot acest răstimp ce va mai fi, voi degusta deocheatele

Poeme cotcărești 

                                                                                                                                                                          

 deobște deslusite cu dichis si date-n stambă cu schepsis

                                                     

                                                               și  fiva-Ți îngăduită dorința să închei

                                                               Rugaciunea de seara ca de-obicei

Anunțuri

4 răspunsuri la „Rugăciunea de seară ca o baladă

  1. „Numai miercuri, toate orele stau asteptînd:
    Numai miercurea ma contempla indiferenta si nu pot s-o implic.
    Numai miercurea voi pleca, într-un ceas fara timp, nu stiu cînd:
    Numai miercuri nu se-ntîmpla nimic.”

    😦 R.V. 😦 R.I.P. 😦

    • … încerc să răspund mai puțin trist
      și cum știu că iubești poezia, nu doar o citesti cu plăcere,
      poate că pe blogul unde se vorbește cu sine vom găsi și Balada
      doamnelor din vremea de odinioară

      și celebrul vers, aici tradus cu măiestrie
      ”e-avea frumseţi nepămîntene ?… dar unde-i neaua de mai an ?”

      mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s