un anotimp de colorat

                                                                                                my visit to Mr Autumn de  Vojta Herout

                   din culorile  creionului  tău

                                            rămîne întreg frunzișul al meu

 

 

 

(nu știu ce-mi doresc de la această toamnă…. pe tine ? )

Anunțuri

Rugăciunea de seară ca o baladă

într-o vreme în care am pierdut sentimentul zilelor și abia percep acest

                                                                                      Septembrie galben. seri lungi, viorii,

fug zilele verii spre soare. trec stol

cocorii scad sus. toamna vine domol.

din vară în vară, dînd iernii ocol

                                                 brusc mi s-a reamintit că

                                                                                   copiii se nasc mai cu seamă- observ – seara, marți

                                                                                           ora lor preferată e către șapte și un sfert

                                                   iar cum

se mistuie vara din pomi în pîrjol.

chipul toamnei e plumb. de-atît fum se-nnegri.

cocorii s-au dus. toamna, cerul e gol:

Septembrie cade-n septembrie gri

                                                       mă trezesc 

                                                                            privată de-ale iubirii repere si merinde  miercurea mă contemplă  indiferentă și  nu pot s-o implic

                             

                                         numai miercurea voi pleca, într-un ceas fără timp, nu știu cînd

 

                                                        și totuși acest Septembrie nu devine gri și

                                                                                                           nu-l voi implora cu-acel nu muri, nu muri!

                                                         pentru că știu că ați plecat la pas și braț cu-al dumneavoastră amic, cel care

…abia  avea

                                                                                                 o zdreanță, spre-a se-acoperi

și-n clipa morții-l chinuia

 săgeata ce Amor ținti

                                                            spre limbile pizmașe a crîşmarilor care toarnă apă-n vin

                                                            (     François Villon – Balada din urmă (a Testamentului celui Mare) )

                                                              și’n tot acest răstimp ce va mai fi, voi degusta deocheatele

Poeme cotcărești 

                                                                                                                                                                          

 deobște deslusite cu dichis si date-n stambă cu schepsis

                                                     

                                                               și  fiva-Ți îngăduită dorința să închei

                                                               Rugaciunea de seara ca de-obicei

re-vi-zi-U-Nea

a început într-o zi de duminică ?!?

pentru că am  sperat că nu se vor atinge, totuși, de el*,

nu am salvat sigla veche și nici altceva

iar împrejurările sau ”conjunctura”  (personale) nu mi-au  permis să …văd… ultima zi de emisie

                                                                                 (parc-ar fi vorba de ceva din zona SF,

                                                                                                                                   dar acolo  e cu happyend)

și poate este mai bine…..

despărțirea de un prieten drag este dureroasă

despre adeverirea bănuielilor și a temerilor mele despre ”veleitățile” traseismului politic spoit cu o suficiență care vrea să treacă (dar nu reusește) dincolo de snobism, poate mă voi … aventura… altădată;

pe pagina de Facebook TVR Cultural am găsit un inspirat citat din Immanuel Kant, care mi-a reamintit cuvintele lui Alexandru Papiu Ilarian – sper șă nu greșesc prea tare/grav…- învățate în școală :

numai cultura îi poate izbăvi pe români, iar cultura nu poate fi decît națională

prietenul  de care tocmai m-am despărțit la sau din voia UNora ne dezvăluia, mie și multor altora, cît de frumos și armonios se înterferează cultura națională cu celelalte

gîndul meu? –– pe curînd!  

–––––––

* canalul TVR Cultural

Scurt, pe scurt

după o pauză mai mult  sau mai puțin lungă ori scurtă  ( dar de un ”fel” pe care nu l-aș dori nimănui)

trebuie ( oare? și de ce mă rog?!?…) doar pentru că am lăsat postarea de mai jos…. deschisă, cum s-ar spune, ar trebui,

așadar, să fac încerc să mișc nițel sedinentele impresiilor lăsate de MECEFF 2012

therefore,

shortened, no limited

despre  descoperirea farmecului (re)povestirii tradiției, a postmodernismului, carevasăzică, a (re)descoperirii de/și prin mituri, simboluri   a unui spațiu fabulos, niciodată posibil de cuprins de către mine înde-ajuns, am încercat ceva-ceva într-o postare puțin mai mai jos, în  7  septembrie, cînd urma impactului meu cu filmul lui Serghei Paradjanov era ”proaspăt”și puternic; despre o întilnire  cu tradiția    mai apropiată de reperele noastre și tocmai de aceea necesară, pe care eu, personal, o apropii mai mult tot de postmodernism decît de  expresionism,  despre Shadows of Forgotten Ancestors ,  pe scurt, doar atît pot, aici: trebuie văzut și revăzut;

să ”scurtez” cele două momente poloneze? despre un fel sau un altfel  de teamă de cădere în sine dar și dincolo de sine, într-o situațiie cînd  relațiile de familie se redimensionează, schimbîndu-le sau determinîndu-le pe celelalte, pe cele cu cei din jur, dar și pe cele cu lumea, în general,  vorbesc  cadrele, secvențele mai scurte sau mai lungi, schimbul de replici puține și  privirile care se caută îndelung sau pe furiș una pe cealaltă,  totul, de la început, pînă la genericul de final, purtînd amprenta aceea ușor de recunoscut de către cei împătimiți de filmul polonez; despre Rosa,   cea pe drept cîștigătoare, (și) aici, la MECEFF, ce-aș mai putea scrie eu? poate doar o replică : ”atunci când știi cã viitorul nu o sã fie la fel …  încerci sã cîștigi trecutul…”

scurt trec peste o dezamăgire – Mortul neîngropat– (nu am regăsit-o pe Marta Meszaros, cea pe care o știam), așa cum, în altă dup-amiază,   luînd-o pe scurtătura uneia dintre aleele  centrale, am reușit să văd nu chiar de la început, un film mai mult decît incitant, regizat de Pater Sparrow, 1 , o interesantă ”abordare” sau citire a nuvelei lui Stanislaw Lem, ”one human minute”, un film care mă recheamă să-l revăd fie și doar pentru  coloană sonoră;

despre celelalte văzute sau despre regretul de a nu fi reușit mai ales din cauza programării nu întotdeauna (sau mai deloc) făcute pentru a întreține curiozitatea pentru nou deopotrivă cu admirația pentru valoarea consacrată, pe scurt: este bine și greu, totodată, să ai de unde alege

despre nedumerirea mea asupra …denumirii… uneia dintre secțiuni, cu toate că în ”subsidiar”  (  🙂  ) am înțeles-o,  despre unele aspecte sau dezbateri care ar fi meritat un caadru mai puțin privat sau ”privilegiat”, shortly – no comment

despre filmul desemnat a fi prefeeratul publicului,  Pianul, scris și regizat de Jane Campion tot scurt – mi-ar place să cred că așa a fost, chiar dacă este  un film doar în mică parte european

despre  cele cinci zxile și cinci seri ale MECEFF-ului 2012 sau oferite de către organizatori, sponsori, ș.a.m.d. celor care s-au bucurat de ele, tot scurt:

este bine că au fost și va fi și mai bine, dacă vor fi și pe mai departe

și asta a fost cam tot, pe scurt

un zîmbet scurt (nu pe 16 mm…) pentru provocarea lui Călin la P:A:– prietenii știu mereu de ce ai nevoie; mulțumesc!

se vrea a fi, totuși, un festival al filmului european

despre marea  mea surpriză de a descoperi UNIVERSUL lui Serghei Paradjanov,

despre întîlnirea cu două …momente… ale filmului polonez,

despre regretul de nu fi văzut  mare parte din ceea ce aș fi dorit,

despre neașteptate  ”impacturi” plăcute, dar și despre dezamăgiri, oarecum … așteptate (într-un fel sau altul, este un obicei din culise– așa trebuie să rămînă…, împămîntenit mai peste tot)

despre cele cinci zile și cinci seri ( într-o ediție viitoare poate că își va găsi locul nu doar în imagini proiectate, ci și printre desfătările locului și Nikita Mihalkov, doar este european), zile și seri care merită a fi cît mai bine promovate,

cîte ceva din toate acestea și poate ceva mai mult sau mai puțin, după weekendul care tocmai începe

deja s-a scris mult despre MECEFF 2012, de ce aș mai face-o și eu?

pen tru că mergînd, atît cît am reușit, în fiecare zi, această ediție, este și a mea…

și o voi ”spune” în felul meu, ferindu-mă -sper să o pot face!- de a reproduce fraze din caietul program al festivalului

pînă atunci, las  trailerul filmului care a obținut premiul pentru imagine–– ARHEO, regia Jan Cvitkovič, imaginea Jure Cernec

și lăsați-Vă privirea și sufletul să se bucure, iar mintea să alunece (înspre profunzimile știute sau nu)

===================================================

am uitat:

 un sfîrșit de săptămînă agreabil TUTUROR (cei care mă agreați au ba)!

un cînt spre o înveșnicire

http://www.youtube.com/watch?v=Th-XBWtvY6E&feature=related

nu o pămîntească vină

te-mbrăca-n lumina mută

ci o tainică lumină

cu podoaba ne’ntrecută-i 

   Nikoloz Baratașvili – Cercelul