amestecul de-o zi

sau dintr-o zi în care am rămas fără apă potabilă

(nu doar eu, ci mai multe persoane, cred, din cauza unor unor lucrari de reabilitare a rezervoarelor sau cam așa ceva;

o zi în care am înțeles încă o dată că nu -mivoi  mai dori vreodată refuzul de a bea apă;

o zi în care, lipsa apei – cu toată rezerva asigurată de asaer- îmi ”blochează ”mintea pînă și la răsfoirea ziarelor, iar de televizor, radio, chiar nu am dispoziția necesară;

am și gramofon și discuri, am și benzi, mp3-uri, așisderea,  dar e mai puternică senzația de lene, de un fel de sictir;

îmi dau pe mîini cu un dezinfectant obișnuit – cel mai bun rămîne apa, totuși….- și deschid un calculator, apoi, de pe contul obișnuit,  după o pauză destul de mare, pe Facebook,

pe care nu prea-l agreez, pentru că prea arată ceea ce fac,

aici, însă, am nimerit (într-)o zi în care mă coplesește tristețea cînd pe contul uni scriitor pe care îl respect mult îmi reamintesc de pe Creștetul Ghețarului că

la frunze, la caderea lor de-o vară,trezite sunt de gîndul c-au sa moară, că umbră nu-i, sunt doar lumini și ramuri,  căzînd ori așezîndu-se – nu simt prea bine- pe sufletu-mi neîmpacat, amintintu-mi că vara e muta ca o greșeala-n care-am stat

 

(versuri ale Constanței Buzei aduse de gînul îndurerat pe nedrept  )

și parcă uit că m-ar durea ceva, că m-am întors din spital cu mai multe griji, se pierde și dispare pentru un timp și reproșul că am rămas într-un loc unde ani la rînd am făcut slalom printre prejudecăți, reușind adesea să le ignor, gîndindu-mă acum la vorbele lui Paul Gabor (oare mă ”aude”)?  cum că aș șerpui printre fraze,… de-o fi așa sau nu, va trebui să îmi închipui toate acele prejudecăți și altele  cu care se aseamănă, să iau una dintre cărțile de pe măsuță (pe Julio Cortázar  sau pe Nuria Amat) cu mine, după ce îi  pun coperți făcute din foi cu integrame, doar trebuie să par ceea ce se crede despre mine, nu-i așa?– și să îmi organizez cît mai bine programul astfel încît vertebrele și articulațiile mele, pînă nu demult obișnuite si cu pantele și cu dunele și cu dalele, deopotrivă, să facă față la zigzagul dintre locațiile Festivalului de film pe care-l  aștept de un an; cam aiurea și îăncărcat program, supracondensat în patru zile, astfel încît nu cred că voi reuși să văd toate filmele din concurs, preferîndu-le pe cele  din alte categorii; știu că voi regreta, dar ..  asta pot să aleg… a fost o dimineață în care am tot analizat, despicat, cercetat înciudat(ă) pliantul-program….

o zi în care  vreau să văd dacă reușesc să îmi adun gîndurile, dar și dacă pot să mai adun cuvintele…. și tot fără ciornă scriu, dar cu pauze mici și cam dese… am înlocuit a treia ceașcă (cană”!) cu una plină cu ceai din fructe (într-o astfel de zi, aroma exotică nu prea ajută)

o zi în care am descoperit un fel de  scrisoare trimisă de către John Rut adresată regelui Henric al XVIII-lea al Angliei în care îi descrie un Labrador mai puțin ”familiar ”mie ;

o zi în care petul boem a gustat din plin amarele neliniști

iar mie îmi este atît de dor de zile linîștite, nu cu liniște !!!

    cedezi acestor metamorfoze e care o mînă îndrăgostită le produce în tine

    te umpli de ritmuri, de figuri, devii scîndură, ceas de lună, zide cu ambrazuri,

    deschide către ceea ce pîndește întotdeauna de cealaltă parte,

    mașină de numărat cifre dincolo de cifre, astralab și portulan pentru pămînturi niciodată călcate, mare

                            pietricată în care alunecă peștele privirii

 

–          Julio Cortázar – Zece neegru (fragment nr 8) în traducerea Luminței Voina Răuț

––––––––-

[ tocmai am văzut -totuși!- un film frumos și trist;

film, filme, Julio Cortázar neliniști, așteptare, puțină bucurie posibilă, din toate cîte puțin…. ; poate că suficient pentru cei 5  cm de care îți pomeneam astăzi…]

Reclame