Un soi de narcisism

(nu ”fel de” )

Fotografia găsită  pe net a mai fost și -probabil- va mai fi postată

În gramofonul vechi și bine lustrit (întreținut așa cum se cuvine unui obiect vechi și valoros) imaginea se poate vedea, iar sunetul este nu surprinzător, ci incredibil de bun.

Ce am ascultat atunci cînd am dat iama în metrul cub de discuri cu intenția de a face ordine, adică de ale amesteca, muzică, ori altele amestecate (și) de-a valma (după genuri, sîc! ) și mai rău, vai!

nu am dispoziția necesară acum de a căuta ”corespondentul” pe net  și nu cred că mai inteteresează pe cineva; cum să se amestece pictura, parfumul, poezia, film, niscaiva filozofie, ceva muzică,

ori altele amestecate (și) de-a valma cînd scrii că te uiți încă din liceu la fotbal  (gulerele apretate se înmoaie ușor pe căldura asta) de parcă nu ar (mai) exista  sporturi la care mă uit  pe sticlă sau  le văd pe viu, ca odinioară

În treacăt rapid, fie vorba, un videoclip cu patinaj artistic am mai zărit pe un blog de artă, într-o limbă străină…

Si ar trebui să mă opresc aici !

Cu cîteva ore în urmă nu am reușit să șterg blogul, decît să îl închid…, iar acum nu îmi pare rău

Regret, însă, că nu pot trece mai des, ca odinioară pesteblogurile familiare mie sau să descopăr altele,

îmi pare rău că nu reușesc să le  mulțumesc lui Mircea Popescu și Filmului Scurt pentru atenția și chiar grija pentru blogul meu

aș vrea să nu mai las comentarii pe vreo două bloguri sub alt nume, doar din teama stînjenitoare de a nu apărea prea des  și nu îmi place să scriu că îmi place ceva anume fără sa încerec să

explic de ce fie și într-o propoziție simplă sau mai puțin decît atît – cred în puterea cuvîntului;

pînă una-alta, mă joc cu cubul găsit în gramofon și pe care citesc pe fiecare dintre cele șase fețe o dojană dulce-amăruie ca cireșele negre, primită deunăzi : ”devii avangardistă”

și ce ar fi rău dacă ar fi astfel ?!?

mă preocupă mai mult dacă prejudecata este o formă de conservare, de autoapărare, sau o carență care nu ține doar de educație, bunu-simț, dispon ibilitatea și adîncimea interioară a fiecăruia

în lumea reală din jurul  meu este aproape imposibil de aflat un răspuns   (oare au trecut peste noi sau am trecut noi peste vși prin douăzeci de ani ???…)

și tot pînă una-alta, încerc să termin tot ce am început, mai beau o gură de apă, mai gust înghețată și mă uit tot mai îndelung la cartea ajunșă din nou  pe măsuța de lîngă pat === Meseria de a trăi a lui

Cesare   Pavese și pentru că nu reușesc să găsesc pe nici una dintre fețele cubului acea bucurie de a începe, caut în colțurile sale posibila mărturie a demnității noastre

 

… și totuși, cît aș părea eu de avangardistă, astăzi, acolo,  unde se lasă noapte, sună ceas, zilele au trecut, eu am rămas, Sub podul Mirabeau  a lui Apollinaire, Sena curge așa cum vrea prietenul

meu  simbolist, Prévert: norocoasă și fără griji

Anunțuri

4 răspunsuri la „Un soi de narcisism

    • CELLA;
      … nu știu dacă acea floare anume are deja un nume, daca
      ”va fi înainte ca lumile să se destrame şi cenuşile noastre să se scurgă în haos”
      dar știu pt că SIMT cum
      ”timpurile s-au încâlcit eu stau pe o piatră albastră şi mă uit în faţa mea
      în timpurile încâlcite şi vine un timp psihedelic”

      (iată-mui întîrzierea, dar…)
      tu înțelegi , prea înțelegi….
      mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s