bellissima Squadra Azzurra

era sau a fost seara care a urmat unei zile  care ar fi putut sa fie mult mai buna, daca nu s-a vrut a fi generoasa, pentru mine ;

si cum eram certata cu mine insami, cu tot (nu neaparat cu toti) din jurul meu, cu javra asta pe care, orice mi-ar  oferi si mai ales ce nu imi mai ofera, continui sa o iubesc chiar mai mult decat o respect (relatie pe care nu am dispozitie sa o ”dezvolt”,  zau asa ), nu am deschis radio-ul, nu am deschis calculator (si ele ar avea nevoie de tratament, de ingrijire, de mai multa atentie, dar  sufera in tacere pe lista de asteptare de mai bin de un an….), nu am deschis vreun  ziar, iar dupa doua ore de somn chinuit, buimacita, am luat/infascat nervos puterea –adica telecomanda (Mottu Pitis spunea ca in casa cel care detine telecomanda tv are si putera, in familie desigur, desi… , dar nici asta nu dezvolt) am apasat pe buton si … m-am trezit de-a binelea : tocmai incepea a doua semifinala de la Euro 2012—Germania-Italia; ca sunt fan Squadra Azzurra o stiam/siu si o declar de vreo (2012-1978=34)de ani; eram in scoala si era o perioada in care imi organizam norma d e pagini ca si  pauzele in functie de meciurile transmise din Argentina (cred ca a fost ultimul Mondial transmis de TVR inainte de 1990), imi placea Kempes, dar nu tineam cu nimeni; si era chiar reconforrtant sa privesti fotbal de calitate, linistit, fara emotii; nu reusesc sa imi amintesc care a fost meciul in care a inceput sa imi placa Italia si s-a dus linistea…; dincolo de acel strigat, devenit legenda al comentatorului, mi-au ramas peste atitia ani pletele brune ale  lui  Mario Kempes si  cuvintele lui  Cristian Topescu, la sfarsitul semifinalei Squadrei Azzurra cu portocala mecanica (nici atunci nu mi-a placut portocaliul…) :”Nu stiu aca vom avea o mare invingatoare, dar avem o mare invinsa” ;I in clipa aceea , ca la un final de film (gen drama) bun nu mi-am mai oprit lacrimile

imi place si acum Squadra Azzurra si nu doar pentru ca are echipament albastru, iar cu ani in urma avea si jucatori frumosi si buni (acum sunt mai mult buni decat frumosi 🙂 …) , dar in acea seara de miercuri din aceasta saptamana, incepand de la patosul cu care cei unsprezece cantrau imnul  Italiei,  (pentru o clipa am avut senzatia ca trebuie sa aleg intre Verdi si Wagner… asta chiar as putea sa o “ëxplic”, dar nu acum!), dupa care am reusit sa fiu aacolo, in atmosfera jocului, unde, pe monitoarele poloneze se vedeau mai mult suporterii germani )

si astfel am uitat ca ma doare nu numi bratul , ca nu imi priesc decat orasele mari, am uitat  ca mi s-a aratat, in urma unui commentariu umbra ghilotinei, de parca nu eu as fi scris tot pe aici, pe undeva, pe blogul meu,  ca exista si o ghilotina a sufletului, pentru o clipa, ceva mai tarziu, cred ca a doua zi, o sinapsa m-a trimis pe blogul meu mic, unde, prêt de catva timp, incercand mai mult pentru mine insami sa scap de obsesia unui film, m-am pomenit dandu-mi mie insami un fel de replica la incercarea de a intelelege problemele pe care,vai!, nu le rezolva nici politicul, nici drama unora, nici prostia altora, nici cinismul, care, perceput la nivelul omului modest si simplu, atunci cand atinge rani sau cicatrici personale, ustura si nu a fost / nu a existat nici dorinta, poate uneori omeneasca, de a fi resimtit acel sentiment si in sens invres,

in acea seara jocul Squadrei Azzurra  m-a ajutat sa inteleg, inca o data, ca bucuria sportului poate sa readuca zambetul, ca se poate da mana cu adversarul in modul cel mai civilizat cu putinta, ca am si ca avem cu totii si fiecare dintre noi dreptul la astfel de momente frumoase, tocmai pentru a trece sau a-l suporta mai usor pe cele multe si coplesitoare pana la covarsire (frumusetea sportului adevarat consta si in refuzul acestei stari/situatii nefiresti omului)

in timpul jocului nu m-am gandit la ceea ce se petrecea in spatele usilor grele de la Bruxelles, chiar daca cele doua echipe sugerau mai mult decat semnificativ miza jocului din afara gazonului verde de iarba,pe care se rotogolea o minge de fotbal nu o moneda poleita si suferinda

de fapt, banuiam din cele aflate cu cateva zile in urma, ca la intrebarea pusa in urma cu un an pe acest blog negru, daca Giraudoux are sau nu dreptate, raspunsull este afirmativ,

iar dupa meciul la  care banuiesc ca s-au uitat toti … decidentii… de care depinde soarta  nu doar a unui batran continent, apare – deloc imprevizibil- ideea unui federalism fiscal si bancar, inclinat de la inceputuri spre un compromis, o  favorizare, de fapt, tocmai celor doua finaliste din aceasta seara

dincolo de orice coincidenta sau de  ironie a hazardului , cine mai crede ca intre fotbal /sport si bani  nu exista vreo legatura?

maine incepe o noua zi dintr-o noua saptamana cu probleme si griji vechi si noi

si in aceasta seara tin cu Squadra Azzurra

(daca Spania ar fi jucat cu altcineva…..)

maine incepe o noua zi

nimic nu opreste gandul sa se indrepte spre Londra Olimpiadei, nu-i asa ?

Anunțuri

2 răspunsuri la „bellissima Squadra Azzurra

  1. La afirmaţia ta: „dacă Spania arfi jucat cu altcineva…” îţi spun că nu avea cu cine decât cu Italia. Din punct de vedere al „chibiţului” de fotbal sunt neutru. Pentru mine va fi important doar să fie un meci frumos, deşi nu exclud nici varianta meciului urât. Mai departe vom vedea ce va fi.
    Mă bucur că ai revenit cu bine pe blog şi că starea sănătăţii tale este relativ bună. În rest, ce mai contează. Dacă nu ne ajutăm singuri şi nu găsim acele resurse de a ne autosugestiona pentru a ne întări, nimeni nu ne ajută cu nimic, indiferent de culoarea ce o arborează cu nonşalanţă. De aceea privesc cu interes dar în acelaşi timp şi cu indiferenţă tot ce se întâmplă pe scena politică.
    Să ai o seară faină şi liniştită.

    • a b b b i l b a l,
      starea mea este cea care se poate deduce/intelege din postarea de mai sus acesteia

      cat despre … scena politica si sociala,

      o urmaresc si eyu catsuport
      insa este jalnic rau spectacolul

      eu tot mai sper in figuri noi, nu in Alba ca Zapada,
      dar mai spper ca cei care pot sa faca ceva sa nyu se mai impiedice de retorici goale sau „”reduntante care nu tin loc de ideololgie

      despre caractere/… no comment
      deocamdata
      vba lui Malraux
      ‘atrai in functie de o morala este o drama …’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s