îmi lipsiţi, Domnule Mircea Suman

… în ultimul mail îmi scriaţi că sunteţi trist, dezamăgit şi că aţi vrea să credeţi că mai există loc pentru speranţă, dar că pare ceva iluzoriu

atunci nu am reuşit să Vă răspund

voi încerca să  Vă scriu aici, cît de curînd  voi putea

pînă atunci răsfoim Jurnalul de noapte, unde, nu cred –şi nu mi-aş dori- să notaţi ceea ce se observă că se întîmplă pe aici; nici lumea reală pe care o   iubeaţi cu tristeţe şi cu dorinţa de binele adevărat, nici lumea virtuală, cea din blogosferă, blogolumea   cum îi spune Flavius, nici una nu arată  cum s-ar putea presupune că ar dori să fie ori să (a)parră, cedl puţin

toţi suntem bolnavi într-un fel sau alttul, chiar dacă nu toţi avemm puterea sau iscusinţa, după caz, să ne stăpîniim durerea cu şi în discreţie –-nici eu însămi nu reuşesc;

de aceea  Vă cer scuze pentru „amânare”, sper să reuşesc să Vă scriu acel răspuns cu care V-am rămas datoare ( dacă ar fi doar acest mail rămas fără răspuns….)

nu mai ştiu ce înseamnă discreţia … decentă…, astfel încît, acum, cînd mă pregătesc să merg la tratament, în loc de altceva, de o rugăciune, care ar fi firească şi necesară, îmi vin în minte cuvintele auzite cu o săptămînă în urmă, (aparţinînd) unui mare cărturar, care ani de zile a fosrt şi a rămas pt mine un …mentor spiritual…

cuvinte auzite într-un interviu interesant, dacă nu ar fi fost ca un preambul dramatic pentru o perioadă …kafkiană

           „confuzia de valori este cea mai mare insecuritate naţională”

– Eugen Simion-