îmi lipsiţi, Domnule Mircea Suman

… în ultimul mail îmi scriaţi că sunteţi trist, dezamăgit şi că aţi vrea să credeţi că mai există loc pentru speranţă, dar că pare ceva iluzoriu

atunci nu am reuşit să Vă răspund

voi încerca să  Vă scriu aici, cît de curînd  voi putea

pînă atunci răsfoim Jurnalul de noapte, unde, nu cred –şi nu mi-aş dori- să notaţi ceea ce se observă că se întîmplă pe aici; nici lumea reală pe care o   iubeaţi cu tristeţe şi cu dorinţa de binele adevărat, nici lumea virtuală, cea din blogosferă, blogolumea   cum îi spune Flavius, nici una nu arată  cum s-ar putea presupune că ar dori să fie ori să (a)parră, cedl puţin

toţi suntem bolnavi într-un fel sau alttul, chiar dacă nu toţi avemm puterea sau iscusinţa, după caz, să ne stăpîniim durerea cu şi în discreţie –-nici eu însămi nu reuşesc;

de aceea  Vă cer scuze pentru „amânare”, sper să reuşesc să Vă scriu acel răspuns cu care V-am rămas datoare ( dacă ar fi doar acest mail rămas fără răspuns….)

nu mai ştiu ce înseamnă discreţia … decentă…, astfel încît, acum, cînd mă pregătesc să merg la tratament, în loc de altceva, de o rugăciune, care ar fi firească şi necesară, îmi vin în minte cuvintele auzite cu o săptămînă în urmă, (aparţinînd) unui mare cărturar, care ani de zile a fosrt şi a rămas pt mine un …mentor spiritual…

cuvinte auzite într-un interviu interesant, dacă nu ar fi fost ca un preambul dramatic pentru o perioadă …kafkiană

           „confuzia de valori este cea mai mare insecuritate naţională”

– Eugen Simion-

zile, săptămîni, ani, vieţi

sau acel ceva cuprins între clipa, clipe şi (o) viaţă

pentru fiecare înseamnă cîte ceva : mai mult sau mai puţin, ori, alteori, totul

nu cred că sunt în stare să  ’concretizez” ce au însemnat pentru mine ultimele săptămîni în care, dincolo de cîteva pagini lecturate răzleţ, unul sau două comtarii lăsate aiurea, pe alte bloguri şi sub alt nume, desprizându-mă  de imaginile celor treii-patru filme la care va trebui să mă întorc atunci cînd şi dacă va mai fi posibil, pentru a le … simţi … , oricum şi oriunde caut mă izbesc de un rînd scris pe blogul meu … atunci cînd TOTUL valorează NIMIC

orele, zilele, lunile, anii, eternitatea de o clipă sau a clipei, cuprind/au în ele TOTUL atunci cînd naivitatea trece drept candoare şi invers, cînd tandreţea celor dragi alungă, îndepărtează orice rău/tate,  cînd simţi dragostea în fiecare celulă care transcede al nu-ştiu-cîtelea cer pe o gamă pe care se pot scrie doar romanţe pentru îndrăgostiţi, cînd sinceritatea şi sprijinul prietenilor adevăraţi sunt atît de fireşti încît nu le mai observi, cînd poţi păşi „pe valuri în picioare „sau cînd  bulgărele de zăpadă plină vară  se topeşte zăpadă lăsîndu-ţi în palmă o floare de colţ, cînd hectolitri de cafea şi coşul plin de foi cu formule şi mucuri de ţigară ajungeau şi pe listingul din chinul nopţii înspre zorii zilei, cu rezultatul dorit, cînd braţele şi picioarele nu cunoşteau altă neplăcere decît aceea a crampelor uşoare după slalomul făcut printre şcoală şi cinema, printre locul  de muncă şi expoziţii sau excursiile mici dar dese, cînd zîmbetul era cu greu alungat doar de un necaz inevitabil găsit/scris în …scenariul…  al vieţii

şi deodată/ dintr-odată ajungi la acea pagină-filă-parte de in scenariu unde întîlneşti NIMICUL

şi nu este, precum te aştepţi, finalul ………nu, nuuuuuuuuuuuu….  sunt dezamăgirile, regretele, dorinţele neîmplinite, îmbrăţişările de rămas bun pentru totdeauna, spaima cînd vezi chipul hăului flămînd, gustul amar al resemnării, ghimpii necruţăori ai prejudecătii, acceptarea renunţării, năruirea în sine în faţa suferinţei celor pe care nu-i poţi ajuta, durerea pierderii, peste toate, menghina fioaroasă a bolii care desăvîrseşte NIMICUL

uneori crezi că ajungi aici printr-o simplă semnătură, cînd, dintr-un orgoliul nemăsurat, ştergi ani de muncă proprie şi de sacrificii ale altora, apropiaţi, sau că te urmăreşte hărţuitor vorba aceea care îţi plăcea şi/însă  pe care nu ai respectat-o „casa părintească nu se vinde”, iar dacă nu găseşti răspunsul nici în rugăciune şi nici în gestul celorlalţi la frămîntarea „ce rău am făcut, cu  ce am greşit ?”,  începi să înţeelegi că răspunsul este foarte aproape şi pe cît de greu de acceptat, pe atît este de o simplitate usturătoare : neglijenţa faţă dre tine însuţi/de mine însămi, ignorarea cu o superioritate care mereu se răzbună, în pofida oricărei îndoieli în superstiţii, ignorarea bolii

acum nu te mai ajută nici bucuruiile unei copilării frumoase, nici efervescenţa uneii adolescenţe debordante în trăiri adevărate sau visate pe pagina cărţii ori pe ecran, nu mai poţi chema în ajutor anii tineri promiţindu-le că nu vei mai desconsidera/ignora nici frigul, niici vîntul, nici canicula, că vei face zilnic   exerciţiile de gimnastică, este cam tîrziu să te declari ne-dependent(ă) de calculator, în afara orelor cînd acesta te ajută să plăteşti facturile…. cam tîrziu, caam prea tîrziu

şi totuşi,

există, mai există o speeranţă, chiar şi firavă ca o dorinţă înainte de a se pronunţa verdictul uşor previzibil:

SPERANŢA CĂ O DOAMNĂ PROFESOARĂ CARE TE-A MAI AJUTAT SĂ AJUNGI/TE RIDICI  PE LINIA DE PLUTIRE, TE VA ÎNŢELEGE ŞI DE DATA ACEASTA

Şi pe urmă, adică dacă vei avea şansa aceasta, ce vei face ?

Voi ţine seama de ceea ce mi-au spus prietenii care mi+au fost mereu aproape şi la bine şi la greu : Tina, adică şefa mea  de grupă şi Viorel, cel de la care de fat, ca să fiu corectă, familia sa, de la cae, alături de multe altele, am şi  abonamentul pe  un an întreg  la Dilema Veche

Altfel spus/scris: mă voi întoarce mai des în blogosferă,m voi relua … discuţiiile…, schimbul de idei cu ceilalţi, neuitînd, să fac pauzele necesare, să respect programul orelor pe net…

Ei, bine, ar mai fi multe de spus, de scris, dar astăzi nu am deschis nici radio, nici tv, nici un site de ştiri

Şi chiar mă interesează şi ce se mai întîmplă pe laa noi, dar în aceste zile, mai cu seamă sunt curioasă ce fac, cum aleg grecii şi francezii

Celor obişnuiţi cu alt „mod/fel de a scrie, le reamintesc respectuos că blogul este şi un fel de jurnal   (aberant, în cxazul meu)
…. sper să pot să scriu cu îndreptăţire „pe curînd”

(am nevoie de  gîndul Vostru bun….)

o joacă de vară

Cînd m-am întors pe blog am găsit un comentariu năucitor şi frumos, năucitor de frumos lăsat la o postare despre Desnos de către GINA(tot ea….),

prefer florile de cîmp oricărui trandafir„

Dragă Ana,

Deunăzi , voiam să scriu ceva despre maci, n-am făcut-o, i-am cules pe toți, , mi i-am lipit pe retina sufletului..
Eram în tren, le-am zărit pâlpâirea printre șinele trenurilor. I-am privit pierduți în lanurile de grâu.. macii cresc oriunde. Nu se tem de nimic. Sunt efemeri.
Ca și dragostea

la care nu am ştiut să răspund aşa cum se cuvenea, astfel că m-am pomenit improvizînd un joc, o joacă într-o zi de vară

Cîntec pentru anotimpul frumos – Robert Desnos

Dragoste, puterii tale

Cine i se-mpotriveşte _

Ca pe-un tron tu urci în inimi

Iei teibut orice suflare

Rob ţia-junge împăratul,

Inteleptu-nnebuneşte

Dacă prea măreşte roza,

Un blu-blu ce vină are ?

 

 

O, puterea, ta,  iubire,

Toţi o simt cît sunt în viată ;

 

Robi şi crai, monarhi, poporul,

Legii tale i se-nchină–––––

Tu le eşti împărăteasă

Si domnia ta-i măreaţă

Inimile-ţi sunt supuşii–

Toţi  te socotesc divină

Dragoste, puterii tale – Alexandr Ceavceardze

            in anii de şcoală, în excursii scurte ori mai lungi, sau în jurul focului de tabără obişnuiam să îngînăm, să cîntăm, fie şi numai de dragul frumuseţii cuvintelor:

Dragostea mea pentru tine

Arde macii pe coline

                 

             poate aceiaşi chiparoşi pentru care Galilei îl ia ca aliat pe Octavian Paler să ne explice de ce nu se simte în stare să înfrunte vitejeste moartea

în aceste zile, cînd mai toată lumea era-este preocupată de exit-polluri sau de rezultate finale ale alegerilor locale, eu mi-am permis o… evadare… şi peru că am ratat TIFF-ul de anul acesta, am descoperit un film de tinereţe  a lui  Tenghiz Abuladze, Copiii altora (anul 1958), după care am recitit  cîteva superbe poveşti/basme georgiene…

reîntorcîndu-mă cu gîndul la film(e) îmi vin în minte obsedant alte imagini cu flori de mac

Nino Katamadze

şi deodată jocul se preschimbă…

iar eu simt că va trebui să caut să văd cea ce nu am reuşit să văd pînă acum dintre filmele sale şi să revăd, în special,  acea copleşitoare Căinţă

********

cum ? –- este vară şi vine vacanţa ? da, e adevărat, nu am uitat 🙂