un alt bănuț

Se  întîlneau de două ori pe săptămînă în acellași troleu și pe aceeași porțiune de tronson a metroului;

Nu au schimbat mai mult de zîmbetul politicos și discret ca un salut între două persoane care se cunosc ”din vedere”; fata era mai curioasă și încerca să afle cîte cea despre silueta înaltă, cu alură atletică și misterioasă; haina neagră, de iarnă, dintr-o stofă țesută din lînă neagră, nevopsită, cu un croi aparte, așa cum își imaginase mereu că purtau boierii din romanele interbelice, o ajutase să întuiască, dincolo de bănuială, locul sau zona aceea binecuîntată de către Dumnezeu, iar titlurile care se puteau citi  de pe coperțile care nu încăpeau prea bine în mapă, îi dădea de înțeles că și el, tînărul cu ochelari care nu abureau niciodată și cu o ramă subțire care strălucea la  fel și pe ger și în soarele începutului de vară, era unul dintre aleșii Vieții, căci așa considera îi fata  pe cei care puteau controla acele părți din inefabil: atomi, neuroni, quartzi.

Într-o după=amiază de primăvară, într-o altă stație, în care nu se mai întîlniseră din întîmplare,  aștepta fiecare, neobsevîndu-se unul pe  celălalt, un alt număr de tramvai; cu același aer care părea a spune ”priviți-mă cît și cum doriți, sunt frumos și deștept”, privea detașat de totul din jurul său înspre partea de unde aveau să vină, scrîșnind chinuit, cele două vagoane ; în agitația de pe postamentul îngust  din mijlocul bulevardului, cînd a scos legitimația, a alunecat din buzunarul mapei o monedă; după ce s-a mai domolit agitația pasagerilor, fata s-a aplecat să ridice moneda, însă prea tîrziu:  tramvaiul se urnise de plecare. Continua să privească zîmbind ușor distrată moneda din palmă pînă coborî cu o stație înaintea celei ca destinație inițială; traversă pînă în dreptul unei tejghele cu flori, zări o floare mică, cu trei frunze verzi; întinse moneda, apoi își  prinse părul cu o agrafă pe care potrivi floarea, îndreptîndu-se grăbită către bărbatul care o aștepta în stația următoare – aveau bilete la un concert de rock.

și ca într-un film mai mult sau mai puțin reușit/inspirațional, după cîțiva ani, destui pentru ca Viața să le arate fiecăruia propriile limite, nu doar năzuințe, în holul  mare și cochet al unei clădiri își zîmbeau politicos  și mai puțin timid

–          ce mică e lumea…

–          da, uneori

–          sărut mîna! Scuzați-mă, dar mi se reproșpează adesea că tot distrat sau zăpăcit aș fi rămas, deși eu chiar sunt foarte ”organizat”

–          versiunea Dumneavoastră o cred mai ușor

–          ma uit la cărtile și broșurile de pe măsuță și mă întreb de ce la un simpozion se cer bani chiar și pentru simple broșuri

–           suntem generația care l-a citit în școală pe Marcuse, ridiculizîndu-l în afara orelor de curs

–          aș fi vrut să iau o anume broșură, dar mu am bani mărunți, iar doamna care se ocupă de ele mi-a explicat că nu are să îmi dea rest, trebuie să mai iau încă ceva

–          dacă îmi permiteți o cumpăr eu pentru Dumneavoastră, oricum, V-am rămas datoare uitați, acum suntem chit și e ok

–          nu înțeleg…

–          nici nu este nevoie;

–          tot nu ănțeleg, în fine, mulțumesc mult și nu pun întrebări;  totuși, Vă pot oferi un suc, o cafea, o înghețată?

–          cu mare plăcre aș fi răspuns în alte circumstanțe sau cu altă ocaziem, dar sunt, ca de obicei, în mare criza de timp

–          chiar atît de gravă este criza asta încît nu puteți să mă așteptați un minut, cel mult două? Va asigur că mă întorc mai repede

–          Ok, dar nu se poate mai mult

–          un minut și cincizecișișapte de secunde, v-am promis, doar; și vă rog să primiți această floare

–          O, ce surpriză și ce frumoasă e floarea!

–          dar zîmbiți într-un fel cam ciudat și căutați cu privirea altceva… eu… eu imi cer…

–          nu,nu…, multumesc încă o dată, căutam un coș pentru ambalaj

–          O, Doamne, încă nu am învățat cum se oferă o floare – fără celofan

–          nu are nici o importanță aspectul acesta, nu va faceti pprobleme

–          sunteți prea amabilă

–          din păcate, trebuie să plec;  mi-a facut o reală și mare plăcere întîlnirea cu Dumneavoastră; va doresc numai bine si cine știe, poate..

–          un alt simpozion, o altă ocazie

–          locuiesc în alt oraș, dar nu se știe niciodată; la revedere

–          Sărut mîna!

afară,  în lumina ciudat de caldă pentru luna lui Florar, privind ceasul de la intersecție, văzu și data : primise o floare în ziua în care pînă nu cu mult timp în urmă, ea obșnuia să lase în cutia de scrisori, încă de la prima oră, o floare și același gînd într-un de fiecare dată  altt rînd

privi în jur, nu vedea nici o biserică sau un loc potrivit să lase floarea, iar timpul o presa; se apropie cu grijă și cu un fel de teamă de o fetîță ;

-te rog să mă scuzi și să primești floarea aceasta din partea mea;

nu îndrăzni să adauge că o primise la rîndul ei, dar că în următoarele trei zile nu avea cum să își respecte obiceiul-dorință-dor-durere

și cerîndu-și scuze în gînd față de vechea cunoștiință al cărei/cărui nume nu-l aflase, se îndreptă spre gară, amintindu-și o  expresie care, de obicei, o enerva, îi displăcea ; ”viața este plină de surprize”

mai privi o dată fetița care mîngîia floarea; era tare  frumușică– brunetă cu ochi albaștri

și auzi două voci cunoscute care îi aminteau ceea ce  ea știa, ceea ce trebuia să nu uite: viața merită a fi trăită frumos și adevărat

==================================================================================

(text însăilat în această după-amiază de 13 mai, înainte de o altă zi, o după amiază, în care, plimbîndu-mă nelogată pe bloguri, Irina=Billy, prinzîndu-mă, m-a certat că pierd pînă și ziua de Duminica fără rost …. de parcă pierderea ar avea în sine vreun rost….)