Prostia mea de a avea un blog

… mi-ar fi plăcut să scriu altfel decît sau decum  o fac

cam așa:

 În întunericul albăstriu, uriașele siluete își regăsesc solemnitatea sacerdotală și cele mai profunde sensuri ale existenței. Prin aerul pur, stelele se văd cum numai în munți se pot vedea, necrezut de mari și vii, strălucind sub roua de diamant a eternității lor.

   Sub roua de diamant a eternității, necrezut de mari și de vii, vor strălucistele peste mormînntul mioritic de la Păltiniș.

 

Geo Bogza despre Consrantin Noica    –– o gură de rai

sau așa:

Demult, în îndepartata-mi tinerete, circula urmatoarea definitie a subtilului: un intelectual care niciodata nu citeste o carte, ci o reciteste. Mai târziu, a aparut o foarte generoasa recolta de subtili. În timp ce în jurul lor se murea în închisori, în munti cu arma în mâna, la Canal sau în adâncul minelor, nimic din toate acestea nu razbatea în  prozele sau în numeroasele lor jurnale. Ei respirau, chipurile, prin Horatiu si Virgiliu sau urmareau cu satisfactie cum îsi bea Socrate ultimele picaturi de cucuta. Sigur, nu erau chiar atât de orbi cum se straduiau sa para si, mai ales, nu erau deloc subtili cum se pretindeau, dar le era frica, fapt de înteles: nu toti au curaj, nu pe toti îi doare soarta celorlalti.

Augustin Buzura –- blestem ( 2011)

 

și mi-ar fi plăcut să înlătur ”sentimentul”/senzația de … prudență (cum să-i spun altfel, mai puțin exact? ) și să îmi mai exprim părerile, nemulțumurile, îndoielile, dezamăgirile, așteptările sau chiar și nevoia de a participa, în felul meu la viața cetății [a celei mici, a celei mijlocii, a celei mari, deopotrivă],dar nu doar lipsa de entuziasm și nici efervescența vîrstei de atunci, care înlătura(u) orice reținere în fața unui pericol real s-au atenuat atît de mult încît mă întreb dacă a mai rămas o …brumă… din ceea ce a(u) fost cîndva, ci, alături de alte motive, este teama de a nu  repeta ceea ce se spune/scrie/strigă/șopteșe (…|!!!…) de multe ori de către alții, astfel că prefer să citesc ceea ce se scrie pe la noi și prin alte părți, chiar dacă uneori îmi reprim cu greu întrebarea de ce nu suntem și noi asemeni grecilor sau spaniolilor, ori chiar germanilor neguvernanți

[îmi amintesc că în urmă cu cîteva zile am lăsat pe un blog un fel de comm legat de mituri și arhetipurile acestora, blogul Ginei amintindu-mi de Mircea Eliade

și parcă aș  vrea să alung gîndul că ar exista o oarecare sau o anume legătură …]

și mi-ar fi plăcut să am îndemînarea de a trece de la portretul Saskiei a (ea, Saskia, nu el, tabloul) lui Rembrandt (unul dintre ele…) la dantelăreasa lui Cl Goretta, mai puțin a celei imaginate de către   Vermeer Van Delft

și am mai crezut/sperat că pe acest cvartal virtual, oferit cu generozitate de către WordPress și luat în schimbul a … nimic, voi reuși să găsesc atunci cînd ascult Concertul pentru violoncel al  lui Mendelssohn Bartholdy voi ”auzi” altceva, mai potrivit, decît adevărul lui Paul  Valéry , acela că omul este singur cu sine însuși

și tare mult (nu, nu cred că e pleonasm…) aș vrea ca bucuria cît se poate de firească  adusă de succesul lui Cristi Mungiu de la Cannes să nu fie …umbrită… de interpretări care să depășească granițele largi ale ortoxosimului adevărat (am întîlnit cîteva bloguri care nu prea mă conving că democrația se îndreaptă spre religie….), ”căci” –scuze,,!- mă voi simți (ca și cum aș fi) răstignită între calmul și seninătatea de pe blogul teologic al lui Vania și  religia lui Descartes

… și tot așa cum nu reușesc să îmi întîlnesc nici cel puțin aici, pe blog, Risipitorii adunați pe și nu în Locuri comune, într-o Vreme a întrebărilor, unde și cînd Cultura face diferența(*),

nu reușesc să îmi explic mie însămi de ce  perseverez în încăpățînarea prostească de a păstra acest blog

iar pînă voi reînvăța să scriu  corect, mai ales fără greșeli de ortografie, pînă voi găsi radiera eletronică ( este o simplă tastă sau o combinație, cumva?), încerc să îmi răspund singură ce se vrea acest … colț de spațiu virtual, care nu e nici jurnal și nici ”forum”, privind dincolo de amuzament fotografia găsită pe net și care chiar cred că mi se potrivește a naibii de bine

––––––––-

(*) – SIBFEST 2012

întrebări

eu nu prea agreez colajele tip .pps

dar, recunosc, atunci cînd întîlnesc sau cînd primesc unele care îmi plac

le desfac, le privesc, le recolorez și mă… joc … cu ele    🙂

așa s-a întîmplat și acum, cu un set de vreo treizeci de fotografii pe care greu, tare greu, dacă nu imposibil, mi le-aș fi putut imagina

pe cîteva le-am ”decupat”, le-am recolorat și le-am adus aici

și cred că unii dintre cei care trec pe aici le cunosc și au alte rîntrebări și alte răspunsuri decit ale mele….

(dați click pentru a vedea       fotografiile în format mărit  –– merita! 😉  )

dansul răzvrătiților

în pas de dans răzvrătiții murmură

just so I can step on
everybody’s feet

oare ?

cu sau fără chitare

plănuiesc un concert ?

fair play

nu doar   în afara careului propriu ?

un trio … pașnic

dar Bogie unde e?!

două fețe ale frumuseții în aceeași oglindă

greu de ales, nu-i așa?

după dejun sau după cină?

(și după aceea?….)

cvartet la dineu

mai rămîn doar doi de sedus/convins ?

un sextet

doar aici împreună, toți șase?

dincolo  de priviri

rămîne doar fumul țigării ?

dintre cei trei

doar doi sunt pregătiți de luptă? – al treilea dă comenzile

cînd muza adie din spate

se schimbă șevaletul ?

Hey, he, hey

încă se mai aude/o mai auzim, nu-i așa?

fără  joben și cu mustață

Fred preferă brunetele ?

între două zîmete irezistibile

BB se gîndește la soarta patrupedelor sau la surîsul înghețat al lui Vadim (roger, bien sûr …)?

italienii

per loro, eterna, la dolce vita

… … …

o altă îmbarcare, un alt rămas bun ?

geniile

oare Charlot sau Calvero este acel c²  din formulă ? (pe m îl intuim sau îl știm de cele mai multe ori …)

și cum  zilele acestea se aprind sau sunt aprinse in multe și frumoase locuri luminile minunatei rampe, Vă doresc să Vă bucurați din plin de generozitatea lor