Prostia mea de a avea un blog

… mi-ar fi plăcut să scriu altfel decît sau decum  o fac

cam așa:

 În întunericul albăstriu, uriașele siluete își regăsesc solemnitatea sacerdotală și cele mai profunde sensuri ale existenței. Prin aerul pur, stelele se văd cum numai în munți se pot vedea, necrezut de mari și vii, strălucind sub roua de diamant a eternității lor.

   Sub roua de diamant a eternității, necrezut de mari și de vii, vor strălucistele peste mormînntul mioritic de la Păltiniș.

 

Geo Bogza despre Consrantin Noica    –– o gură de rai

sau așa:

Demult, în îndepartata-mi tinerete, circula urmatoarea definitie a subtilului: un intelectual care niciodata nu citeste o carte, ci o reciteste. Mai târziu, a aparut o foarte generoasa recolta de subtili. În timp ce în jurul lor se murea în închisori, în munti cu arma în mâna, la Canal sau în adâncul minelor, nimic din toate acestea nu razbatea în  prozele sau în numeroasele lor jurnale. Ei respirau, chipurile, prin Horatiu si Virgiliu sau urmareau cu satisfactie cum îsi bea Socrate ultimele picaturi de cucuta. Sigur, nu erau chiar atât de orbi cum se straduiau sa para si, mai ales, nu erau deloc subtili cum se pretindeau, dar le era frica, fapt de înteles: nu toti au curaj, nu pe toti îi doare soarta celorlalti.

Augustin Buzura –- blestem ( 2011)

 

și mi-ar fi plăcut să înlătur ”sentimentul”/senzația de … prudență (cum să-i spun altfel, mai puțin exact? ) și să îmi mai exprim părerile, nemulțumurile, îndoielile, dezamăgirile, așteptările sau chiar și nevoia de a participa, în felul meu la viața cetății [a celei mici, a celei mijlocii, a celei mari, deopotrivă],dar nu doar lipsa de entuziasm și nici efervescența vîrstei de atunci, care înlătura(u) orice reținere în fața unui pericol real s-au atenuat atît de mult încît mă întreb dacă a mai rămas o …brumă… din ceea ce a(u) fost cîndva, ci, alături de alte motive, este teama de a nu  repeta ceea ce se spune/scrie/strigă/șopteșe (…|!!!…) de multe ori de către alții, astfel că prefer să citesc ceea ce se scrie pe la noi și prin alte părți, chiar dacă uneori îmi reprim cu greu întrebarea de ce nu suntem și noi asemeni grecilor sau spaniolilor, ori chiar germanilor neguvernanți

[îmi amintesc că în urmă cu cîteva zile am lăsat pe un blog un fel de comm legat de mituri și arhetipurile acestora, blogul Ginei amintindu-mi de Mircea Eliade

și parcă aș  vrea să alung gîndul că ar exista o oarecare sau o anume legătură …]

și mi-ar fi plăcut să am îndemînarea de a trece de la portretul Saskiei a (ea, Saskia, nu el, tabloul) lui Rembrandt (unul dintre ele…) la dantelăreasa lui Cl Goretta, mai puțin a celei imaginate de către   Vermeer Van Delft

și am mai crezut/sperat că pe acest cvartal virtual, oferit cu generozitate de către WordPress și luat în schimbul a … nimic, voi reuși să găsesc atunci cînd ascult Concertul pentru violoncel al  lui Mendelssohn Bartholdy voi ”auzi” altceva, mai potrivit, decît adevărul lui Paul  Valéry , acela că omul este singur cu sine însuși

și tare mult (nu, nu cred că e pleonasm…) aș vrea ca bucuria cît se poate de firească  adusă de succesul lui Cristi Mungiu de la Cannes să nu fie …umbrită… de interpretări care să depășească granițele largi ale ortoxosimului adevărat (am întîlnit cîteva bloguri care nu prea mă conving că democrația se îndreaptă spre religie….), ”căci” –scuze,,!- mă voi simți (ca și cum aș fi) răstignită între calmul și seninătatea de pe blogul teologic al lui Vania și  religia lui Descartes

… și tot așa cum nu reușesc să îmi întîlnesc nici cel puțin aici, pe blog, Risipitorii adunați pe și nu în Locuri comune, într-o Vreme a întrebărilor, unde și cînd Cultura face diferența(*),

nu reușesc să îmi explic mie însămi de ce  perseverez în încăpățînarea prostească de a păstra acest blog

iar pînă voi reînvăța să scriu  corect, mai ales fără greșeli de ortografie, pînă voi găsi radiera eletronică ( este o simplă tastă sau o combinație, cumva?), încerc să îmi răspund singură ce se vrea acest … colț de spațiu virtual, care nu e nici jurnal și nici ”forum”, privind dincolo de amuzament fotografia găsită pe net și care chiar cred că mi se potrivește a naibii de bine

Imagine

––––––––-

(*) – SIBFEST 2012

Anunțuri

întrebări

eu nu prea agreez colajele tip .pps

dar, recunosc, atunci cînd întîlnesc sau cînd primesc unele care îmi plac

le desfac, le privesc, le recolorez și mă… joc … cu ele    🙂

așa s-a întîmplat și acum, cu un set de vreo treizeci de fotografii pe care greu, tare greu, dacă nu imposibil, mi le-aș fi putut imagina

pe cîteva le-am ”decupat”, le-am recolorat și le-am adus aici

și cred că unii dintre cei care trec pe aici le cunosc și au alte rîntrebări și alte răspunsuri decit ale mele….

(dați click pentru a vedea       fotografiile în format mărit  –– merita! 😉  )

dansul răzvrătiților

în pas de dans răzvrătiții murmură

just so I can step on
everybody’s feet

oare ?

cu sau fără chitare

plănuiesc un concert ?

fair play

nu doar   în afara careului propriu ?

un trio … pașnic

dar Bogie unde e?!

două fețe ale frumuseții în aceeași oglindă

greu de ales, nu-i așa?

după dejun sau după cină?

(și după aceea?….)

cvartet la dineu

mai rămîn doar doi de sedus/convins ?

un sextet

doar aici împreună, toți șase?

dincolo  de priviri

rămîne doar fumul țigării ?

dintre cei trei

doar doi sunt pregătiți de luptă? – al treilea dă comenzile

cînd muza adie din spate

se schimbă șevaletul ?

Hey, he, hey

încă se mai aude/o mai auzim, nu-i așa?

fără  joben și cu mustață

Fred preferă brunetele ?

între două zîmete irezistibile

BB se gîndește la soarta patrupedelor sau la surîsul înghețat al lui Vadim (roger, bien sûr …)?

italienii

per loro, eterna, la dolce vita

… … …

o altă îmbarcare, un alt rămas bun ?

geniile

oare Charlot sau Calvero este acel c2  din formulă ? (pe m îl intuim sau îl știm de cele mai multe ori …)

și cum  zilele acestea se aprind sau sunt aprinse in multe și frumoase locuri luminile minunatei rampe, Vă doresc să Vă bucurați din plin de generozitatea lor

oarecum suprarealist

în numele tău ploua cînd cerbii îsi încurcă coarnele

în numele tău laprora navelor rasună dimineața

și pescarii aruncă căngi în spinarea rechinului

în numele tau surprinzator de limpede se cer țigari si hărți de cristal

( Virgl Teodoerscu)

cu privirea ascunsă

în privirea mea

surîsul de voal mă-nvăluie

surâsul de migdală amară

genele ascund continente pierdute  

bucuria priveliștilor nebănuite

mi-aș odihni fruntea pe coapsa ta

ca pe o balanță de lumină

și de viață

(Șașa Pană)

iată si mângâierea umeda a picăturii de rouă,

crenguțele delicate ce-ți împrospatează culcușul,

si spiridusii fericiti să-ți pună podoabe în par,

si misterioasele veverițe care fac să plouă de sus,

deasupra somnului tău, verdele marunt al rămurișului

                  ( Rafael Alberti)

 împleteam şi eu la frase, umilitul condeier

 rîdicînd nu turnul Babel, ci doar tortul lui Flaubert.

 cine-ar fi crezutvreodată că o lume-avea să iasă

vînturînd aripe ude, dîn gogoaşa de mătasă

                                                     cum suceşte cofetarulacadele roz, albastre

                                                      a Visării, Poesiei… Doamne, Doamne,-ţi mulţumesc!

                                                                                            (       Mircea Cărtărescu)

                                                                                                                                                                         peisajul acesta  

îmi vine perfect

zic

trăgîndu-mi cerul

deasupra capului

(   Louis Aragon)

pe cer vulturii se roteau

tot mai neliniştitor.

un dangăt tot maifunebru

vestea un nou început

                                                                                                                                                             (Nichita Danilov)

                   și cum

„suprarealismul este credința în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci disprețuite, în omnipotența visului, în jocul dezinteresat al gândirii.” (André Breton)

iar toate acestea ne sunt …prielnice, vom mai zăbovi pe aceastâ ”față a modernității”

și vom reveni printre tablourile lui Claude Théberge

nu mai pot!

nu credeam să știu a spune  așa ceva;

ei, uite că am reușit

sau tu ai reușit     – cam devreme, totuși, pentru mine, firește

ne-am alintat în fel și chip, ne-am provocat, ne-am adulmecat, ne-am .. .măsurat

și cam atît

acum  nu întreb pentru ce sau pînă cînd, ci cum

credeam că am plătit înde-ajuns, nu, nu pe de-antregul, nu !– știu că asta nu se poate

ți-am spus că te iubesc și că te respect,  că nu te voi trăda mințindu-mă urît

că voi rezista la oriuce fel de durere

dar  te rog să ai grijă, să fii îngăduitoare la și cu acel cum

Manon (oare pe unde o mai fi ?…) are o vorbă : ”viață fără ață”

se spune că se rupe unde este mai subțire

Javra mea dragă, eu mai am cîteva acadele în buzunar și ți le voi da nu ca pe un schimb

dar te anunt, promițindu-ți, că nu voi refuza să beau apă

și voi  simți totul lucid ori aberînd aici  pe foaia asta neagră

chiar și pentru asta am nevoie de acest blog

în același cerc – blogul și cartea

       O carte fundamentală, într-un domeniu sau altul, va putea fi mereu (și) recitită pentru încîntarea pe care felul e de a fi fost și de a fi continuă să o declanșeze, chiar după exacta clasare –în afara ei- a lăuntricelor ei adevăruri sau neadevăruri.

 

                                                                                                      Prof Ion Ianoși – Neartă-Artă

m-a trimis la rîndurile de mai sus ( o carte pe care nu am mai deschis-o de pe vremea … stagiaturii…. cînd citeam flămind și cu o sete ce nu credeam că se va potoli vreodată…. și totuși… )

de fapt, o altă carte dragă mie, considerată de către alții, avizați și îndreptățiți să o facă !- a fi ”fundamentală” a deschis pentru cîteva clipe în … mintea mea (dacă oi avea așa-ceva) un joc al gîndului cuprins în cercul închis al punctului de început și al celui de sfîrșit, al întrebării și al răspunsului, al certitudinii și al îndoielii, acela al unei posibile similitudini, nu   a nei comparații, dintre valoarea unei cărți și cea a unui blog, în cazul în care există o relevare, nu neapărat … exactă… a miezului fiecăruia.

în ceea ce mă privește, recunoscînd că nu am ușurința lecturării a zeci de bloguri pe oră, nu pe zi și nici nu stăpînesc arta dialogului pe blog (virtualul crred că prresupune mai mult), am sentimentul tot mai frustrant că rămîn – deocamdată- sub seducția cărții

aici, pentru a nu mă feri de eventuale  (dorite, de altfel) …observații…, las comentarile deschise;

de ce le închid din nou? pentru că prea este jenant setimentul că mereu aceleași persoane, cu unul sau mai multe bloguri și nume, lasă pe blogul meu gînduri sincere și frumoase adesea din politețe ori amabilitate