Pentru a ințelege mai bine ceea ce se întimplă acum prin lume și mai aproape, pe aici, pe la noi,
cînd se pare că unele stafii, stihii, ori pur și simplu păreri și opinii ciudatesau firești,
aș avea nevoie să revăd unele ssecvențe, în mod special secvențele finale din filmul yugoslav filmat
în anul 1981 ( !..) in hexagon –sezon de pace la Paris
acum las comm deschise
Mulțumesc !
încerc dseseară și mîine să trec peste bloguri ”logată”
(sper să reușesc)
Să aveți o seară frumoasă!
de-altădată,-i simplu, el, adevărat
(Sonetul 68, trad Violeta Popa)
simplă a găsit acea scîndură născătoare(**) pe care toți oamenii-s actori, iar el jucîndu-și rolul scris de propriu-i vers,
i-a ”conferit ” un …nimb….
fiecare dintre noi, cei care pășim pe acea SCENĂ –nu doar privind- ne regăsim printre tineri și vîrstnici, printre femei și bărbați,
printre nobili și oameni de rînd, printre îndrăgostiți și naufragiați din iubire, printre victime și călăi, revoltați și resemnați, eroi și trădători, deștepți și ipocriți;
și fiecare trăim așa cum ne pricepem, slujind adevărul sau avînd aliat minciuna, iubind – salvîndu-ne iubirea prin jocuri sumbru-hazlii sau plătind tributul suprem,
bucurîndu-ne de prietenie sau lăsîndu-ne ademeniți de ispita vicleană și urîtă a trădării, strecurîndu-ne printre cinste, demnitate și fățărnicie,
fiind mai mult sau mai puțin ”conștienți” că jucăm rolul ce ne-a fost dat sau…scris… pentru scena cea mare și nu mereu lucioasă a unui sistem social ;
iar odată ajunși pe acea scenă, ne regăsim în cîte un personaj de-al său, aducînd sau purtînd cu noi înșine prin acel decor imens omenia (atîta cît[ă] este), fie că ne întîllnim cu puterea,
cu averea, cu dragostea, cu zadarnicia căutării de sine, cu bucuria sau cu suferința;
pe scena aceasta se joacă dintotdeauna un joc grav, un joc ce naște tragedii, iar acestui joc doar așa-pretinșii/zișii inocenți se pot sustrage; cu cît esti mai înalt în rang,
cu atît devii și tiran, victimă și criminal/călău
orricît ar părea de diferîți între ei, Richard al III-lea, Macheth și mai cu seamă Lady Machbeth, Antoniu, ducele de Gloucester,ori chiar și uzurpatorul Antonio, in cele din urmă vor fi auzit, privind ”his bloody stage” , cuvintele/vorbele unui personaj mărunt, a cărui menire este să consemneze – grefierul
:
frumoase vremuri ! doar un tont nu vede
acest tertip cusut cu ață albă
dar cin’-e-atît de îndrăzneț încît
să nu se jure că nimic nu vede?
rea lume: cînd asemeni fărădelegi
le-ascunzi în gînd, nimic nu poți să dregi
(Richard al III-lea)
în această ”lume rea” chiar și un peronaj precum Timon din Atena care spune și crede că ” suntem născuți spre a face fapte bune” , își pierde și averea și statutul în cetate ,
dar și iluziile, căci pe lîngă ispita puterii, mai există o alta, la fel de periculoasă, de parșivă – ispita aurului, a banului, care pervertește tottul, răstoarnă și falsifică sistemul de valori, schimonosește caracterul uman; trist se aude peste timp(uri) dsespărțirea celui devenit pribeag de lumea care-l răsfățase pînă nu demult:
.”..ggoliciunea..
e tot ce-ți fur, cetate blestemată”
(Timon din Atena, trad Dan Duțescu)
cu goliciunea și putreziciunea Cetății care generează răul se luptă Hamlet, nu atît pentru aflarea adevărului,cît pentru ”întronarea”/repunerea la locul cuvenit a dreptății; drama sa este profundă și complexă, pentru că astfel este și personajul în luptă cu un sistem social pe care el însuși ar fi menit să-l reprezinte de pe poziția sa, dar el se află intr-un soi de luptă cu sine însuși
… vremile ieșitu-și-au din matcă
o, soartă crudă, nenoroc,
să fiu născut ca să le-adun la loc.
(Hamlet, edit. ESPLA)
și chiar atunci cînd planul său reusește, el cade victimă tertipurilor unui sistem în care tirania, înșelăciunea, fățărnicia, impostura, , trădarea s-au consolidat bine;
moartea Perințului nulasă nu doar tăcerea grea, apăsătoare, dureroasă, dar și multe întrebări și probleme care trebuie(sc) să-și afle răspuns și rezolvare
și poate tot prin omenia care ne însoțește mereu pe scena lui Shakespeare vom găsi răspunsul
și cum să ne gîndim la omenie dacă nu prin iubire ?!
IUBIREA estte, poate, pilonul cel mai puternic atît al scenei, cît și al scenariului după care se desfăsoară întreaga ”acțiune” a teatrului-viață închipuit de către
cel care ne-a lăsat nu doar The Globe
frumos, adevărat, dureros sau ludic este împărtășită și împlinită iubirea dintre Romedo și Julieta sa, dintre Antonio și Cleopatra, dintre Rosalinda și Orlando,
dintre Hamlet și Ofelia, dintre Miranda și Ferdinand, dintre Postumus și Imogena,sau –de ce nu?- pînă la apariția nu întîmplătoare, a îndoielii, dintre Othello și Desdemona ….,
chiar dacă aici neîncrederea în propriile simțăminte și în dragostea dintîi, cea de la-nceputuri este pîndită de pizmuirea și urzeli străine, aducînd suferință
și timpul cît te țin la piept așa-i,
dulapul ce în el ascunde haina,
să fie clipa iar de zile mari,
cînd îi desface-ascunasei fale taina.
ferice ești, valoarea ta-i adîncă
trumf(i) de-o ating(i), de nu, sper(i), încă
(sonetul 52, trad Violeta Popa)
toate pesonajele de pe scena născătoare a lui Will sunt vii, adevărate, au sentimente și vibrații, trăiesc iubind, sperînd, cîntînd, dansînd, urînd, iertînd și suferind;
chiar și în așa-catalogatele comedii există urme de tristețe trecătoare, dar cel mai tragic personaj este Regele Lear, alături de care se așează, într-un neașteptat monolog final, Prospero….;
tristețe aduc sau/și lasă în urma lor dispariția nedreaptă a lui Mercuțio și a Cordeliei, sau cele ale Ofeliei și a reginei lui Cymbeline.
și oricît de complex apare cel care nu pate fi ”încadrat” nici la renascentism, nici la baroc, nici la clasic, nici la roamntici, nici la postmodernism, nici la…,
tocmai pentru că –așa cum spunea un …. contemporan… cu el, la cîțiva ani după ce va fi aflat răspunsul la propria-i întrebare : de mor, iuburea-mi cui rămîne ?(Sonetul 66)
“El nu e al unui veac, ci al veciei” –- Ben Jonson , Shakespeare și opera lui
tocmai simplitatea sasinceră și clară ni-l lasă mereu apfroape cu nevoia de-a privi tot mai atent
dintru creionul Timp sau tocul meu
n-ajung să dea un chip desăvîrșirii
să fii tu însuți printre noi mereu.
te dăruie, astfel tew vei păstra
trăiești prin dulce măiestria ta.
(Sonetul 16)
===========================
(… fragmente dintr-o postare ciornă în aprilie trecut,2011, extrase dintr-un text scris puțin diferit decum apare aici…)
** –– expresia scîndura născătoare, folosită aici, în această postare, dar și ca o ”categorie” pe blogul meu negru, este împrumutată de la regizorul de teatru Horațiu Apan,
care, la o remarcă mai puțin inspirată – mi-a replicat modest, în felul său : dar de ce nu scîndura născătoare ?
pură coincidență ! –mîine începe la Craiova Festivalul Shakespeare ….
și cum nu pot să fiu acolo, mă gîndesc și mă întreb dacă voi mai revedea vreodată integrala Shakespeare BBC , fie și alb-negru
(probabil –cu siguranță !- ar fi nevoie de Tudor Vornicu…)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 