HELP !

Pentru a  ințelege mai bine ceea ce se întimplă acum prin lume și mai aproape, pe aici, pe la noi,

cînd se pare că unele stafii, stihii, ori pur și simplu păreri și opinii ciudatesau firești,

aș avea nevoie să revăd unele ssecvențe, în mod special secvențele finale din filmul yugoslav filmat

în anul  1981 ( !..) in hexagon –sezon de pace la Paris 

acum las comm deschise

Mulțumesc !

încerc dseseară și mîine să trec peste bloguri ”logată”

(sper să reușesc)

Să aveți o seară frumoasă!

Anunțuri

” în el se văd acele ore sfinte”

de-altădată,-i simplu, el, adevărat

(Sonetul 68, trad Violeta Popa)

simplă a găsit acea scîndură născătoare(**) pe care toți oamenii-s actori, iar el jucîndu-și rolul scris de propriu-i vers,

i-a ”conferit ” un …nimb….

fiecare dintre noi, cei care pășim pe acea SCENĂ –nu doar privind- ne regăsim printre tineri și vîrstnici, printre femei și bărbați,

printre nobili și oameni de rînd, printre îndrăgostiți și naufragiați din iubire, printre victime și călăi, revoltați și resemnați, eroi și trădători, deștepți și ipocriți;

și fiecare trăim așa cum ne pricepem, slujind adevărul sau avînd aliat minciuna, iubind – salvîndu-ne iubirea prin jocuri sumbru-hazlii sau  plătind tributul suprem,

bucurîndu-ne de prietenie sau lăsîndu-ne ademeniți de ispita vicleană și urîtă a trădării, strecurîndu-ne printre cinste, demnitate și fățărnicie,

fiind mai mult sau mai puțin ”conștienți” că jucăm rolul ce ne-a fost dat sau…scris… pentru scena cea mare și nu mereu lucioasă a unui sistem social ;

iar odată ajunși pe acea scenă, ne regăsim în cîte un personaj de-al său, aducînd sau purtînd cu noi înșine prin acel decor imens omenia (atîta cît[ă] este), fie că ne întîllnim cu puterea,

cu averea, cu  dragostea, cu zadarnicia căutării de sine, cu bucuria  sau cu suferința;

pe scena aceasta se joacă dintotdeauna un joc grav, un joc ce naște tragedii, iar acestui joc doar așa-pretinșii/zișii inocenți se pot sustrage; cu cît esti mai înalt în rang,

cu atît devii și tiran, victimă și criminal/călău

orricît ar părea de diferîți între ei, Richard al III-lea, Macheth și mai cu seamă Lady Machbeth, Antoniu, ducele de Gloucester,ori chiar și uzurpatorul Antonio, in cele din urmă vor fi auzit, privind ”his bloody stage” , cuvintele/vorbele  unui personaj mărunt, a cărui menire este să consemneze – grefierul

:

frumoase vremuri ! doar un tont nu vede

acest tertip cusut cu ață albă

dar cin’-e-atît de îndrăzneț încît

să nu se jure că nimic nu vede?

rea lume: cînd asemeni fărădelegi

le-ascunzi în gînd, nimic nu poți să dregi

(Richard al III-lea)

     în  această ”lume rea” chiar și un peronaj precum Timon din Atena  care spune și crede că ” suntem născuți spre a face fapte bune” , își pierde și averea și statutul în cetate ,

dar și iluziile,  căci pe lîngă ispita puterii,  mai există o alta, la fel de periculoasă, de parșivă – ispita aurului, a banului, care pervertește tottul, răstoarnă și falsifică sistemul de valori, schimonosește caracterul uman; trist se aude peste timp(uri) dsespărțirea celui devenit pribeag de lumea care-l răsfățase pînă nu demult:

.”..ggoliciunea..

e tot ce-ți fur, cetate blestemată”

(Timon din Atena, trad Dan Duțescu)

cu  goliciunea și putreziciunea Cetății  care generează răul se luptă Hamlet, nu atît pentru aflarea adevărului,cît pentru ”întronarea”/repunerea la locul cuvenit a dreptății; drama sa este profundă și complexă, pentru că astfel este și personajul în luptă cu un sistem social pe care el însuși  ar fi menit să-l reprezinte de pe poziția sa, dar el se află intr-un soi de luptă cu sine însuși

… vremile ieșitu-și-au din matcă

o, soartă crudă, nenoroc,

să fiu născut ca să le-adun la loc.

(Hamlet,  edit. ESPLA)

  și  chiar atunci cînd planul său reusește, el cade victimă tertipurilor unui sistem în care  tirania, înșelăciunea, fățărnicia, impostura, , trădarea s-au consolidat bine;

moartea Perințului nulasă nu doar tăcerea grea, apăsătoare, dureroasă, dar și multe întrebări și probleme care trebuie(sc) să-și afle răspuns și rezolvare

și poate tot prin omenia care ne însoțește mereu pe scena lui Shakespeare vom găsi răspunsul

și cum să ne gîndim la omenie dacă nu prin iubire ?!

IUBIREA  estte, poate, pilonul cel mai puternic atît al scenei, cît și al  scenariului   după care se desfăsoară întreaga ”acțiune” a teatrului-viață închipuit de către

cel care ne-a lăsat nu doar The Globe

frumos, adevărat, dureros sau ludic este împărtășită și împlinită iubirea dintre Romedo și  Julieta  sa, dintre Antonio și Cleopatra, dintre Rosalinda și Orlando,

dintre Hamlet și Ofelia, dintre Miranda și Ferdinand, dintre Postumus și Imogena,sau –de ce nu?- pînă la apariția nu întîmplătoare, a îndoielii, dintre Othello și Desdemona ….,

chiar dacă aici neîncrederea în propriile simțăminte și în dragostea dintîi, cea de la-nceputuri este pîndită de pizmuirea și urzeli străine, aducînd suferință

și timpul cît te țin la piept așa-i,

dulapul ce în el ascunde haina,

să fie clipa iar de zile mari,

cînd îi desface-ascunasei fale taina.

         ferice ești, valoarea ta-i adîncă

                          trumf(i) de-o ating(i), de nu, sper(i), încă

 

(sonetul 52, trad Violeta Popa)

toate pesonajele de pe scena născătoare a lui Will sunt vii, adevărate, au sentimente și vibrații, trăiesc iubind, sperînd, cîntînd, dansînd, urînd, iertînd și suferind;

chiar și în așa-catalogatele comedii există urme de tristețe trecătoare, dar cel mai tragic personaj este Regele Lear, alături de care se așează, într-un neașteptat monolog final, Prospero….;

tristețe aduc sau/și lasă în urma lor dispariția nedreaptă a lui Mercuțio și a Cordeliei, sau cele ale Ofeliei și a reginei lui Cymbeline.

și oricît de complex apare cel care nu pate fi ”încadrat” nici la renascentism, nici la baroc, nici la clasic, nici la roamntici, nici la postmodernism, nici la…,

tocmai pentru că –așa cum spunea un …. contemporan… cu el, la cîțiva ani după ce va fi aflat răspunsul la propria-i întrebare : de mor, iuburea-mi cui rămîne ?(Sonetul 66)

“El nu e al unui veac, ci al veciei”   –- Ben Jonson , Shakespeare și opera lui

 

tocmai simplitatea sasinceră și clară ni-l  lasă mereu apfroape cu nevoia de-a privi tot mai atent

dintru creionul Timp sau tocul meu

n-ajung să dea un chip desăvîrșirii

să fii tu însuți printre noi mereu.

te dăruie, astfel tew vei păstra

trăiești prin dulce măiestria ta.

(Sonetul 16)

 

===========================

(… fragmente  dintr-o postare ciornă în aprilie trecut,2011, extrase dintr-un text scris puțin diferit decum apare aici…)

** –– expresia scîndura născătoare, folosită aici, în această postare, dar și ca o ”categorie” pe blogul meu negru, este împrumutată de la regizorul de teatru Horațiu Apan,

care, la o remarcă mai puțin inspirată – mi-a replicat modest, în felul său : dar de ce nu scîndura născătoare ?

pură coincidență ! –mîine începe la Craiova Festivalul Shakespeare ….

și cum nu pot să fiu acolo, mă gîndesc și mă întreb dacă voi mai revedea vreodată integrala Shakespeare BBC , fie și alb-negru

(probabil –cu siguranță !- ar fi nevoie de Tudor Vornicu…)

nu am timp

suficient

si nici pe departe cit de mult mi-as dori pentru bloggerit;

abia reusesc sa citesc -la distanta unor zile- blogurile din lista mea ;

mi s-a intimplat uneori sa ajung pe site-uri .. superioare… pentru puterea mea, fie si aparenta, de intelegere a continutului, ori sa ma innec in metafore, sau sa descopar corpuri si figuri geometrice pe care nu le banuiam si nici nu le inchipuiam;

prefer sa deschid dictionare, ghiduri sau Wikipedia direct, in locul unor postari cu date preluate de acolo, fara nuantarea sau fara acel ceva personal(izat)  al celui care ofera datele pe blog;

sunt si bloguri pe care le tin ‘ascunse’, de pe care plec de fiecare data imbogatita, cum sunt si cele din fluxul RSS de pe lespedea neagra, cindva pretinsa  a fi un „zid subtire”, paralelipipedic; din pacate, timpul meu – atit cit mai este- nu se masoara in orele de pe net.,…;

obisnuiesc sa las putine commentarii, iar atunci cind dau LIKE sa explic de  ce sau pt ce o fac;

le sunt recunascatoare TUTUROR acelor care imi citesc sau imi rasfoiesc postarile,

nu reusesc sa fiu nici destul de criptica precum mi-ar placea si nici intr-atit de… transparenta… pina la o senzatie de dezagreabil  (sper!)

si eu nu Am decit 2 [doua] bloguri, cel negru si cel mic, pe care semnez cu numele pe care mi l-am pastrat de cind l-am ales, in urrma cu…. ani;

comentariile ramin inchise din motive usor de banuit de cate cei mai multi; as fi putut sa lasca postarile  sa ramina fara comm, la cit de  mult ma intereseaza pozitia mea in ZELIST , dar prefer sa stiu ca este citit, cit de cit, decit sa am senzatia sau impresia ca cei caree lasa un gind pe platosa neagra o fac dintr-un fel de… ‘obligatie’ specifica blogului cu trafic inregistrat, ceea ce nu este cazul meu;

si tocmai ca cele scrise/tastate mai sus NU se cuveneau, poate, a fi insirate acum, in aceste zile in care incercam sa ne patrundem de si cu LUMINA,

eu sper ca nu am pierdut respectul celor carora am simtit ca il aveam ca pe un dar pretios;

de respectul si de sinceriatea mea VA asigur !

O saptamina,

luni, ani, o viata

luminate

sa  avem

Săptămîna Luminată

unii sunt hărăziți sau îndvredniciți(între)vadă ceea ce mulți, cei mai mulți dintre noi nu reușesc sau nu reușim

 Imagine

Heavenly Dormes–Igor ZENIN

             alții ne ajută să vedem și să simțim viața printre zîmbete și lacrimi, trăind-o frumos și adevărat

 Imagine

                                  La Multi Ani, Charlot !

astăzi ți-am luat bastonul, iar tu ne  zîmbești cu o floare

… și tot în aceste zile voi reciti îndelung –după mulți, foarte multi ani- rîndurile (toate) de sub acea dedicație

       Imagine

   și poate că spiritul acestor zile din această săptămînă mă vor ajuta să îmi păstrez prietenii, tot mai puțini, pe care îi am, să mă gîndesc mai puțin dureros la cei pe care , mai mult sau mai puțin din vina mea, i-am pierdut

… și SPER să reușesc să merg, să ajung la Izvorul Tămăduirii

o remiză ?

cu ceva timp in urma am spart din neatentie sau din  neglijenta – nu imi mai amintesc exact- citeva piese din menajeria de sticla; pe cele ramase le-am orinduit  in alt loc, asa cum m-am priceput: o perioada le ~ingrijeam~, le priveam, le vorbeam, ne ascultam: obiceiul a devenit tot mai rar, nu mai era obisnuinta necesara, dar nici “capriciu” nu devenise—le stiam acolo si era de-ajuns; in rest, pierdeam;

într-o zi CINEVA  a schimbat acele filigrane –nu erau obiecte si nici ~lucruri~ nu erau~- cu piese de sah tot din sticla: tabla parea obisnuita, piesele aflate pe ea erau mai degraba ciudate:

Max Ernst -~immortel~ (1966)

am incercat sa refuz gindul pina cind am inteles ca nu pot ocoli provocarea; la ce sa ma astept? Cu toata logica mea (așșș!!) pentru care ma ”invidia”  firea ta de artist,

in putinele cazuri sau ”ocazii” …bune … pentru mine reuseam doar remiza;

acum, o remiza ar insemna pentru mine mai mult decit o revansa – am invatat ca armistitiul, uneori, este mai …. pretios….  nicidecum doar avantajos decit  revansa, nu voi mai arunca nici o provocare

nu-i voi mai spune nici javra, nu o voi mai cerceta calculindu-i   suprafata, adica dimensiunile (marimea, durata ??!?…), atribuindu-i dupa propriu-mi plac asimtote la pluss si minus infinit, dupa niste reguli arbitrare, neinvatate si neintilnite decit intr-un sisstem de ecuatii nedeterminat(e) ale haului flamind

si pentru ca mereu imi spui,

da! – continui sa-mi spui ca sunt mai puternica decit par si decit ma cred sau ma vor unii,

privesc la zilele care vor veni altfel decit intr-un intuneccat april 

si repet

                                                                                       priviri, la matca va-nturnati

ca ploaia, ca izvoarele.

orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati

luna si soarele.

 

 

 

 

     Voi, cei care treceti pe aici, mai de aproape  sau mai de departe, secind mari sau oceane ori imblinzind deșerturi si care imi sunteti dragi, tare dragi, oricit de ingrata (a)par ,

Va rog sa va patrundeti, sa simtiti si sa Va bcurati de LUMINA acestor zile si saptamini

 

O altfel de stea

    mi-e greu, mi-e teamă  și scotocesc după leacurile lăsate, nu printre cele rămase       

  (atunci, prin satelitul/parabolica   dinspre Colțea prindeam de la tine din cameră filme rusești, acum,ne mulțumim cu shou(w) ri de mucava)


  vreau să simt primăvara asta – știu că mă vei ajuta

                     și nu cer iertare



Tu, care-mi vorbesti doar in surdina,

aici, foarte aproape de inima mea,

ipocrita noapte, spune-mi,

n-ai vazut cumva lunecand o stea ?

 

 

*

Vai, steaua era o fericire necunoscuta,

promisa de Dumnezeu cuiva …

Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor,

omul care a luat-o de ce tremura ?

 

 Emil  Botta,- O ultima intrebare

    din ciclul Întunecatul April