Paria

și deodată m-am oprit

eram ca turnul stafiilor

hîit

bătut de crivăt

bîntuit

tu,lume rea

ai fost vreodată și a mea?

mai ești ?

sau ai rămas închisă pentru mine ca o carte de povești?

căci, uiată, îi chemam

dar oamenii mă vedeau în răni.

ca  un apuss de soare-n mărăcini; așa eram.

și toți treceau

trăiau

și se grăbeau

nemavînd timp să vadă

coșmarul pe aceeași stradă.

auci , atît de singur că simțeam și umbra că mă doare

nu am urlat pustiitor,

ci am întins mîna spre soare

dar soarele s-a învîrtit cu-atîta aprigă mînie

ca deodata noaptea s-a lăsat pe lumea mea

 

 

cum? nimeni nu mă vrea?

-din volumul La porțile nopții de Ionel Teodoreanu-

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.