Cea mai frumoasă jucărie

l-am rugat pe un domn dintre vecinii de pe scară să mă însoțească în podul  blocului   pentru a căuta mai ușor și a găsi, atfel, mai repede, o carte veche, rămasă de la mama, eram sigură că trebuie să fie acolo;

ajunși acolo, pe lumina unei după-amieze geroase, fiecare dintre noi s-a îndreptat înspre un colț al… ”parcelei” rezervate mie;

după cîteva clipe aud spunîndu-mi-se: ‚uite, aici sunt lăzile și sacii cu cărți’

eu, privind pe gemulețul făcut între țiglele acoperișului, căutam deja altceva – o săniuță impletită, făcută de tata : a mea avea un desen roșu în mijloc, cea a vărului meu, unul albastru;

mi s-a părut că aud o voce cuoscută: ‚lasă că desfac eu, doar să îmi spui cum arată cartea și titlul ei, am reținut doar că este vorba despre film sau teatru, mai veche’

am încercat să ma fac văzută și auzită dintre ceea ce nu mai știam ce însemnau grămezile de lemn acoperit

este una subțire , cu coperți negre, cu fotografii rotunde și scris galben :Vedetele  

 filmului de odinioară”….’

 

am mai scotocit cu privirea și în clipa în care am înțeles, am spus cu vocea cam răgușită : ‘Vă mulțumesc frumos, dar dacă se poate poate venim sîmbătă dimineața, cînd nu va fi atît de frig și va fi mai multă lumină, acum se întunecă….’

înțelesesem că nu sw afla acolo săniuța mea și dintr-o privire precisă, pe un sac anume știam că nu voi urca să caut în zadar cartea frumoasă, cu oameni frumoși și din care am învățat multe despre povești și vise minunate;

în dreptul ușii mele, în loc de la revedere sau noapte bună, mi s-a spus pe un glas blajin, care voia, parcă să aline: mai ai puțină răbdare cu iarna asta, este nevoie și de zăpadă; mi s-a părut că  te-am auzit murmurînd ‚pe scări boboc de trandafir’…vine ea și primăvara, deocamdată bucură-te de zăpadă și ferește-te de ger ’

în spatele ușii am spus tare, stringînd bine pleopele: R O S E B U D

 

 

cîteva clipe mai tîrziu pe plasma de la desktop se derulau ultimele secvențe de pe un DVD adus din Viena     – simbolul unei copilării sacrificate,  închise sub un glob de cristal

săniuța mea nu a avut nume, copilăria mea a fost frumoasă, ca un basm, îmi era dragă, deși nu era printre preferatele mele, o căutam doar iarna, dar era a mea și ne bucuram împreună;

pe măsură ce trec anii și iernile îmi amintesc tot  mai des de ea și îmi lipsește;

în acea zi am urcat în acel loc care mă doare ca o rană ce a rămas și este, în căutarea unei cărți anume despre povești cu personaje frumoase și (sau doar) interesante, nu  chiar întîmplător….

două povestiri spuse fiecare într-un mod seducător și atît de diferit mi-au amintit că pentru cel care a încercat să ”povestească” în felul său magnific pentru privire și percepere, dar greu de cu-prins între cuvinte, filmul a rămas cea mai frumoasă jucărie care i s-a dat omului;

despre această miraculoasă jucărie, într-o postare viitoare [ tot fără ciornă voi căuta un șurub și un ritm de step]

Anunțuri

5 răspunsuri la „Cea mai frumoasă jucărie

  1. Jucăria copilăriei. O săniuţă. Oare şi Ioana îşi va aminti de ea, căci nu prea are parte de zăpadă. Să niuţa cu care am plimbat-o pe mama ei s-a stricat demult. A fost folosită intens. Mama Ioanei îşi aminteşte cum am trântit-o cu nasul în zăpadă când i s-a răsturnat săniuţa la trecerea unei borduri şi eu mi-am continuat drumul fără ea câţiva paşi. A crezut că vreau s-o las acolo, în zăpadă şi s-a bucurat mult când a văzut că mă întorc. Ce mult timp a trecut de atunci !

    • 🙂 🙂
      mi s-a povestit c[ mama mea a avut parte de o asemenea pățanie
      și era sus la munte unde, de obicei era tare frig– s-au intors să recupereze cam după o jumătate de oră…

      cu siguranță Ioana va avea parte de ierni în care bunicul o va plimba cu sania prin burg

  2. Chiar voiam sa merg cu fetita mea sa explorez toate partiile de sanie din imprejurimile micului meu orasel. Voi cauta o saniuta ca vehicol spre o alta lume. Atavism necontrolat propriu si asumat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s