roșu și negru, un strop de albastru indolent (pr)in sclipiri de geniu

într-o zi în care vîntul de afară mi-a ”zburlit” o parte dintre lucrurile aflate pe          balcon, dîndu-mi, astfel, mult de lucru și destule probleme în casă,  pingul Mirelei îmi amintește de Paul Cezanne,

iar aceasta (sau…taoate a ce  stea)în ziua în care mi-aș fi dorit să recitesc Sthendal, un bun prieten al pictorilor –în jurul anului 1830 el scria o Istorie a picturii, o zi în care, dacă nu pot merge într-un muzeu, chiar și adunat între filele unui album sau -de ce nu ¿- fie și un muzeu virtual, aș fi privit mai mult reproduceri ale picturilor lui Edgar Manet

și  în graba unei zile agitate, am ales două ”imagini” care ar vrea să păstreze sau să sugereze feminitatea căutată și surprină de către cei trei maeștri aminrtiți mai  sus

și tot astăzi, aș fi vrut să erevăd un film mai vechi, cu o actiță care m-a atras mereu nu doar prin interpretarea personajelor  -ele însele fiind fiecare un aparte studiu de caz cinefil- ci și prin frumusețea care nu prea sa ‘încadra’ în …tiparele… vremurilor în care începea să cucerească deopotrivă și publicul și critica de specialitate, dar acum eu optez nu pentru acea minunată noapte dintr-un parc francez, nici pentru cealaltă noapte antonionianiană, și nici pentru  personajul drag lui Truffaut, ci aleg o ”ipostază”, cred, oarecum inedită

și este o zi în care cei care iubesc filmul de azi, de ieri, pe cel de mîine, știu că înainte ca secolul al XIX-lea să se sfîurșească, apărea pe lume cel care avea să străpungă nu doar lumea filmului, ca un adevărat Crucișător Potemkin – regizorul Serghei Eisenstein

–––––––––-

și ca in  orice zi agitată, pe banda Breaking News al canalelor tv de știri este anunțată demisia ministrului de externe, dl T Baconschi

acum regret că nu am păstrat schimbul de … opinii… dintre intelectualul specializat in teologie și un alt intelectual, un mare artist : Sergiu Anghel –  măiestria coregrafiei se regăsea în susținerea ideilor și a argumentelor

Reclame

puțin mai departe

pe aici-si la mine acasa, totusi…- nu este liniste;

pare a fi un soi de razmerita iscata de prea multe griji, nevoi si durere adunate si rabdate;

inlauntrul meu este si mai rau;

an hotarat sa merg departe, prin locuri care m-au ‘interesat’ mereu,
intr-un fel sau altul;
asi cum, din motive stupide (atit cit poate fi de stupida boala), am ratat gala Globurilor aurii, am ajuns in Chile si in Argentina;
totul mi se pare o parabola, chiar si trairile, iar viata traita
are alta rezonanta, parca;
am invatat sa traiesc asemenea pestilor, ca intr-un acvariu,
sa simulez, disimulind, sa ma ascund marurisind netrairile
de fapt, eu am fost intr-o cafenea de linga un hotel, am asteptat si
am avut parte de inttilnirea promisa;
dar stiu ca nu voi avea parte de acel nesfirsit in care sa nu simti sfirsitul;
nu am nici CURAJUL necesar si nici motivatia suficient de convingatoare

la acest film prezent si la TIFF-ul nostru din 2010, se cuvine sa revin altfel, mai… ‘detasat’

La Vida de los Pesos