Scuze !

mi-a alunecat piatra dintre palme

nu știu dacă a fost o clipă de neatenție sau dacă a fost slăbiciunea proprilor mele mîini

nu cred, totuși,  că aceasta s-a întîmplat pentru că aș fi  privit prera mult stelele și că aș fi ascultat (prea)îndelung muzica lor

acolo jos, la poalele muntelui unde ar trebui să  știu cum este să fii fericit(ă), fără a căuta însăși fericirea, este un freamăt, un vuiet, o trepidație permanentă, viața alunecă printre cuvinte și semne greu de înțeles pentru mine– ”să trăim  și să creăm, să trăim până la lacrimi”, fără a căuta sensul vieții, altfel, nu voi cunoaște fericirea… să trăiesc pînă la lacrimi

acolo unde binele este un vis, un proiect niciodată ajuns sau atins pînă la marginile sale, iar răul pare să devină tot mai acaparator, mai dominant….(pînă la absolut ?!)

acolo nu mai merge nimeni alături, ci se merge ori în fața ori în spate

acolo prioritatea sau datoria  zilei nu este  de a iubi, ci aceea de a  judeca, unde oamenii se grăbesc să judece spre a nu fi ei înşişi judecaţi

acolo am înțeles că a  sfîrși prin a avea chiar imagineeqa adevărurulor noastre este, probabil,  acea ”jonglerie” de a nega într-o parte și de a construi în altă parte, fără a avea  intenția sau bănuiala măcar  (oare?…) că se netezește calea către o ”construcție”/”creație a abssurdului

și astfel, culorile se pierd în neant…în gol…

piatra mea s-a gățat de o algă pe care continui  cu încăpățînare să scriu  cuvintele în al căror  sens cred : libertate, demnitate, democrație,  adevăr, dragoste

mă simt tot mai des prea obosit(ă) pentru a trăi pînă la lacrimi, dar trebuiue să știu că pentru mine  totul constă în a o lua de la capăt.

și poate de aceea priviresc in adîncimea apei, căutîndu-mi truda, repetîndu-mi, aproape fără să vreau cuvintele

la început sunt mici, dar în curgerile lor devin mai puternice şi mai profunde, şi odata ce au pornit nu mai fac cale-ntoarsă; aşa se întîmplă cu rîurile, cu anii şi cu prieteniile”,       

găsite într-o limbă străină mie, dar cunoscută, într-un fel sau altul, multora dintre cei care trec pe aici și pe care nu i-a atins în alunecare sau în cădere piatra mea  – nimeni nu merită a fi lovit

[fiecare are un artist preferat care, se întîmplă, să aibe un blog; eu mi-am amintit de cele două  imagin văzute în galeria lui Andei Pavel]

Anunțuri

2 răspunsuri la „Scuze !

  1. Noa serbus şi bine te-am regăsit.

    Piatra scăpată de tine nu m-a atins, a trecut doar pe lângă mine. Trec mai rar pe uliţa ta doarece de acum şi Bebe îşi cere drepturile lui de la moşu’. Să-l ţin de mânuţă pentru a se plimba prin casă.Îi place ca însoţitorii lui să fie moşu sau Ioana când vine de la grădiniţă. Dar cum şi Ioana are pretenţiile ei, moşu se ocupă şi de ea, pentru că moşu îi iubeşte pe amândoi la fel. Cu alte cuvinte, moşu ţine în mâna lui două pietre la fel de tari, chiar dacă una este mai mare şi alta mai mică.

    Să ai parte de o zi bună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s