prozaic

ei bine, n-a fost să fie Toscana….

a fost un altceva, cu totul altceva….

se mai întîmplă (mi se întîmplă cam des)

și acum, ce?

cum adică, ce?

sau cum?

… incerc să gîndesc pozitiv, cam așa:

nu m-am întors acasă mai rău  decît am plecat (dar nici mai bine – gînd respins a priori, cum s’ar zice, pentru că strică toată autosugestia)

interdicții, destule, restricții – cu duiumul, unele chiar de neacceptat

1 oră pe net – de parcă aș găsi totul in cutia poștală, in locul facturilor, tv-ul pină la ora 22, de parcă aș putea eu să mut la orice oră vreau emisiunile pe caare le vreau, fidelitate față de galaxia Gutenberg, nu am acum bani pt e-book, dar și dacă i-aș avea, tot nu cred că ar fi printre priorități (am mai explicat că prefer cărămida caldă în mîini)

muzică și filme care bine-dispun, nu dintre-alea către sau înspre care am eu aplecare,

ș.am.d.

și atunci ce mai rămîne?

să-l rog pe un bun prieten să vină de departe, să coboare de pe scîndura pe care o slujește trăind și trudind, să îmi povestească acea seară de poveste adevărată, de care a avut parte, iar sufletul său frumos o merita, cu regi și regine, cu prinți și prințese aievea (oare nu s-a îndrăgostit niciuna de VOCEA sa frumoasă ? 🙂 ) – eu am ‘simtit’ acea seara deosebită doar pe sticla televizorului….

să deschid albume și să îmi amintesc că într-un interviu acordat lui Romulus Rusan, Liviu Ciulei spune că ”în pictură roșul lîngă verde nu se potrivește – nu merge!– decît atunci cînd merge”, alungînd regretul că eram prea mică pentru a înțelege emoția cu care mama-mare se uita la Leonce și Lena pe ecranul alb-negru;

să nu mă gîndesc că am ratat Festivalul de Film Documentar de la Sibiu,

că nu pot vedea nimic din minunile care se întîmplă pe scenele bucureștene,

că nu prea mai înțeleg nimic  sau aproape nimic din ceea ce se întîmplă în jur, în lumea mare sau mai mică din jurul meu,

că mă ademenește leapșa de la ANDI, dar dacă aș încerca să răspund sincer și serios (cum altfel ?!) ar ieși un dezastru….,

că tastez acum aiurea în timp ce ar trebui să scriu/sa chinui tastele și degetele cu ceea ce am promis în altă parte, dar mai am, cred, cam două zile răgaz (chit că încă mai am de parcurs juma’ din material…)

așa că, oricît am încercat și nu prea am reușit, să mă feresc pînă acum, nu voi reuși nici de acum încolo ( cît timp îmi mai este îngăduit … pre-simțirea devine simțire) și rămîn cît se poate sau cît pot de prozaică

Acum nu MAI am timp chiar dacă nu refuz ”discursul grav”, și ”observ geometria”

Toamna lungă și frumoasă ns fost o amăgire și cum mie frigul și umezeala nu-mi priesc, mă hotărîsem să plec undeva unde m-aș simți mai bine; mie îmi place Toscana și poate că toamna in Florența ar fi arătat astfel:

De data aceasta speram să am timp să  văd ceea ce nu reușisem să văd încă, și ca într-o joacă a gîndului, desigur, să înbcerc să ghicesc unde ar putea fi ascunsă comoara lui Francesco Colonna

că acea criptă ar semăna cu nici una dintre acestea

De data aceasta speram să am timp să  văd ceea ce nu reușisem să văd încă, și ca într-o joacă a gîndului, desigur, să înbcerc să ghicesc unde ar putea fi ascunsă comoara lui Francesco Collona

Tocmai în clipa în care mă pregăteam să aranjez totul în rucsac, tot ceea ce m-ar fi ajutat la o bună documentare, a sunat telefonul:

trebuie sa pregătesc o alta sacoșă

pentru o altă destinație

(poate că la întoarcere voi reuși să explic mai mult decit aceste imagini, unele scanate din albumele aduse de acolo, altele, puține, salvate de pe camera foto…)

astăzi las ziua să treacă

de dimineață am pus pe masa cu trei colțuri trei pahare cu vin galben-auriu, castane coapte, țigări și o scrumieră.

scrumiera se umpluse deja de scrum și de cerneală

am privit înspre scaunul tău și te-am văzut mai limpede decît ma așteptam; e o zi

răcoroasă, dar nu aveai acea flanelă gri-maroniu pe care voiam în prea puținele ocazii  să ți-o fur, ci purtai

cămaşa ce o ţese mama,

visînd că doar cu ea voi trece vama,

visînd că e cămaşa nemuririi…

   iar murgul trece-n galop nebun prin pădure ocolind orice obstacol

cred că înspre primăvară vom fuma din nou toți trei o țigară și atunci nu va mai fi  nici unul grăbit

Fascinația misterelor din manuscrise

sau un posibil prolog pentru seducătoarea aventură peste vreri și vremuri

Asstăzi , așa cum se întîmplă uneori, răsfoind, căutînd ceva, am găsit cu totul altceva care  mi-a  ‘adus’  în minte și au facut sa-mi sune  în urechi fraza: ”cei puternici iau de la cei slabi, dar cei deștepți iau de la cei puternici”

Sunt cuvinte care, alături de multe altele, de întregul roman, de întreaga carte, aproape, mă urmăresc adeseori obsedant. Mi-a plăcut mult această carte care dezvăluie Misterul unui Manuscris vechi, din perioada renascentistă; romanul este scris de către doi scriiori americani – Ian Caldwell și Dustin Thomason, iar titlul original este The Rule of Four.
Apărută în 2004 și editată la noi, în limba română în 2006, la editura RAO, eu, personal, nu cred că se dorește a fi o replică nici la cărțile lui Umberto ECO ( Numele trandafirului sau Pendulul lui Foucault), nici la Manuscrisul găsit la Zaragoza scris de Jan Potocki (despre acesta se pot afla multe pe blogul lui Gabilutza), și nici la controversatul Cod al lui Da Vinci și nici chiar la replica bunicică dată de Marc Sinclair lui Dan Brown, chiar dacă romanul cu întîmplările de la Priceton a apărut la o distanță mică în timp. Aventura lui Francesco Colonna și a sa HYPNEROTOMACHIA POLIPHILI.este cea mai frumoasă, cea mai credibilă, cea mai reușită dintre toate… și – poate- cea mai aproape de adevăr, chiar dacă este scrisă sub forma unei iubiri dintr-un vis.

Am pomenit mai sus cuvîntul ”prolog” tocmai pentru că nu vreau să vorbesc/ scriu acum mai mult despre această carte și nici cum am încercat și de ce cred că nu am reușit să trec eu REGULA de sau a celor PATRU peste celelte întîmplări, coduri, mistere, labirinturi cuprinse în celelalte cărți.

intr-o recenzzie mai puțin inspirată , în opinia mea, se scria că ”dacă Scott Fitzgerald,U Eco și Dan Brown și-ar fi unit eforturile pentru a scrie o carte, aceasta ar fi fost The Rule of Four” ( N DeMille).

Ar fi putut să se alăture și alte condeie consacrate și tot nu cred că ar fi reușit ceva atît de minunat și de convingător cum este cartea care rămîne de la cei doi buni prieteni în viață încă din copilărie și completîndu-se admirabil  unul pe celălalt în scris. Atunci cînd mă voi hotărî să scriu mai mult despre jocul meu cu șaradele și codurile fiecărui roman, poate voi aminti și despre mărturiile celor doi; și sper că mă voi convinge pe mine însămi că rămîne preferata mea nu doar pentru că –avînd o slăbiciune pentru finalurile deshise- mă ajută să regăsesc Florența Renașterii.

(înainte de a mi se aminti, recunosc eu însămi: intriga polițistă nu este punctul tare al acestei cărți )

tot arta, frumosul (mă) salvează

astăzi, 1 Octombrie, este Ziua Internațională a Muzicii,
zi creată, fondată de către Lordul Yehudi Menuhin

Această prezentare necesită JavaScript.


The International Music Council (IMC), founded in 1949 by UNESCO,
is the world’s largest network of organizations, institutions and individuals working
in the field of music promotes musical diversity, access to culture for all and unites organizations
in some 150 countries worldwide in building peace and understanding among peoples of all cultures
and heritage.
source : http://www.unesco.org/imc-OLD/imdh_fh.html

să fie, oare, doar răutatea mea ?

ori, poate este numai o neînțelegere – adică neputiința mea de a înțelege anumite …lucruri;

dar acum prostia și reaua-credință chiar că mă obosesc

nu este prima dată cînd găsesc trimiteri prin care, probabil,  mi se dă de înțeles că textele scrise de mine nu  ar fi chiar ale mele sau că m-am ”inspirat”fără a preciza  eventula sursă

mi s-a trimis acest link sau ce-o fi…

http://search.softonic.com/CT3031607/tb_v1?q=limpezime+de+izvor&SearchSource=99

după ce am parcurs la repezeală zece pagini, în afară de poemul lui G Coșbuc, zău că nu am găsit nimic care să „indice„ chiar și vag, posibila mea inspirație sau, mai mult.., de pe vreunul din site-urile amintite acolo;

în ate condiți(un)i aș fi mulțumit pentru posibilitatea ”dezvoltării” subiectului, dar în condițiile de acum – și de sănătate și de timp, nu are rost să o fac; doar poate pt că mi s-a citit articolul;

am pe blog o ”Postare Urîtă” de care și cu care mă jenez mai mult față de oamenii pe ccare îi  respect și care îmi citesc blogul ;

și totuși, aduc din nou pe pagina principală, ceea ce lăsasem la Simple însemnări :

23 septembrie 2011

astazi voi ascunde pt un timp reproducerile de pe blog;

TOCMAI PT CA NU AM PRETENTIA CA AS FI UN BUN CUNASCATOR IN ALE ARTEI; EXEGET, NICI ATIT— altii, probabil, sunt indreptatiti

[dar eu daca preiau ceva de pe blogul cuiva, mentionez ]

(tabloul cu frunze este, totusi, din colectia personala, fiind pictat de catre cineva apropiat, nu doar cunoscut)

si mai stiu f f bine ca nu detin drepturi …’exclusive’ asupra lor !!!!

poate voi intelege ceea ce acum imi scapa din lipsa de timp, sa zicem

possssssssssstarea va fi stearsa      ——————- s-a ‘mutat’ aici;

si imi voi actualiza RSS-ul

si o zi buna cel putin VOI SA aveti !

–––––––––––––––––––––––

Nu am renunțat la a scrie, doar că blogul meu cere – îmi cere mie –altceva ;

(cei care au reușit să mă cunoască, cît-de-cît, știu că ziua mea nu se măsoară în orele de pe net !!!)

Pînă la o nouă reîntîlnire, gînduri bune și bucurați-Vă de o toamnă frumoasă !