(pentru) TOȚI și (pentru) FIECARE

din motive care nu mai ”depind” de mine însămi, nici cel puțin de voința sau de încăpățînarea mea de capricorn,

cu o zi în avans,

(fotografie primită, nu cunosc autorul)

îmi amintesc nu doar mie ori pentru mine

cîtă dreptate are Nea Costache….

și reușesc asta 🙂

ai tăi am rămas C o p i l ă i e,

păstrează-ne de-a pururi

Anunțuri

Final de blog mai puțin inspirat

(două substantive și un adjectiv)

mi-a plăcut mereu să scriu scrisori

unele, maai vechi, scrise cu mîna, probabil s-au păstrat, altele, scrise … ”electronic”, mai de curînd (…?…) și scrise mai altfel, nu știu, posibilitățile și capriciile  virtualului sunt inepuizabile

cu ani în urmă mi-a plăcut mult, mult de tot  o carte scrisă de către Marguerite Yourcenar (cărțile sale îmi plac enorm și acum)

și –inițial- cînd, la îndemnul prietenului de suflet, Aghiuță, am deschis acest blog mă gîndeam la titlul cărții despre care pomeneam : Tratat  despre lupta  zadarnică, dar pentru că atunci eram și semnam Sisifratat, am ales numele sub care apare și acum (Sisif îmi este drag și ~apropiere~ mai tot timpul…)

am încercat să scriu despre zădărnicie, dar nu am reușit, poate și pentru că nu am  știut dsă ocolesc acest sentiment sau stare /situție sau ce-o fi, cu tot ceea ce presupune sau cuprinde și atrage după sine;

am timpul limitat și nici nu vreau să scriu     repetîndu-mă a nu stiu cîta oară, pomenind despre ceea ce am maqi amintit deja – dar că îmi place colțul de blogosferă unde am nimerit, că îmi sunt dreagi și îi respect pe cei întîlniți aici, că le sunt recunăscătoare pentru răbdarea și înțelegeresa cu care m-au acceptat, acestrea, DA!, le voi repeta mereu;

îmi place să scriu atunci cînd simt nevoia, chiar  dacă adeseori postările/textele mele sunt obositoare prin ”citate”  sau stînjenitor de personale….,  ;

am încercat eu să ”diversific” temele, însă nu am prea reușit și am observat că am pomenit despre un nume sau altul, mai mult  cu ocazia/ la data trecerii Dincolo, mai puțin legat de sau la data nașterii…., oreicum, eu tot nu cred în moarte…;

și iată că astăzi s- ”nimerit”ca să fie o aniversare sau ziua de naștere a unui mare cărturar, fără de care, dacă nu-i citeam cărțile, articolele și nu mă strecuram la  cursurile Domniei Sale, aș fi trăit mai puțin frumos, dar tocmai în aceste zile a plecat un bun prietennd cum   al său și al multoraa diintre noi, cei care ne credeam nebuni și frumoși, îi vegheam somnul de amiază, in Vara buimacă pe Scaunul singurătății, învățînd cum se pot cuprinde prieetenii intr-o carte……

cu cîtiva ani în urmă, Prof Eugen Simion scria despre Fănuș Neagu:

”N-aș putea să-ispun altdecît ceea ce i-am mai spus deja– talentele exepționale au obligația să trăiască mult și frumos”

––––––––

privind titlul postării nu mai sunt atît de sigură de alegerea făcută ori de formulare

îmi va     fi dor să  scriu, dar am hotărît să  nu închid sau să sterg blogul si nici  să închid acum comentariile, dar rog să nu mi spună/scrie să revin – eu Vă MULȚUMESC, însă poate voi reveni atunci cînd voi putea să scriu, să folosesc mai bine calculatorul

….:

pînă atunci, voi continua, atît cît pot să citesc blogurile din listă și nu numai, voi lăsa uneori, poate un semn și mă voi bucura de fiecare regăsire

mi s-a spus că nu zîmbesc

imi plac oamenii care  știu să se bucure și să zîmbească frumos

eu am ales pt această postare o fotografie dragă mie din anii  în care începeam să trăiesc și să simt din plin freamătul vieții

de atunci s-a schimbat oarecum aspectul fizic, cu urmele timpului greu de înlăturat, dar sufletul și dorința de a răzbi încercările sorții au rămas aceleasi.

Eu cred, vreau să cred în adevărul rîndurilor lasate pe blogul meu de către abbilbal

Încă nu e timpul trecut,

Încă nu am trecut nici noi,

Încă nu a venit noaptea eternă,

Încă nu am terminat ce am început

  Vă sunt recunăscătoare multora și Vă Mulțumesc TUTUROR!

Două săptămîni

obișnuite sau mai deosebite

sosite în modul cel mai firesc al trecerii Timpului,

sau așteptate cu teamă sau cu speranță

ori cu teama neîndeplinirii  a ceea ce  s-a sperat

vor fi două săptămîni grele sau mai ușoare pentru mine, nu stiu

de  cele mai multe ori atunci cînd nu mă gîndeam la amănunte, ‚ieșea(u) bine

și de această dată trebuie să fie mai bine decit este acum, cînd mă pregătesc de plecare

viața alunecă, tumultos sau liniștit- vorbe banale, așternute stupdi!…- și oricît ne-am

crede de  țîfnoși și de puternici, tot nu reușim să o comprimăm într-un an, într-o lună, într- zi, într-o clipă

sau în două sătămîni

și – încercînd să ocolesc patetismele ieftine- scriu:  la întoarcere voi înțelege dacă acest blog va rămîne așa cum îl las acum, sau vaoi putea să scriu în continuare din cînd în cînd

iar dacă voi mai scrie aici, voi fi mai dreaptă, mai atentă cu cei care trec pe aici

nu schimb nimic, nici un cuvînt (poazte doar greselile de tastare și unele acorduri sc[pate în grabă), dar, repet pentru ultima dată –deja iterația devine obositoare- cred în fiecare propziție scrisă de către mine

nu mă simt vinovată nici față de acea ”omisiune”     sau, mai corect spus, alegere cvasi-deliberată (sunt situații  în care unele aspecte sau însușiri îți devin atît de familiare, încît te obisnuiești cu eleîntr-atît încît se lipesc de tine)

tot ce am scris  despre mine și toate trăirile mele  au  fost, sunt și rămîn așa cum le-am lăsat aici

și nu cred că am de ce să plec nici privirea și nici să  îmi strînng sufletul într-o menghină

au rămas multe nescrise sau nepostate din cauza problemelor care par să nu se mai sfîrșeească,

dar căutînd zilele trecute prin ”arhiva” mea am redescoperit o reproducere care mie îmi place mult, iar la  o privire atentă, cred că sugerează multe

Nature morte a l'echiquier par Lubin Baguin

Nature morte a l’echiquier pictură de  Lubin Baguin

s-ar fi cuvenit, probabil, ar fi fost mai potrivit un cîntec mai vesel, dar acum, nu mai am timp

poate voi reuși deseară să mai trec peste și pe bloguri

FLORAR

Nu se află lucru în care să nu mă găsesc; nu numai vocea, mea cîntă, totul răsună…

                 …  e, începînd cu micuțele tale flori de ciuboțica-cucului pot să o iau iarăși de la capăt;

Risipei se dedă florarul

             de Lucian Blaga

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întîmplare simplă,

de-această bancă unde stăm,

tîmpla fierbinte lînga tîmplă.

 

De pe stamine de alun,

din plopii albi, se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă florarul.

 

Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuieşte-n aur fin.

Pe umeri cade-ne şi-n gene.

pictura de   Lovis  Corinth

Ne cade-n gură cînd vorbim,

şi-n ochi, cînd nu găsim cuvîntul.

Şi nu ştim ce păreri de rău

ne tulbură, pieziş, avîntul.

 

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întămplare simplă,

de-această bancă unde stăm,

tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

 

 

latente-n pulberi aurii-

păduri ce ar putea să fie,

şi niciodata nu vor fi.

 

 

   Cu adevărat nimic nu mă împiedică să găsesc că toate lucrurile sunt inepuizabile, intacte;

     … unde și-ar aflapunctull de plecare arta dacă nu în această tensiune a unui început infinit ?     –text  de R M Rilke-

 

… și poate în acel loc-semn de întîlnire a Începutului cu Ne-sfîrșitul ase imbie uneori toamna cu primăvara

 

… dar nu, nu este nevoie sămă necăjesc pt că nu am găsit decît lăcrămioare –sunt printre preferatele mele, totuș,…- mîine de dimineață voi merge, așa cum m-a învățat prietenul Prévert, la Piața de flori și voi găsi ceece voi dori – flori de cîmp

Proaaspete, cu roua dimineții pe ele, așa cum se cuvine unui nou început

 

   

Hasta Siempre!