Echilibru

Saramago acela explica foarte clar de ce este el de stînga:deoarece, acolio sus,fiecare se așeza numai la dreapta Domnului, nimeni la stînga Lui, ceea ce crează un mare dezechilibru în Paradis, la care nu putea rămîne indiferent – idee pe care m-am gîndit să i-o comunic și mătușii mele, primul om care mi-a pus în mînă J’accuse al lui Zola și îmi explicase că  inima este întotdeauna la stînga

(fragment din Pariscidul, publicat în rev Dilemateca)

Am spus de multe ori  -nu pe blog, pînă acum- că, pentru mine, atunci cînd reușesc să citesc o pagină scrisă de Radu Cosașu este ca și cum aș fi citit în acea zi zece cărți.

–––––––

după  o ”dispută” cu un vechi prieten, unul dintre cei puțini care au mai rămas și cu care îmi permit luxul să mă mai și cert, de fiecare dată avînd grijă să ne salutăm ca în vremurile noastre nebune, adică, ”vedem mîine cine are dreptate”, eu avînd proasta inspirație, nu s-a vrut ”obrăznicie”, de a-i spune a nu știu cîta oară că într-o societate în care discursul și retorica au pretenția de a ține loc de ideologie, este ușor să spui că muncitorimea este în mod firesc  o clasă pe cale de dispariție, să ajungi in high life, fără a fi străbătut celelalte … etaje sau paliere, uitînd că în acel 21 decembrie ’89 muncitorii s-au adunat în fața sediului unei instituții, cu teama – trecînd peste a lor, proprie și firească- de a nu i se întîmpla ceva; într-o dispoziție grozavă de a mă descărca într-un rîs nervos pe derizoriile  din wikileaks, ajunse – iată!- și la noi, am luat în mînă Autodenunțuri și Precizări,

însă mai erau doar două minute pînă la începerea meciului cu Luxemburgul;

mda,

dar e marți, iar eu îmi respect obiceiurile cel puțin atunci cînd pot—așadar și prin urmare, am comutat pe canalul fixat pentru seara de marți și după ce l-am suportat pe Alex Ștefănescu, am văzut, am auzit și am simțit într-un filmuleț -și de această dată excelent- cum timpul se întîlnește cu poezia Anei Blandiana.

lipsește ceva? – poate nevoia de echilibru.

O Zi pe Scîndura Vieții

Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului 2011

Anul acesta vom sărbători majoratul Festivalului Intenaţional de Teatru de la Sibiu. El devine astfel cetăţean cu drepturi depline pe tărâmul artelor spectacolului din România şi din lume, precum tânărul care votează pentru prima dată, aşteptând să fie conectat, direct şi irevocabil, la emoţie şi frumos! Primele trei ediţii ale FITS au fost dezvoltate în jurul Zilei Mondiale a Teatrului, ziua de 27 martie. Am încercat astfel să alăturăm construcţia cu sărbătoarea, omagiind Emoţia şi Creaţia.

Este fascinant să vezi astăzi, când FITS aniversează libertatea şi responsabilitatea vârstei independente, sutele de tineri, studenţi, voluntari, artişti şi manageri care vor să sărbătorească într-un maraton special de 25 de ore, Ziua Mondială a Teatrului.

În acelaşi timp, faptul că spectatorii au umplut până la refuz toate spaţiile în care Teatrul Naţional „Radu Stanca” a prezentat spectacole în ultima stagiune demonstrează valoarea producțiilor pe care le aducem în faţa publicului, dar şi iubirea cu care suntem înconjuraţi.

La ceas aniversar, mulţumim tuturor celor care ne susţin: publicului pentru căldura manifestată, presei pentru promovare şi prietenie, şi familiilor noastre pentru tot ce ne dăruiesc. Constantin Chiriac, Director General TNRS/FITSM

în urmă cu cîteva săptămîni l-am auzit pe Alexa Visarion spunînd într-un interviu (sper ca memoria să nu mă păcălească…) cum că teatrul nu se poate imagina, că nu există în afara celor doi mari care l-au creat: Shakespeare și Cehov.

Da, dar îndrăznesc să cred că este și există cu mult și prin mulți și multe și pe lîngă cei doi mari. Desigur, fiecare are preferințele sale – iar ”faptul” sau ”ideea” că dreagostea mea pentru teatrul/opera scrisă(e) de către cei doi  este copleșioare, se înțelege uysor din ceea ce am scris pe blog pînă acum;  al treilea pentru mine este Tennessee Williams; iar din dramaturgia națională – Horia Lovinescu.

Într-o astfel de Zi, în care unii  dintre noi –destui, îmi place să cred- simțim că putem fi și noi cîteva ore în Arcadia, rămînînd cu o fărîmă de bucurie – ceea ce nu este puțin în astfel de vremuri…-, într-o asemenea zi ai parte și de surprize mai puțin plăcute; cu toată înreligența împrumutată, dobîndită, cultivată/întreținută și cu înteraga sa ”dotare” internetul își arată ”scăpările”: am căutat, în mare grabă, recunosc, înregistrări cu piesele lui H Lovinescu și T Williams, dar, din păcate, nu am găsit dewcît o înregistrare audio și secvențele de mai jos .Poate că anul viitor se vor găsi mai mult(e) preluate din arhiva TVR și nu numai…  (de exemplu acel Orfeu în infern regizat și înterpretat de Adrian Pintea la Teatrul Româno-American)

și sper ca cei care nu pot vedea acum nici un minut, să se poată bucura de cîteva din  cele “25 de ore de teatru non – stop”, așa cum și-au propus un grup de tineri, pentru a ‚marca’ această sărbătoare a teatrului.

(este o sărbătoare frumoasă, o zi prea aglomerată pentru a-mi ”explica”mie insămi de ce nu am ales secvente de pe net cu sau din piesele jucate sau ecranizate de T Williams, sau de ce nu am pomenit nimic în aceste zile de Elizabeth Taylor)

Cel care ne-a lăsat un tramvai numit dorintă pentru a putea visa mereu la dulcea pasăre a tinereții, scria undeva că viața este o întrebare fără răspuns, dar să credem în demnitate și în importanța întrebării.

dar din dar

există cîțiva oameni care mi-au rămas aproape, tot mai puțini – dar încă există!,- și care simt sau știu cînd am nevoie de ceva, cît de puțin care să îmi schimbe starea de spirit

cineva drag mi-a trimis prin mail cele de mai jos:

cu sigguranță unii dintre cei care trec pe blogul meu o cunosc, fiind preluată de pe youtube;

alții, poate se vor bucura împreună cu mine….

1950: The boy singing with Mario Lanza is Luciano Pavarotti



1950: The boy singing with Mario Lanza is Luciano Pavarotti!

This Video is a rare jewel!

echinocţiul de primăvară


astăzi este echinocţiul de primăvară,  prima zi de primăvară calendaristică

iar în anul 1999, la cea de-a 30-a sesiune de la Paris Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţiea   a  proclamat această dată din calendar ca  Ziua Mondială a Poeziei .

și ce întîmplare frumoasă a fost în tot anul 1999 , cu cîteva luni mai devreme, cînd, în aceastăp zi, filmul Shakespeare in love cîștiga Premiul Oscar

și chiar dacă trămi în vremuri grele, urite, într-o lume care, se pare că și-a pierdut cu adevărat axa fizică, dar mai ales pe cea morală, chiar dacă suntem nevoiți să ne amintim pentru o clipă cuvintele pe care slujitorul și făcătorul Scîndurei Născătoare, le-a spus prin graiul lui Henric al VI-lea

Tiranii n-ar putea domni în pace

In tara lor, de nu și-ar cumpăra

O alianță cu puteri străine.

 

(HENRY VI Partea 3-a act. IV,sc. 3 –trad Ion Vianu)

Trebuie să zîmbim, să privim mugurii și să lăsăm gîndul să învingă orice distanță

Așa ca în SONETUL

XLIV  If the dull distance…

 

daca-i fi gând, substanța cărnii grea,

distanța rea nu m-ar opri din drum;

eliberat de spațiu m-aș mișca

de hăt departe de und eești acum;

n-ar mai conta că pasu-aici îl bat

pe cel mai depărtat pămînt de tine;

că, uite, gîndulsare mări și-oscat

doar să gîndească locul unde vine.

dar, ah! m-omoară gîndul că nu-s gînd

s-alergcînd tu nu eșt, lungimi de mile;

ci eu, mai mult din apă și pămînt,

fac timpului pe plac, jelindu-mi-le

ca sa primesc că-s elemente-ncete

doar lacrimi grele, de blestem, pecete

-traducere de Viletei Popa, Edit Paralela45-

este primăvară, totuși

alunecări

din neatenția mea au alunecat de pe o altă pagină, aici, iar de data aceasta nu le pun la locul lor, pe simple însemnări, ci le las aici

… se mai întîmplă, voi avea grijă să se întîmple cît mai rar.

*

Recitind și răsfoind ceea ce mi-a mai rămas din Dimineața pierdută, a Doamnei Adameșteanu,  mă întreb din nou cum ar ”arăta o prelucrare după fascinanta Sală de așteptare a lui Bedros Horasangian.

*

Dintr-un volum  de Cocteau cade o fotografie cu Jean Louis Barrault, tînăr, dar este din Rinocerii și mă irită din nou ca nu înțeleg de ce întîlnesc tot mai des, uneori chiar alăturate unul lîngă altul, sub diverse titluri și în la fel de diverse dezbateri trei nume : Eliade, Ionesco și Cioran – să mă fi rupt atît de tare de lumea revistelor, a cărților, de lumea literară, nu îndrăznesc să  mai pomenesc; dintre cele trei cel mai puțin apropiat îmi este Cioran; asta e, nu am avut timp sau disponibilitate să îl înțeleg mai bine;

*

Deschid tv-ul, aceleași imagini și vești deloc aducătoare de liniște, găsite și în ziare (mai puțin cele de la noi, tot mai …”tabloidizate”) – se pare că mai marii lumii, dar și oameni mai modești, oamenii simpli nu înțeleg nimic din avertismentele istoriei si nici din cele ale naturii; dimpotrivă.

*

Foile împrăștiate și în mare parte necitite încă –s-au cam adunat…- îmi amintesc un nume și o ”idee-pt-reflecție”: Adam Michnik

”Unul dintre cele mai mari rele ale epocii totalitare este permanenta suspiciune cu privire la orice fel expresie de înţelepciune politică; s-ar părea că la zece ani după prăbuşirea blocului sovietic, nu suntem încă cu adevărat din „epoca totalitară.” –redare destul de aproximativă, deorece am avut împrumutată pt puțin timp, insuficient, chiar, Cartea A doua revoluție, scrisă de Michnik și tradusă în franceză; acum am recitit din nou interviul dintre Adam Michnik și Andrei Pleșu din luna februarie, la Ateneul Român.

și am regăsit din nou aceeași claritate, relevanţă, înţelegere, înţelepciune  – ‚marca’ A Michnik.

Aflasem prin eter și de pe blogul lui Andi Bob despre acest eveniment deosebit și remarcam amar că prețul unei astfel de întîlniri este mai mic decît un pachet fast-food…

s-au scris și s-a comentat atît de mult, încit  chiar cred că ar fi inoportun ca eu să îmi ”dau cu părerea”, deși dreptul la o opinie încă îl mai avem…

sunt cîteva pasaje / idei care rămîn pentru multă vreme în minte și întrebarea firrască, noi cum ne raportăm la/față de ele:

Vreau să vă spun că Polonia şi România reprezintă nişte locuri deosebite astăzi. Toate visele fundamentale ale generaţiei noastre au fost realizate. Am visat libertatea – o avem. Am visat graniţe deschise – le avem. Am visat alegeri libere pentru Parlament – le avem. Am visat ca viaţa culturală să existe fără cenzură – ea există fără cenzură. Dar sîntem furioşi.  [poate în Polonia, da…]

Poţi să ierţi propriile lucruri, nu pe unele străine. Aceasta ar fi o condiţie fundamentală. Atunci cînd regizorul Krzysztof Zanussi, care îmi este un bun prieten, m-a criticat în presă întrebînd „De ce Adam Michnik iartă în numele meu?“, i-am spus: „Krzysztof, eu iert numai anii mei de închisoare, eu nu-i iert nimănui anii tăi de închisoare, asta o poţi face numai tu; iar faptul că n-ai stat în închisoare nici un minut este problema ta“. Problema e că nimeni nu este atît de principial precum „anticomuniştii de la ora 11“.

Doar că la noi, apar sau reapar unii, încoronați cu lauri și coroane/monede (nota bene)suedeze, transformate in dolari care se cred îndreptățiți să judece, așa, la  grămadă :

dacă am înţeles bine, Herta Müller le reproşa intelectualilor români că nu au fost eroi. Dar ai voie să pretinzi eroism doar de la tine, nu de la altcineva.(…) cînd în Polonia s-a instalat puterea sovietică, au avut de ales: sau intră într-o nouă mişcare conspirativă anticomunistă, sau emigrează, sau merg la universitate şi, plătind un preţ, predau lucruri adevărate. Eu le sînt dator, le mulţumesc că nu au intrat într-o mişcare conspirativă ori

mi-aș fi dorit să fiu și eu atunci, în acea sală, așa cum aș fi vrut să citesc mai mult/multe despre rolul Sanctității Sale Papa Ioan al II-lea, despre grupul KOR, despre scrierile și despre proiectele sale;

recunosc: mi-a plăcut mai puțin felul sau modul in care s-a facut  trimitere la Che Guevara –dar provocarea lui A Pleșu nu m-a surprins- , nu mi-a [lacut nivi raspunsul, în schimb m-a încîntat   „ascultă, dacă vrei să mă întrebi pe cine aleg între Hitler şi Stalin, am să-ţi spun că o prefer pe Marlene Dietrich“.

Dacă m-ar întreba la ce întîlnire cu un mare scriitor visez să asist într-o dezbatere despre libertate, moderație, toleranță, creație, democrație, răspund fără să mă gîndesc prea mult: Paul Varga Llosa.

(acum să caut o categorie, etichete, nu știu dacă mai are rost să pun)

cît de mult mi-a plăcut !

 

cînd am găsit-o de dimineață

și îmi place atît de tare, încît nu puteam să o ”pun” în altă parte

 

 

 

 

Unora le place poezia

 

 

de Wislawa Szymborska

 

 

Unora – asta inseamna ca nu tuturor.

 

 

Nici macar celor mai multi, doar catorva.

 

 

Nu punem la socoteala scolile, unde-i impusa,

 

 

nu-i socotim nici pe poeti,

 

 

ne da cam doua fiinte dintr-o mie.

 

 

Le place – dar le place si supa cu galuste,

 

 

si complimentele, chiar si culoarea albastra,

 

 

haina cu care s-au obisnuit,

 

 

nu mai vorbesc de propria lor parere

 

 

sau mangaiatul unui caine.

 

 

Poezia – dar ce e poezia?

 

 

S-au dat atatea raspunsuri evazive

 

 

la aceasta intrebare.

 

 

Nici eu nu stiu ce-i poezia,

 

 

si ma agat de-acest nu stiu ca de-un colac de salvare.

 

Traducere de Doru Cosmin Radu


Vine primavera!

De ce te îngrijorezi fără motiv?

Cine se teme de tine, fără motiv?

Cine te poate ucide?

Sufletul nu se naşte; atunci cum poate să moară?.

[ BHAGAWAD GITA  -varianta]

la sfirsitul unei saptamini complicate intr-un mod aberant, cred ca ar fi bine sa incerc un exercitiu de intelepciune… incerc….

ma retrag la  gimnastica pentru degete,  chinuindu-le doar pe ele  cu simple insemnari.

Sunt Aşa Cum Sunt

Jacques Prevert

CInd îmi e de râs,

CRâd în hohot, da.
Drag mi-e cui sunt draga.
Oare-i vina mea
Daca nu-i acelasi?
Daca ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt asa cum sunt.
N-am ce sa va fac
Nu ma pot schimba.
M-am nascut sa plac
Asa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercanat…
Ei, si-apoi
Ce treaba-aveti voi?
Sunt asa cum sunt.
Cui ma place plac.
Ce treaba-aveti voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Draga-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi…
Ce ma iscoditi?
Traiesc sa va plac
N-am ce sa va fac.

CELLEI, doar atit am putut

…. Oricit de mult mi-as dori, eu nu sunt in stare sa darui cuiva ceva care sa dureze mai mult de   o clipa

iar neajunsul acesta ma chinuie de-o viata si pretul e imens, dar simtit doar de mine insami;

eu am cautat creioane noi, dar nu am gasit decit azi, abia acum am avut ragaz si putinta;

nu stiu ce vei face TU cu ele, poate le ei folosi, poate nu;

linga ele as fi vrut sa alatur un papirus precum faceau vechii egipteni, sau un sevalet  pe care sa-l poti folosi in curtea  casei tale

nu am reusit nici asta ;

iti las aici citeva pictui sau desene – inca nu mi-am dat seama ce sunt- primite ieri si care mie mi-au placut (poate ca nici tie nu-ti vor displace)

pome neai de desartuciunea virtualului– eu cred – si stiu ca ma repet- ca este doar o prelungire a realului in care traim asa  cum ne pricepem fiecare

dar aici purtam mai dezinvolt masca sau masti

iar aceasta poate fi una dintre cele mai agreabile;

as fi vrut sa nu  ajung de asta data la poezie, dar   citind ceea ce ai scris, mi-am amintit 2 versuri si am cautat-o

De număr, socotesc întâi poeţii

de Emily Dickinson

De număr, socotesc întâi poeţii,

Pe urmă soarele şi vara,

Iar după vară, cerul –

Şi asta ar fi tot.

Însă de recapitulez,

Poeţii par să le cuprindă toate –

Pe ceilalţi spectacolul nu prea-i interesează.

Spun, deci, poeţii – şi `nţeleg tot ce e viaţă.

O vară ţine pentru ei întregul an,

Şi pot creia atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,

Iar dacă cerul, în sfârşit,

Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeţii,

Celor ce cred într`înşii

Le va fi `ndreptăţit si visul trecător,

Spre binecuvântarea lor.

[Traducere de Margareta Sterian]

CELLA,

ma CELLE_d’ici_de_lá

pinala urma doar tot cu ei raminem….

si cu gindurile bune ale celor care, inexplicabil pentru noi si pentru ei, ne iubesc, sau tin la noi, ne ocrotesc asa cum pot

[si noi doua stim..]

ceea ce este mai mult decit nimic