UN DOR FARA SATIU
de Emil Botta
De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
Si nu stiu ce sete ma arde mereu.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
superbă, Ană dragă!
ApreciazăApreciază
… sa,
,,, și mie îmi place
si mă bucur că ăi citit-o si aici, la mine
ApreciazăApreciază
Pingback: Florile de pe lângă esențele tari « Mirela Pete. Blog
ce sete-mi era…
ApreciazăApreciază
adapă-te din frumusețea ei
pt ca
” cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!”
ApreciazăApreciază
Te reprezintă, Ana!
ApreciazăApreciază
..îndrăznesc să cred că , într-o iarecare măsură, da…
și
multumesc, Gina
ApreciazăApreciază
Mă bucur că te-ai pus pe treabă. M-aş bucura dacă mi-ai spus şi că faci progrese cu sănătatea.
ApreciazăApreciază
raspunsuri … incete…
dar trag nădejde
mulțam !
ApreciazăApreciază