chiar și pe cea de ‘rang înalt’… ?
mie mi-a înțepenit gâtul, mi-a îngreunat din nou mișcarea mâinii, mi-a blocat –parțial, deocamdată și punțile de comunicare, inclusiv net-ul- , mi-a scăzut presiunea din termostatul de la centrala termică, mersul până la un taxi este greoi din gauza ghețușului (nu pot comanda unul la scara blocului pentru că stația de taximetre este în apropiere, iar accizele crescute la carburanți pretind distanțe care să jusifice drumul parcurs), oamenii mari sunt încrunttați, unii mai răbufnesc printre dinți, cu obrajii atinși de frig și cu buzele crăpate, iar eu observ cu tristețe puține săniuțe sau patine ale copiilor.
Cum și ttimpul de acces la calculator este, încă limitat, mă grăbesc să profit acum, când conexiunea este vaslidă, să citesc măcar puțin din ceea ce vreau și să salut cu un gând cald pe cei cunoscuți de aici.
Nu, mintea-mi, încă nu a înghețat
și mă opresc la timp ca să nu pot scrie ce le dorec unora care habar nu au ce e frigul și spondiloza (ce rea devin!!!… Doamne, ai, te rog, grijă de mine, să nu devin cu adevărat rea !) și cu pătura pe spate mă întorc la cărți, alt remediu nu am la-ndemână, toate costă, cărți mai am, citite și necite….
atinge-V-ar pe unii căldura pe care doar chemarea spre carte, adevăr și învățătură le pot da !
poate atunci ne vom simți și noi, ăștialalți, nu atât de naivi pe cât ne doriți a fi, ceva, ceva mai aproape de normal(itate)
nici în gerul Bobotezii binele nu însemnă normal
iartă-mă, Te rog, Doamne!
azi e Sărbătoare pentru creștini…
Noa serbus Anamaria. Astăzi şi la noi a fost gerul bobotezii. Dar numai cu -10 grade de-ale lui Celsius. În schimb, ziua se cunoaşte că s-a mărit. Am aprins veioza puţin mai târziu.
Să ai parte de linişte şi pace. Dumnezeu să-ţi dea putere să treci şi peste această perioadă.
ApreciazăApreciază
eu iti multumesc din nou, abbilba,
dar azi am avut parte de pana de curent….
ApreciazăApreciază
Din pacate, nu!
dar trebuie sa gasim mijloacele sa o ocolim.
Sa ai un an mai bun ca cel ce s-a dus!
ApreciazăApreciază
si pt tine sa fie ka fel !
🙂
ApreciazăApreciază
Vezi tu ce fac eu Ana ?!
Mereu comentez mai jos. Iertare imi fie !
ApreciazăApreciază
si mie mi se intampla deseori 🙂
ApreciazăApreciază
Din păcate, prostia este nemuritoare, insensibilă la ger.
ApreciazăApreciază
da, din pacate, ai dreptate…
alunga gerul asta, ca vreau in Cluj!
🙂
ApreciazăApreciază
şi EU VREAU LA CLUJ !!!:)
ApreciazăApreciază
ne găsim la PRIMA VERA
(îți mai amintești ro,anul? sunt sigură că da! se petrece in Riga….)
🙂
ApreciazăApreciază